Agenda Constructiilor
Vineri, 19 Aprilie 2024
hilti
Home - Stiri - Afaceri, Juridic, Finante & Impozite - DNA: Trimiteri in judecata, la finalul lunii decembrie 2017
DNA: Trimiteri in judecata, la finalul lunii decembrie 2017
Afaceri, Juridic, Finante & Impozite Publicat de Cosmin Dincu 04 Ian 2018 23:05
Directia Nationala Anticoruptie  - DNA a comunicat, la finele lunii decembrie 2017, ca procurorii din cadrul institutiei au dispus trimiterea in judecata a unor inculpati din patru dosare distincte.
Astfel, dupa cum se arata in primul comunicat, „in cauza mediatizata prin comunicatele nr. 828/VIII/3 din 18 august 2017 si nr 1154/VIII/3 din 11 decembrie 2017, procurorii din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie - Sectia de combatere a infractiunilor asimilate infractiunilor de coruptie, au dispus trimiterea in judecata, in stare de libertate, a urmatorilor inculpati:
- S.C. TEL DRUM SA, persoana juridica
- PITIS PETRE si VISAN MIRCEA, reprezentanti ai S.C. TEL DRUM SA,
fiecare pentru savarsirea infractiunii de folosire sau prezentare cu rea-credinta de documente ori declaratii false, inexacte sau incomplete, daca fapta are ca rezultat obtinerea pe nedrept de fonduri europene, cu consecinte deosebit de grave
- S.C. WFA IMPEX SRL, persoana juridica 
- ION FLORIAN, reprezentant al persoanei juridice WFA IMPEX SRL, 
- NEDA FLOREA, reprezentant al S.C. TEL DRUM SA,
fiecare pentru complicitate la savarsirea infractiunii de folosire sau prezentare cu rea-credinta de documente ori declaratii false, inexacte sau incomplete, daca fapta are ca rezultat obtinerea pe nedrept de fonduri europene, cu consecinte deosebit de grave.
In rechizitoriul intocmit, procurorii au retinut urmatoarea stare de fapt:
In anul 2015, Ministerul Fondurilor Europene a admis la contractare un proiect propus de societatea comerciala TEL DRUM SA in cadrul programului „Cresterea Competitivitatii Economice”, finantat din fonduri europene. In cadrul proiectului, TEL DRUM SA urma sa achizitioneze o „statie mobila de mixturi asfaltice pentru cresterea competitivitatii economice a SC TEL DRUM SA”. Proiectul trebuia implementat pana la data de 31 decembrie 2015. 
La data de 2 septembrie 2015, Tel Drum SA a publicat pe site-ul www.fonduri-ue.ro anuntul de achizitie de bunuri (statia mobila), iar in urma derularii etapelor din procedura de atribuire a contractului de furnizare bunuri, a fost declarata castigatoare firma WFA Impex SRL.
Dupa depunerea cererii de rambursare in luna februarie 2016, beneficiarul TEL DRUM SA a primit in cadrul proiectului, suma nerambursabila de 4.849.375 lei, suma apropiata de valoarea maxima eligibila, din care majoritatea, respectiv suma de 4.170.462,5 lei provenind din fonduri europene.
In rechizitoriu se arata ca, in cadrul proiectului finantat din bani europeni, reprezentantii Tel Drum SA, inculpatii Visan Mircea, Petre Pitis si Neda Florea si reprezentantul WFA Impex SRL, inculpatul Ion Florian, au incalcat, pe de-o parte, regulile privind derularea procedurii de atribuire a contractului de furnizare si, pe de alta parte, au intocmit documente care atestau fapte si imprejurari nereale (documente utilizate ulterior in obtinerea fondurilor nerambursabile) in sensul ca:
- au simulat procedura de atribuire, reprezentantii Tel Drum SA fiind in realitate cei care au negociat pretul si conditiile achizitiei utilajului de la firma furnizoare, in timp ce WFA Impex SRL a fost doar un interpus scriptic in procedura; aceasta societate nu avea nici experienta si nici capacitatea de a furniza utilajul in mod independent;
- au dat firmei WFA Impex SRL informatiile privind derularea proiectului, conditiile de participare si documentatia tehnica inainte de publicarea anuntului de cerere de oferte, prin aceasta eliminand caracterul concurential al procedurii de atribuire;
- au intocmit si au depus declaratii privind lipsa conflictului de interese intre reprezentantii beneficiarului si ofertant desi WFA Impex SRL era intr-o situatie de afiliere cu Tel Drum SA iar intre Petre Pitis, Neda Florea si Ion Florian era atat o relatie profesionala cat si una personala, WFA Impex SRL functionand ca o societate satelit pentru Tel Drum SA;
