SIEMENS semneaza Carta Diversitatii si promoveaza egalitatea de sanse Imprimare
Oportunitati & Comunicate Publicat de Stelian DINCA 20 Apr 2018 16:04
Siemenes Romania a semnat Carta Diversitatii, continuand si intarind astfel angajamentul companiei de sustinere si promovare a diversitatii, egalitatii de sanse si incluziunii sociale, atat intern, cat si extern.
„Diversitatea este un resort al inovatiei si al progresului, iar respectarea si promovarea acestor valori reprezinta pentru Siemens un etalon in ceea ce priveste politicile de resurse umane, stilul de management, dar si comportamentul angajatilor. Suntem mandri de faptul ca aceste principii sunt valori cheie pentru Siemens Romania”, a declarat Titus Loew, CFO Siemens Romania.
Managementul diversitatii este in cadrul Siemens SRL, inca de la infiintare, un element cheie in cultura organizatiei. Compania promoveaza activ la nivel intern si extern incluziunea, egalitatea de sanse si non-discriminarea, recunoscand si pretuind diferentele si aptitudinile fiecarei persoane.
“Valorile Siemens se regasesc in principiile care stau la baza acestui document, iar aderarea companiei la acestea in mod public este un pas natural pentru o cultura organizationala bazata pe respect, incredere si promovare a diversitatii sub toate formele ei”, a declarat Anca Tudorache, HR Manager Siemens Romania.
Cu o istorie de 113 ani in Romania, Siemens are pe plan local peste 2000 de angajati si opereaza 4 fabrici, in Sibiu si Buzias si 4 centre de cercetare-dezvoltare, in Brasov, Bucuresti si Cluj-Napoca. Compania are trei directii strategice de dezvoltare: electrificare, automatizari si digitalizare.