Agenda Constructiilor
Sambata, 20 Aprilie 2024
hilti
Home - Stiri - Producatori & Furnizori - HEIDELBERGCEMENT va plati peste 4 miliarde euro pentru preluarea Italcementi
HEIDELBERGCEMENT va plati peste 4 miliarde euro pentru preluarea Italcementi
Producatori & Furnizori Publicat de Elena Icleanu 31 Iul 2015 16:36
Grupul german HeidelbergCement, ce deruleaza in Romania afaceri anuale de circa 200 milioane de euro prin intermediul filialelor Carpatcement Holding, Carpat Beton si Carpat Agregate, a anuntat achizitia unui pachet de 45% din actiunile Italcementi, devenind cel mai mare producator global de pe piata agregatelor si al doilea fabricant de ciment la nivel mondial. Acordul a fost semnat in perspectiva unei oferte publice obligatorii de preluare ce urmeaza a fi derulata ulterior, in conditiile aprobarii tranzactiei de catre autoritatile de reglementare. Pretul tranzactiei se ridica la 1,67 miliarde euro, echivalentul a 10,6 euro pentru o actiune Italcementi si are doua componente: o contributie in numerar si un pachet de 7,75 pana la 10,5 milioane de actiuni HeidelbergCement, rezultate dintr-o majorare de capital realizata de grupul german si care vor intra in posesia Italmobiliare SpA, actionarul majoritar al Italcementi. Finantarea initiala va fi asigurata din resurse in numerar si printr-o finantare de tip punte in valoare de 4,4 miliarde euro, acordata de Deutsche Bank si Morgan Stanley.
Finalizarea tranzactiei este prevazuta pentru anul 2016, dupa primirea tuturor aprobarilor din partea autoritatilor de reglementare. Ulterior, HeidelbergCement va initia o oferta publica de preluare a participatiilor celorlalti actionari ai Italcementi, masura obligatorie conform legislatiei italiene. Achizitia marcheaza o extindere si o diversificare semnificative a prezentei grupului german, atat pe piete cu traditie, precum Franta, Italia, SUA si Canada, unde grupul isi va consolida puternic pozitia de piata, dar si pe piete emergente cu inalt potential de crestere, ca India, Egipt, Maroc si Thailanda. Pretul total pe care il va plati HeidelbergCement pentru preluarea integrala a producatorului italian va depasi 4 miliarde euro.
In anul 2014, Italcementi a inregistrat venituri de 4,1 miliarde euro si un profit operational de 649 milioane de euro.In urma tranzactiei, HeidelbergCement si-a revizuit tintele financiare pe termen mediu, majorand obiectivul de venituri pentru anul 2019 de la 17 miliarde euro la 20 miliarde euro si tinta de profit operational de la 4 miliarde euro la 5 miliarde euro, pentru acelasi orizont de timp.
Tranzactia nu va influenta activitatea din Romania a grupului german.
 
Crestere de 10% a vanzarilor HeidelbergCement din trimestrul al doilea
In perioada aprilie-iunie 2015, producatorul german de ciment a raportat o crestere de 10% a vanzarilor fata de aceeasi perioada din 2014, pana la 3,6 miliarde euro. Evolutii au fost consemnate la nivelul tuturor diviziilor de activitate, astfel incat livrarile de ciment si clincher s-au majorat cu 0,9%, la 21,9 milioane de tone, iar cele de agregate au sporit cu 4,4%, la 67,1 milioane de tone. La o baza de raportare semestriala, veniturile grupului au cumulat 6,47 miliarde euro in primele sase luni din 2015, in crestere cu 11,2% comparativ cu intervalul corespunzator al anului trecut. La finele lunii iunie a.c., grupul german avea, in total, 45.558 de angajati, in scadere cu 300 de lucratori fata de nivelul de la jumatatea anului trecut. Potrivit datelor grupului, 500 de angajati au fost disponibilizati, in special din cadrul subsidiarelor din Europa de Est si Asia Centrala, dar si ca urmare a optimizarii activitatii administrative. Totodata, 100 de persoane au fost angajate in Africa, datorita extinderii capacitatilor de productie din regiune, numarul de personal majorandu-se cu inca 100 de salariati in Europa de Vest si de Nord.
In total, in intervalul ianuarie-iunie 2015, HeidelbergCement a livrat pe piata 38,77 milioane de tone de ciment (0%), 113,4 milioane de tone de agregate (+4%), 17,41 milioane de metri cubi de betoane (+1%) si 4 milioane de tone de asfalt (+5%).
 
Evolutie a vanzarilor consemnate in T2 in Romania, la nivelul tuturor sectoarelor
In ceea ce priveste activitatea din regiunea Europei de Est si Asiei Centrale, in cadrul careia sunt incluse rezultatele financiare din Romania, grupul german a raportat o scadere de 5% a vanzarilor cantitative de ciment din primele sase luni ale anului, pana la 7,4 milioane de tone, o majorare de 12,7% a livrarilor de agregate, la 9,13 milioane de tone, respectiv un plus de 17,1% la nivelul afacerilor cu betoane, pana la 1,4 milioane de metri cubi. "In Romania am consemnat o crestere cantitativa a vanzarilor din trimestrul al doilea la nivelul tuturor sectoarelor de activitate, in special datorita evolutiei constructiilor rezidentiale si comerciale. Investitiile publice in infrastructura se mentin, in continuare, sub potentialul acestora", se arata in raportul financiar al grupului german, disponibil pentru trimestrul al doilea.
HeidelbergCement este lider mondial pe piata de agregate si un important jucator in domeniul cimentului, betonului si al altor activitati conexe, ceea ce il pozitioneaza printre cei mai mari producatori de materiale de constructii din lume. Grupul are aproximativ 45.000 de angajati in 2.300 de filiale si unitati de productie, in peste 40 de tari din intreaga lume.
 
 
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel/Fax: 021-336.04.16, 031-401.63.88
 
ALLBIMRAWLPLUGSISECAMABONARE REVISTE
ROCKWOOL 196
Editia
MARTIE/APRILIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 181 (Martie-Aprilie 2024)
 

Autentificare

romania fara hospice
GHID de INSTALARE
ERBASU CONSTRUCT
quadratum
viarom
leviatan
EDIT-Structural
concelex
theda mar
CONCEPT STRUCTURE
rigips
Acvatot 2019
CDS
siniat
Ubitech
noark
ness project
strabag nivel 1
MAKITA

Parteneri

top 500
AHK 2022
HABITAT
FPSC_2019
AICPS_30
ef-de-n
ROGBC 2016
econet
top 500
top 500

pereti cortina si tamplarie aluminiu exigeretamplarie aluminiu Termopan Salamander