- au marit in mod nejustificat valoarea devizului general depus de WFA Impex SRL, Tel Drum SA fiind de acord sa achite suma de 200.000 lei fara TVA pentru amenajarea terenului desi terenul era deja amenajat si cimentat, suma de 560.000 lei pentru montaj asistenta pentru montaj (desi acesta se facea sub indrumarea furnizorului principal si cu muncitorii de la Tel Drum SA) si suma de 871.840 lei pentru cheltuieli diverse si neprevazute;
- au intocmit procesele verbale cu privire la derularea procedurii de atribuire si nota justificativa de atribuire cunoscand ca procesul de atribuire este simulat si ca in cauza exista un conflict de interese care ar fi dus la eliminarea ofertantului WFA Impex SRL din procedura de achizitie; procesele verbale respective au fost utilizate ca documente justificative pentru cererea de rambursare;
- au intocmit procesele verbale de predare-primire, receptie si punere in functiune, consemnand aspect nereale in cuprinsul acestora, desi la momentul intocmirii documentelor utilajul nu era complet montat si nici nu era pus in functiune; procesele verbale au fost utilizate ca documente justificative pentru cererea de rambursare;
- au intocmit, semnat si depus cererea de rambursare din data de 9 februarie 2016 in care este precizata, in mod nereal, perioada 15.09.2015-31.12.2015 ca perioada de referinta pentru finalizarea proiectului si faptul ca regulile privind ajutorul de stat, achizitiile publice, protectia mediului si egalitatii de sanse au fost respectate;
- au intocmit raportul final al proiectului, pentru perioada de referinta 23.12.2015-09.02.2016 in care se precizeaza, in mod nereal, ca beneficiarul a realizat toate activitatile prevazute a fi realizate prin proiect cu respectarea clauzelor prevazute in contractul de finantare si sunt mentionate ca justificative procesele verbale de predare-primire si punere in functiune a statiei.
Documentele cu continut nereal (cererea de rambursare, raportul final al proiectului, procesele verbale de predare-primire, de punere in functiune a statiei mobile, de receptie, declaratia privind lipsa conflictului de interese in cadrul procedurii de achizitie) au fost completate si semnate de reprezentantul legal al beneficiarului Pitis Petre si de directorul de proiect Visan Mircea si Ion Florian, reprezentant al persoanei juridice WFA IMPEX SRL.
Aceste documente cu continut nereal au fost ulterior utilizate pentru acordarea sumei de 4.849.375 lei cu titlu de cheltuiala eligibila nerambursabila (din fonduri europene si din bugetul national), suma obtinuta pe nedrept de Tel Drum SA.
Practic, procedura prin care TEL DRUM SA a achizitionat statia mobila de preparare mixturi asfaltice a fost una simulata. Ofertantul castigator - firma WFA IMPEX SRL- este o firma care are o relatie de afiliere cu TEL DRUM, ea fiind interpusa intre furnizorul utilajului si beneficiarul TEL DRUM cu unicul scop de a majora artificial pretul de achizitie a utilajului si, pe cale de consecinta, de a majora suma nerambursabila obtinuta de TEL DRUM SA
Ministerul Dezvoltarii Regionale, Administratiei Publice si Fondurilor Europene s-a constituit parte civila in cauza cu suma de cu suma de 4.849.375 lei reprezentand cheltuiala eligibila nerambursabila.
In vederea recuperarii sumei de bani obtinute in mod injust, procurorii au instituit masuri asiguratorii asupra bunurilor mobile si imobile apartinand inculpatilor persoane fizice Ion Florian, Pitis Petre, Neda Florea, Visan Mircea pana la concurenta sumei reprezentand valoarea fondurilor europene obtinute injust.
De asemenea, au fost instituite masuri asiguratorii asupra bunurilor mobile si imobile apartinand inculpatilor persoane juridice TEL DRUM SA si WFA IMPEX SRL, pana la concurenta sumei reprezentand valoarea fondurilor europene obtinute injust.
Dosarul are la baza o sesizare a Oficiului National de Prevenire si Combatere a Spalarii Banilor inregistrata la data de 16 mai 2017.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Bucuresti, cu propunere de a se mentine masurile asiguratorii dispuse in cauza”.
