Agenda Constructiilor
Sambata, 20 Aprilie 2024
hilti
Home - Stiri - Info-Santiere - GRAND PARIS: Investitii de 40 miliarde euro, ce vor transforma orasul pana in 2030
GRAND PARIS: Investitii de 40 miliarde euro, ce vor transforma orasul pana in 2030
Info-Santiere Publicat de Elena Icleanu 02 Mar 2017 09:55
Grand Paris (Marele Paris) este un proiect de dezvoltare a intregii zone metropolitane a capitalei franceze, ce are drept scopuri principale imbunatatirea calitatii vietii rezidentilor, combaterea inegalitatilor regionale si constructia unui oras sustenabil. Investitiile totale vor depasi 40 miliarde euro pana in anul 2030. Centrat pe dezvoltarea infrastructurii de transport, in jurul unei retele extinse, denumite "Grand Paris express", proiectul va genera dezvoltari adiacente, din toate domeniile economice si sociale: zone de turism, afaceri, dezvoltari rezidentiale, proiecte mixte, noi centre de retail, campusuri universitare si zone de cercetare/ inovare, zone logistice, hoteliere, extinderea aeroporturilor etc. In prezent, regiunea metropolitana din jurul Parisului, cunoscuta ca Ile-de-France, ocupa 3% din teritoriul Frantei, insa populatia sa reprezinta 19% din totalul locuitorilor Hexagonului si genereaza peste 30% din PIB national.
In ansamblu, proiectul Grand Paris isi propune sa unifice transporturile, arhitectura si urbanismul intr-o metropola emblematica, aceasta urmand a include 132 de municipalitati din jurul capitalei franceze. Proiectul este gestionat de Société du Grand Paris (SGP), companie de stat creata in iunie 2010, imediat dupa aprobarea proiectului Grand Paris de catre Parlamentul francez, in luna mai 2010. Proiectul Grand Paris express a fost finalizat la inceputul anului 2011, in urma dezbaterilor publice si memorandumurilor de intelegere dintre statul francez si administratia regiunii Ile-de-France pe tema unificarii proiectelor Arc Express si Métro du Grand Paris, ce vizau extinderea retelei de transport din Paris.
 
Grand Paris express: investitii de 7 miliarde euro, in 2017
Programul ambitios de modernizare si extindere a retelelor de transport vizeaza extinderea cu 70 de kilometri a retelei de metrou de mare viteza, cu 10 km a liniilor de transport subteran si cu 150 km a retelei de tren usor, precum si constructia a 68 de statii/ gari noi si modernizarea altor 4.
Conform celor mai recente date disponibile, in 2017 administratia locala franceza va aloca aproximativ 7 miliarde euro pentru investitii in dezvoltarea retelelor de transport incluse in proiectul Grand Paris express, valoarea totala a fondurilor prevazute pentru finalizarea proiectului ajungand la 25 miliarde euro, pana la sfarsitul perioadei de implementare a proiectului. Astfel, in 2030, in cadrul Grand Paris express, vor fi conectate, prin retele de transport sustenabile, circa 100 de cartiere. Adiacent, cele 72 de gari ce vor fi construite sau modernizate vor fi dotate cu tehnologii de ultima generatie si vor incorpora centre de retail si servicii.
Mai mult, dezvoltarea retelelor de transport si a serviciilor vor genera constructia de locuinte. Conform estimarilor autoritatilor pariziene care se ocupa cu implementarea proiectului, se estimeaza constructia a 70.000 de locuinte anual, pana in 2030.
Adiacent, va fi dezvoltata o linie ferata de centura a Parisului (Linia 15), ce va avea o lungime de 75 kilometri in subteran
 
