Agenda Constructiilor
Vineri, 29 Martie 2024
Frontale
Home - Stiri - Afaceri, Juridic, Finante & Impozite - DAFORA SA: Compania intra intempestiv in insolventa
DAFORA SA: Compania intra intempestiv in insolventa
Afaceri, Juridic, Finante & Impozite Publicat de Cosmin Dincu 03 Iun 2015 15:49
Pe rolul completului C4 Fond Litigii Profesionisti, al sectiei a II-a civile, de contencios administrativ si fiscal al Tribunalului Sibiu a aparut un dosar in care compania specializata in executia lucrarilor de foraj Dafora SA figureaza ca debitor, iar firma Horst Herman are calitatea de creditor, intr-un proces programat ca prim termen la data de 3 iunie a.c., avand ca materie falimentul si ca obiect procedura insolventei societatilor pe actiuni. Momentan, solutia nu a fost publicata pe portalul instantelor de judecata, insa hotararea oarecum intempestiva a administratorilor companiei Dafora, controlata de omul de afaceri Gheorghe Calburean, de a parcurge procedura reorganizarii pe cale judiciara a avut deja un efect negativ pe piata de capital. Practic, intr-o serie de comunicate publicate intre orele 9.00 si 9.45, pe portalul Bursei de Valori Bucuresti (BVB), administratorii Dafora SA au anuntat ca vor depune la data de 3 iunie a.c., la Tribunalul Sibiu, o solicitare de declansare a procedurii insolventei la cererea debitorului si ca reorganizarea pe cale judiciara se impune, ca urmare a unor aspecte comerciale negative, induse de scaderea dramatica a pretului petrolului, ceea ce a determinat blocarea unor proiecte de foraj sau sistarea unora nou-anuntate, in cadrul carora compania realiza sau urma sa execute lucrari specifice.
Compania nu-si poate indeplini obligatiile catre bugetul de stat
Un alt motiv precizat in comunicatele emise de Gheorghe Calburean, director general al Dafora si de Alina Onea, reprezentant al departamentului juridic consta in faptul ca impotriva Dafora au inceput procedurile de executare silita a unei amenzi contraventionale aplicate de Consiliul Concurentei, in cuantum de 3,9 milioane de lei, desi societatea a contestat aceasta sanctiune, formandu-se doua dosare aflate pe rolul Curtii de Apel Bucuresti. Mai mult, in contextul actual, Dafora se afla in „imposibilitatea esalonarii obligatiilor proprii catre bugetul de stat, reprezentata de impozite si taxe, motivata de neindeplinirea uneia dintre conditiile de aprobare a unei astfel de solicitari, respectiv limita minima impusa valorii capitalurilor proprii”. „Cele doua situatii expuse anterior, cea referitoare la amenda aplicata de Consiliul Concurentei, respectiv cea referitoare la imposibilitatea esalonarii datoriilor la bugetul de stat se traduc intr-un efort financiar de aproximativ 12 milioane de lei. Efortul financiar necesar platii acestei sume, la care se adauga obligatiile de plata aferente activitatii curente depaseste capacitatea actuala a companiei de a genera venituri din exploatare”, avertizeaza oficialii Dafora.
In urma anuntului, actiunile Dafora care au continuat sa fie tranzactionate la BVB s-au devalorizat masiv, in aceeasi situatie aflandu-se si titlurile companiei de constructii Condmag, unde Dafora are o participatie de peste 45%.
***
Potrivit celor mai recente informatii disponibile pe portalul Ministerului Finantelor Publice, compania Dafora SA, din Medias, judetul Sibiu, a realizat in 2013 o cifra de afaceri neta de 157,5 milioane de lei, cu 761 de angajati, in conditiile unei pierderi nete de 145,6 milioane de lei si in contextul in care a acumulat datorii de 386,6 milioane de lei. Documentele proprii ale Dafora indica faptul ca, in primul trimestru a.c., veniturile au scazut cu peste 60% fata de aceeasi perioada din 2014, la 22,6 milioane de lei, numarul mediu de salariati fiind de 374 de persoane, iar datoriile au ajuns la 302,6 milioane de lei. Totodata, Dafora a incheiat anul 2014 cu datorii totale de 346,8 milioane de lei, in conditiile unui rulaj de 200,4 milioane de lei, consemnand insa un profit net de 3,2 milioane de lei. Pentru anul in curs, inaintea depunerii solicitarii de intrare in  insolventa, societatea din Medias si-a planificat investitii in valoare de 10,3 milioane de lei pentru renovarea sau modernizarea unor instalatii de foraj.
Insa, la data de 27 ianuarie a.c., Consiliul Concurentei (CC) a sanctionat cu amenzi in valoare totala de 12.968.298 lei (aproximativ 2,89 milioane de euro) patru companii pentru trucarea unor licitaČ›ii organizate de SNGN Romgaz SA. Potrivit deciziei CC, acestea sunt Dafora SA (cu o amenda de 3,97 milioane de lei), Foraj Sonde SA Craiova (penalizata cu 3,91 milioane de lei), Foraj Sonde SA Targu Mures (3,73 milioane de lei) si Upetrom 1 Mai SA (amendata cu pentru activitatea desfasurata de Aquafor International), societati ce detineau peste 70% din piata in perioada incalcarii. Firmele respective – denuntate de Forseco SA printr-o cerere de clementa (care, de altfel, a primit imunitate la amenda) – au fost sanctionate pecuniar in cadrul investigatiei privind o posibila intelegere pentru participarea cu oferte trucate la licitaČ›iile organizate de catre SNGN Romgaz SA, in vederea atribuirii unor lucrari de foraj pentru petrol si gaze naturale din Romania. Pentru informatii suplimentare, www.just.ro, iar pentru a descarca motivarea firmei Dafora click aici!
 
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel/Fax: 021-336.04.16, 031-401.63.88
 
RAWLPLUGALLBIMhiltiABONARE REVISTE
ROCKWOOL 196
Editia
IANUARIE/FEBRUARIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 180 (Ianuarie-Februarie 2024)
 

Autentificare

romania fara hospice
GHID de INSTALARE
MAKITA
strabag nivel 1
concelex
ness project
CDS
noark
Ubitech
theda mar
quadratum
CONCEPT STRUCTURE
ERBASU CONSTRUCT
leviatan
viarom
FRONTALE
rigips
Acvatot 2019

Parteneri

top 500
HABITAT
AHK 2022
FPSC_2019
econet
AICPS_30
top 500
ef-de-n
ROGBC 2016
top 500

pereti cortina si tamplarie aluminiu exigeretamplarie aluminiu Termopan Salamander