Gheorghe Stefan, trimis in judecata pentru trafic de influenta
Conducerea DNA mai arata, printr-un alt comunicat, ca, la data de 28 decembrie 2017, „procurorii din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie - Serviciul teritorial Bacau au dispus trimiterea in judecata, in stare de libertate, a inculpatului STEFAN GHEORGHE, la data faptei primar al municipiului Piatra Neamt si vicepresedinte al unui partid politic, pentru savarsirea infractiunii de trafic de influenta.
In rechizitoriul intocmit, procurorii au retinut urmatoarea stare de fapt:
La inceputul anului 2010, inculpatul Stefan Gheorghe a pretins de la directorul unei societati comerciale cu activitate in constructii ca aceasta sa sponsorizeze echipa de fotbal FC Ceahlaul Piatra Neamt cu un procentaj de 3% din sumele pe care societatea urma sa le incaseze in baza unui contract incheiat cu SC HIDROELECTRICA SA - SUCURSALA HIDROCENTRALE BISTRITA, privind un obiectiv de investitii avand ca obiect lucrari hidroenergetice pe raul Siret.
In schimbul banilor, Stefan Gheorghe a promis ca va interveni pe langa functionarii din conducerea SC Hidroelectrica SA, societate cu capital majoritar de stat care aloca fondurile necesare investitiei, pentru a se continua finantarea obiectivului amintit.
In temeiul solicitarii lui Stefan Gheorghe, in perioada 2010 - 2011, intre SC FC Ceahlaul SA Piatra Neamt, in calitate de prestator si societatea cu activitate in constructii, in calitate de beneficiar, au fost incheiate sapte contracte de reclama si publicitate in temeiul carora au fost emise noua facturi fiscale si a fost achitata prin ordine de plata suma totala de 998.000 lei, in conditiile in care nu exista niciun document privind executarea obligatiilor asumate de prestator”.
Intr-un alt dosar, ce priveste tot o situatie de trafic de influenta in favoarea SC FC CEAHLAUL SA Piatra Neamt, DNA anunta ca „procurorii din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie - Serviciul teritorial Bacau au dispus trimiterea in judecata, in stare de libertate, a inculpatilor:
- IFTIMIE-NICORICI MARIAN, director general al Agentiei Nationale pentru Locuinte, pentru savarsirea infractiunii de trafic de influenta 
- BOGHEAN IULIAN, director in cadrul la SC FC CEAHLAUL SA Piatra Neamt, pentru savarsirea infractiunii de trafic de influenta 
In rechizitoriul intocmit, procurorii au retinut urmatoarea stare de fapt:
In cursul anului 2010, inculpatul Iftimie-Nicorici Marian, in calitate de director al Agentiei Nationale pentru Locuinte si inculpatul Boghean Iulian, director in cadrul SC FC CEAHLAUL SA Piatra Neamt, i-au pretins administratorului unei societati comerciale sa remita catre SC FC CEAHLAUL SA Piatra Neamt un procentaj de 5% din valoarea sumelor pe care societatea urma sa le incaseze de la Agentia Nationala pentru Locuinte, in baza contractelor privind construirea unor imobile/locuinte aflate in derulare. Inculpatul Iftimie-Nicorici Marian a promis, in schimb, ca va interveni pe langa functionarii din subordine pentru ca platile catre respectiva societate comerciala sa nu fie intarziate.
Ca urmare a acestei solicitari, la data 6 septembrie 2010, intre SC FC CEAHLAUL SA Piatra Neamt (in care Boghean Iulian indeplinea functia de director de marketing), in calitate de prestator si o firma administrata de aceeasi persoana careia i se ceruse sponsorizarea, in calitate de beneficiar, a fost incheiat un contractul avand ca obiect servicii de reclama si publicitate in valoare de 112.900 euro. In temeiul acestui contract, in perioada 1 octombrie 2010 - 27 decembrie 2010, beneficiarul a platit suma totala de 61.709,96 lei in temeiul a doua facturi fiscale ce atestau servicii care in realitate nu au fost prestate”.
Ambele dosare au fost trimis spre judecare Tribunalului Neamt, dupa cum se arata in cele doua comunicate.