Proiecte conexe, in jurul retelei de transport
In zona nordica a Parisului, in regiunea Saint-Denis Pleyel - zona predominanta de afaceri, autoritatile franceze au in vedere dezvoltarea a 7,6 milioane de metri patrati de spatii pentru birouri, locuinte si alte facilitati adiacente, pentru industriile creative si cinematografie. Mai departe, tot in nordul orasului, in zona predominant rezidentiala Campus Condorcet, au inceput deja lucrarile de constructie a 1,3 milioane mp de proiecte mixte (rezidential, comercial, birouri).
In zona de nord-est a Parisului, in cartierul denumit Grand Roissy, ce are ca facilitati centrale aeroportul Charles de Gaulle si centrul expozitional Paris-Nord-Villepinte, precum si alte centre de afaceri, este planificata dezvoltarea a circa 3 milioane mp de centre turistice, de afaceri si retail. Tot in zona de nord, in proximitatea aeroportului Le Bourget, va fi dezvoltat proiectul Aigle (Aigle Projet), ce presupune dezvoltarea sectorului aerospatial.
In zona de est a orasului, in apropierea Disneyland/ Marne-La-Valée, este planificata dublarea capacitatii hoteliere si a atractiilor turistice pana in 2030. Se estimeaza constructii pe mai mult de 160.000 mp de teren. Tot in est, dar in zona Campus Descartes - cunoscuta mai ales pentru zonele de cercetare, afaceri si educatie -, se are in vedere dezvoltarea a circa 840.000 mp de proiecte mixte.
In sudul capitalei franceze, in zona Sénart, unde actualmente se afla unul dintre cele mai mari parcuri logistice si de afaceri din Franta, dar unde se gasesc si cele mai mari spatii naturale deschise din Paris, s-a planificat extinderea liniilor ferate de mare viteza (TGV), inclusiv cu constructia unei statii noi si dezvoltarea serviciilor. Mai departe, in zona central-sudica a orasului, Les Ardoines/ Seine Amont, s-a planificat dezvoltarea a 1,6 milioane de metri patrati de proiecte cu functiuni mixte, pe malul stang al Senei (Paris Rive Gauche) fiind programata dezvoltarea altor 450.000 mp de cladiri mixte, cu regimuri de inaltime mari (cladiri-turn).
In zona Orly/ Rugins, din sudul Parisului, dominata, in prezent, de spatii aeroportuare si logistice, dar unde se gaseste si cea mai mare piata de produse proaspete din lume, s-a planificat, pe langa extinderea TGV si constructia unei noi gari, dezvoltarea a circa 900.000 mp de spatii pentru birouri, precum si infiintarea unui centru gastronomic.
Tot in zona central-sudica, in regiunea Science/ Healthcare Campus, dominata de spitale, de un centru de cercetare a cancerului si de infrastructura de inovare, s-a planificat dezvoltarea a 450.000 mp de spatii destinate stiintei si sectorului de servicii medicale. Mai spre sud, in zona Paris/ Saclay Campus, unde se gaseste cel mai mare cluster educational public-privat din Europa (specializat in matematica, fizica, inginerie, energie etc.), se propune constructia unui oras-campus de 1,6 milioane de metri patrati.
 
Zona vestica, dedicata inovatiilor si dezvoltarii tehnologice
In regiunea sud-vestica a Parisului, unde, in prezent, exista o zona bine-dezvoltata a industriei tehnologice (high-tech), auto si de aparare, este planificata continuarea proiectelor tehnologice, precum si dezvoltarea infrastructurii pentru crearea de vehicule fara emisii de carbon si a unei industrii pentru mobilitate sustenabila. Mai spre vest, in zona Seine Ouest, ocupata preponderent de institutii media si de tehnologii digitale, se afla deja in constructie diverse cladiri cu functiuni mixte (cu o suprafata totala de 850.000 mp), cu proiecte in special din zona centrelor de afaceri.
In zona central-vestica, denumita Paris - La Défense, unde se gaseste districtul numarul 1 de afaceri din Europa, cu circa 3,2 milioane mp de birouri, s-a planificat extinderea zonei cu inca un milion de metri patrati de spatii pentru afaceri. In perioada 2020-2030 se estimeaza ca in aceasta zona se vor muta si vor lucra circa 10.000 de noi rezidenti (in urma constructiei a circa 5.000 de locuinte).
 
Oportunitati
Toate lucrarile publice vor fi atribuite prin licitatii, proiectele urmand a sustine, astfel, activitatea din mai multe sectoare economice: constructii, inginerie civila, energie, mediu, IT&C, finante, servicii juridice etc. In total, in zonele ce vor fi conectate de noul sistem Grand Paris express vor exista peste 150 milioane de metri patrati de dezvoltari noi, din toate domeniile imobiliare si de infrastructura.
 
 
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel/Fax: 021-336.04.16, 031-401.63.88
 
RAWLPLUGABONARE REVISTESISECAMALLBIM
ROCKWOOL 196
Editia
MARTIE/APRILIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 181 (Martie-Aprilie 2024)
 

Autentificare

romania fara hospice
GHID de INSTALARE
CONCEPT STRUCTURE
theda mar
MAKITA
quadratum
siniat
concelex
CDS
ness project
EDIT-Structural
viarom
Acvatot 2019
Ubitech
leviatan
rigips
ERBASU CONSTRUCT
strabag nivel 1
noark

Parteneri

AHK 2022
HABITAT
top 500
FPSC_2019
top 500
ROGBC 2016
econet
ef-de-n
top 500
AICPS_30

pereti cortina si tamplarie aluminiu exigeretamplarie aluminiu Termopan Salamander