SUNE: “Romanian Solar Business Opportunities”, la a doua editie Imprimare
Expozitii & Conferinte Publicat de Camelia Pantel 04 Mai 2012 08:46
Asociatia Patronala Surse Noi de Energie (SunE) organizeaza - in parteneriat cu Camera Bilaterala de Comert Romania Austria (CBCRA) si Universitatea Tehnica de Constructii Bucuresti (UTCB) - a doua editie a conferintei “Romanian Solar Business Opportunities”. Evenimentul va avea loc la sediul UTCB, concomitent cu manifestarea Solar Days (derulata in intervalul 10-11 mai a.c.), care constituie corespondentul autohton al Solar Week (eveniment programat la nivel european intre 7-13 mai) si se afla sub patronajul Ministerului Dezvoltarii Regionale si Turismului (MDRT) si Ministerului Mediului si Padurilor (MMP). Tematica generala a „Romanian Solar Business Opportunities” consta in dezvoltarea de „afaceri solare” cu aplicatii in constructii, agricultura si turism, inclusiv pentru societatile de tip IMM, scopul sau fiind acela de a reuni firme implicate in domeniul solar european, producatori de marca, arhitecti, instalatori, energeticieni si autoritati locale ce vor asigura noua abordare a reducerii consumului de energie in cladiri, precum si companii si persoane fizice interesate de dezvoltarea acestui segment in tara noastra. Prelegerile - sustinute de reprezentanti ai mediului de afaceri european, ai autoritatilor nationale, ai firmelor cu experienta in domeniu, precum si ai organizatiilor de profil - vor aborda diverse subiecte, cum ar fi: adaptarea cadrului legislativ national la tendintele globale, pregatirea specialistilor si cresterea performantei energetice a cladirilor. Informatii suplimetare, la www.sune.ro