Acuzatii de luare de mita, in forma continuata, la Apele Romane
In fine, dar nu in ultimul rand, Biroul de Informare si Relatii Publice al DNA precizeaza, tot la 28 decembrie 2017, ca „procurorii din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie - Serviciul teritorial Oradea au dispus trimiterea in judecata, in stare de libertate, a inculpatilor:
- OFIMIAS VASILE, la data faptelor director al Departamentului Dezvoltare, Investitii si Achizitii din cadrul Administratiei Nationale „Apele Romane”, pentru comiterea infractiunilor de:
- luare de mita, in forma continuata(2 fapte), 
- spalare a banilor, in forma continuata,
- POPA EUGEN LAUREAN, reprezentant al unei societati comerciale, pentru comiterea infractiunii de dare de mita, in forma continuata,
- CIOCAN IOAN si CIOCAN MARIA ANGELA, administratori ai S.C. River Shore SRL, pentru comiterea infractiunilor de:
- complicitate la luare de mita, in forma continuata (2 fapte),
- spalare a banilor, in forma continuata,
- S.C. River Shore S.R.L., pentru comiterea infractiunilor de:
- complicitate la luare de mita, in forma continuata (2 fapte),
- spalare a banilor, in forma continuata,
- FEDORCA GHEORGHE, pentru comiterea infractiunii de complicitate la luare de mita, in forma continuata.
In rechizitoriul intocmit, procurorii au retinut urmatoarea stare de fapt: 
In perioada 2009-2011, inculpatul Ofimias Vasile, in calitate de director al Departamentului Dezvoltare, Investitii si Achizitii din cadrul Administratiei Nationale „Apele Romane”, beneficiind de ajutorul celorlalti inculpati, in mod repetat, a primit de la doi oameni de afaceri, printre care si inculpatul Popa Eugen Laurean, urmatoarele:
- suma totala de 6.450.888 lei, prin intermediul societatii paravan S.C. River Shore S.R.L.,
- un autoturism marca Volvo (in valoare de 43.999 euro),
- un teren in suprafata de 8.800 mp. situat in localitatea Budureasa, jud. Bihor, in valoare de 82.000 lei,
- suma de 2.361.314 lei, prin intermediul aceleiasi societati comerciale. 
Foloasele respective au fost primite de inculpatul Ofimias Vasile pentru ca, in exercitiul atributiilor de serviciu:
- sa sustina in cadrul comisiei tehnico-economice reactualizarea devizului general pentru obiectivul de investitii „Acumulare pe raul Mara la Runcu”, judetul Maramures.
- sa-l informeze pe inculpatul Popa Eugen Laurean despre nivelul alocarilor financiare si stadiul in care se afla acestea, precum si sa sprijine societatea comerciala reprezentata de acesta in obtinerea de contracte de executie lucrari, prin incredintare directa, in contextul eforturilor de inlaturare a efectelor inundatiilor din anul 2010,
- sa supravegheze, sa urgenteze si sa avizeze intocmirea documentatiilor necesare fundamentarii proiectului unei hotarari de guvern, prin care sa se aprobe alocarea sumelor de bani necesare finantarii lucrarilor de consolidare si reprofilare a raului Timis in anul 2010,
- sa-l informeze pe reprezentantul unei societati comerciale despre nivelul alocarilor financiare si stadiul in care se afla acestea. 
Pentru a disimula adevarata provenienta a sumei de 8.812.202,56 lei remisa cu titlu de mita, S.C. River Shore S.R.L. a emis 12 facturi fiscale care au fost achitate inculpatului Ofimias Vasile de oamenii de afaceri, pretinsii beneficiari ai «serviciilor».
In acelasi context, in perioada 06.06.2011 - 19.12.2014, inculpatul Ofimias Vasile a dispus utilizarea sumei totale de 4.153.996,90 lei si 62.000 euro, pentru achizitionarea de case, terenuri, autovehicule si alte bunuri, cunoscand ca sumele de bani provin din savarsirea unor infractiuni, in scopul ascunderii originii lor ilicite.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Satu Mare”.
***
In final - si in toate cele patru cauze - DNA face precizarea ca „aceasta etapa a procesului penal reprezinta, conform Codului de procedura penala, finalizarea anchetei penale si trimiterea rechizitoriului la instanta spre judecare, situatie care nu poate sa infranga principiul prezumtiei de nevinovatie”. Pentru informatii suplimentare, www.pna.ro
 
RAWLPLUGALLBIMSISECAMABONARE REVISTE
ROCKWOOL 196
Editia
MARTIE/APRILIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 181 (Martie-Aprilie 2024)
 

Autentificare

romania fara hospice
GHID de INSTALARE
siniat
rigips
concelex
EDIT-Structural
Acvatot 2019
quadratum
noark
ERBASU CONSTRUCT
CDS
Ubitech
leviatan
MAKITA
viarom
strabag nivel 1
ness project
CONCEPT STRUCTURE
theda mar

Parteneri

AHK 2022
HABITAT
top 500
FPSC_2019
ROGBC 2016
econet
top 500
AICPS_30
top 500
ef-de-n

pereti cortina si tamplarie aluminiu exigeretamplarie aluminiu Termopan Salamander