Agenda Constructiilor
Duminica, 22 Aprilie 2018
GHID de INSTALARE
Home - Stiri - Producatori & Furnizori - AGC: Venituri de 8,56 miliarde euro pentru anul fiscal in curs
AGC: Venituri de 8,56 miliarde euro pentru anul fiscal in curs
Producatori & Furnizori 17 Nov 2009 15:38
In timpul trimestrului al treilea din anul fiscal 2009-2010, respectiv in perioada 1 iulie – 30 septembrie a.c., mediul economic global in cadrul caruia concernul Asahi Glass Company (AGC) isi desfasoara activitatea a continuat sa fie afectat sever de recesiunea mondiala in comparatie cu intervalul similar din 2008, se precizeaza intr-un comunicat al corporatiei. "In Japonia, desi productia si exporturile au devenit mai dinamice, situatia generala se caracterizeaza prin incertitudine, insa un impact pozitiv asupra cifrei de afaceri il au operatiunile din China si alte state asiatice, ale caror economii se afla intr-o etapa de crestere, stimulata de majorarea consumului pe plan intern. In acelasi timp, pietele europene si SUA se afla in dificultate, in pofida diverselor planuri guvernamentale de redresare. Consideram ca, in conditiile actuale, cererea de vitraje pentru constructii va scadea in continuare (mai ales pe segmentul rezidential), in timp ce comenzile de sticla folosita in industria auto incep sa se situeze pe un trend ascendent, iar cele ce vizeaza achizitia de elemente speciale (tip «display») raman stabile", a mentionat Kazuhiko Ishimura, presedinte-director general al corporatiei. In conditiile unui astfel de mediu de afaceri, AGC a raportat vanzari nete de 2,26 miliarde euro pentru cele 3 luni din 2009, respectiv o scadere de 21,1% in comparatie cu perioada corespunzatoare a anului trecut, in vreme ce venitul operational a fost de 236 milioane de euro (-23,9%), iar alti indicatori au fost in crestere: incasari ordinare de 232 milioane de euro (+0,4%) si cele nete in valoare de 129,5 milioane de euro (+17,7%). "In ceea ce priveste sticla destinata aplicatiilor arhitecturale (in principal sortimentul float), afacerile si-au continuat declinul pe toate pietele, cererea fiind restransa in Japonia, America de Nord si Europa. Pentru a preveni declinul tot mai pronuntat al vanzarilor acestei divizii, inca din trimestrul al doilea a.c. am aplicat masuri de consolidare a pretului de comercializare pe plan european. Singura situatie pozitiva poate fi semnalata in Asia (China si alte tari), unde nivelul de contractare se mentine la cote sporite. In domeniul vitrajelor speciale (mai ales al celor folosite pentru panourile solare) trendul este diametral opus, cresterea comenzilor fiind mai mult decat vizibila, stimulata si de numeroase proiecte guvernamentale implementate in intreaga lume. De asemenea, programele de subventii a achizitiilor de autoturisme au avut un impact benefic asupra livrarilor de sticla utilizata in industria respectiva. De aceea, vanzarile nete ale Diviziei de Vitraje AGC din trimestrul al treilea se cifreaza la circa un miliard de euro (-30,5%), iar pierderile operationale de 49,8 milioane de euro reprezinta un nivel deloc de neglijat", se precizeaza intr-un comunicat al AGC. Oficialii concernului japonez si-au revizuit previziunile pentru anul fiscal in curs, indicand vanzari totale de 8,56 miliarde euro, venituri operationale de 536 milioane de euro, incasari ordinare de 521 milioane de euro si pierderi nete de numai 37,2 milioane de euro, ca urmare a aplicarii strategiei proprii de restructurare. "Pentru perioada urmatoare, in ceea ce priveste activitatea Diviziei de Vitraje, ne asteptam la continuarea trendului actual pe toate pietele, urmarind sa consolidam pretul sticlei pentru constructii furnizate pe piata europeana. Tinand cont de toate circumstantele, avem in vedere imbunatatirea performantei la nivelul fiecarei activitati, cresterea randamentului, controlul capacitatii de fabricatie in raport cu nivelul cererii si reducerea stocurilor fiind doar cateva masuri in acest sens. Totodata, am luat decizia inchiderii – in luna decembrie a.c. - a fabricii de sticla pentru industria auto din localitatea Kitakyushu – Japonia", a concluzionat presedintele grupului. Pentru informatii suplimentare, www.agc.co.jp
 
Total stiri publicate: 24431
 

Autentificare

Agenda Constructiilor nr. 133 (Martie-Aprilie 2018)
ROCKWOOL 196
GHID de INSTALARE
hospice 2%
EURO-Constructii 2018
PIATA de CONSTRUCTII: Analiza 2017-2018 & Perspective 2019-2023
Carpatcement 196
PIATA de TAMPLARIE: Analiza 2017-2018 & Perspective 2019-2023