Agenda Constructiilor
Vineri, 29 Martie 2024
Frontale
Home - Stiri - Produse & Tehnologii - TEHNOLOGII: Integrarea sistemelor inteligente in structura cladirilor moderne
TEHNOLOGII: Integrarea sistemelor inteligente in structura cladirilor moderne
Produse & Tehnologii Publicat de Ovidiu Stefanescu 14 Sep 2017 12:21

Sistemele de management integrat al cladirilor sau dispozitivele automate folosite in acest scop (BMS/BAS) reprezinta solutii moderne controlate prin intermediul computerului, care au ca sarcina monitorizarea si comanda diferitelor echipamente mecanice sau electrice existente intr-o constructie, cum ar fi, de exemplu, instalatiile de ventilare, de iluminare, sistemele de alimentare cu energie electrica, centrele de acces si securitate etc. Un ansamblu BMS consta intr-o combinatie coerenta de software si hardware capabila sa gestioneze, in mod corect si integrat, toate sarcinile mentionate anterior. In epoca sustenabilitatii, in care orice economie energetica este importanta, aproape toti furnizorii importanti de materiale si echipamente ofera posibilitatea integrarii produselor proprii in cadrul unui astfel de sistem, in caz contrar succesul de piata fiind cvasi-compromis. Perspectivele  de consolidare a tendintei respective sunt certe, pe termen mediu si lung, avand in vedere orientarea tot mai pronuntata spre informatizare.

 

Piata BMS, intre improvizatii si produse cu adevarat revolutionare

Diversitatea actuala a solutiilor de acest tip puse la dispozitie de companiile din intreaga lume constituie, in acelasi timp, o capcana destul de dificil de evitat, data fiind, pe de-o parte, complexitatea solutiilor respective si, pe de alta parte, lipsa acuta de informare a utilizatorilor. De acest din urma aspect pot profita firmele care urmaresc exploatarea la maximum a oportunitatii de piata, fara a furniza in schimb un produs viabil, cu o fiabilitate care sa justifice pretul platit. Nu inseamna insa ca domeniul in cauza este compromis, ci doar ca mai are nevoie de o anumita perioada de timp pentru „maturizare”, care sa presupuna, concomitent, o imbunatatire reala a obisnuintelor de utilizare ale unor astfel de facilitati. Deocamdata, o mare parte a neincrederii izvoraste din teama unei defectiuni a sistemelor de calcul, ce ar putea periclita, teoretic, anumite functii vitale ale unei cladiri. Pana la un anumit punct, aceasta temere este justificata, dar numai in masura in care solutiile alese sunt incadrate in gama improvizatiilor, oferind doar aparenta unor sisteme BMS. Este clar ca in perioada urmatoare se impune o popularizare pe scara larga a acestor alternative ce asigura o crestere masiva a gradului de confort si siguranta.

 

Cititoare de date independente pentru optimizarea comunicarii

Printre primele produse care au fost integrate in BMS se numara sistemele de control al accesului, a caror diversitate a crescut mult in ultimul timp. Dintre cele mai avansate astfel de solutii se disting asa-numitele cititoare IP, care au functia de a identifica utilizatorii cu o maxima precizie, fara a mai fi necesare panouri de comanda, iar operarea acestora se realizeaza complet independent. Avantajul major fata de modelele clasice este ca se evita riscul defectarii panoului de comanda, cititorul IP avand intrari pentru monitorizarea sistemul de inchidere a usii, a butonului de iesire si a releului pentru blocarea electrica. De asemenea, dispune de o memorie interna pentru stocarea bazei de date a utilizatorilor, a parametrilor de configurare si a inregistrarilor. Toate caracteristicile mentionate anterior justifica clasificarea acestui dispozitiv in categoria produselor „inteligente” sau a sistemelor cu controler integrat. Avand o istorie de aproape doua decenii, produsele respective s-au dezvoltat mult in ultimul timp, pe piata fiind lansate succesiv cititoarele biometrice si alte solutii avansate. Dintre avantajele lor majore, se remarca: utilizarea infrastructurii de date existente, lipsa limitarilor legate de numarul de unitati instalate, facilitatea montajului, transferul de date la viteze foarte mari, accesul rapid la calculatorul central, scalarea facila in lipsa unor controlere principale sau secundare, independenta fata de celelalte dispozitive (astfel incat defectarea unui aparat nu afecteaza functionalitatea sistemului) etc.

 

Functionalitate imbunatatita a sistemelor de detectie, prin integrarea in BMS

O alta aplicatie majora a BMS, care justifica intr-o mare masura necesitatea unor astfel de solutii tehnice este cea de protectie impotriva incendiilor. Dispozitivele actionate automat care indeplinesc astfel de functii vitale de securitate pentru o cladire, indiferent de destinatia acesteia, sunt, de regula, detectoarele de caldura, foc, fum si gaze. Unele dintre cele mai interesante sisteme prin modul lor de evolutie si diversitatea la care au ajuns in prezent sunt reprezentate de detectoarele de fum care, in functie de modul in care realizeaza operatiunea respectiva, sunt clasificate in: ionizante (ce identifica tipul de radiatie), fotoelectice sau optice (sensibile mai ales la incendiile a caror perioada de emisie a fumului este mai indelungata), aspirante (cu functionare pe baza unui nefelometru ce determina concentratia aerului prin metode optice, folosite mai ales ca solutii active de protectie impotriva focului) si laser. In prezent, pentru cresterea eficientei acestor sisteme, care au un rol vital in minimizarea riscurilor aferente unui incendiu, se recomanda instalarea unor sisteme „adresabile”, mai scumpe, insa permitand localizarea cu maxima precizie a zonei in care a fost detectat fumul. In plus, acestea asigura o diminuare drastica a numarului de alarme false, generate mai ales de particulele care circula in mediul ambiental prin intermediul curentilor generati de aparatele pentru conditionarea aerului. Caracteristica de adresabilitate se adapteaza foarte bine conceptului BMS, intrucat permite centralizarea coerenta a datelor, monitorizarea permanenta a senzorilor si optimizarea planului necesar de masuri, in vederea asigurarii nivelului optim de siguranta si confort.

 

Instalatiile HVAC, beneficiare nete ale sistemelor BMS

O problema acuta in economia constructiilor sustenabile o constituie gestionarea rationala a functionarii echipamentelor HVAC - prin excelenta consumatoare de energie. Eficienta acestor sisteme poate fi net imbunatatita prin introducerea principiului de „zonare”, care consta in activarea sistemului in mod strict in acele locuri in care avantajele sale pot fi exploatate de utilizatori. Practic, utilizand aplicatii software specializate, BMS poate asigura o distributie rationala a caldurii si aerului conditionat, cu un efect similar echipamentelor descentralizate. Astfel, zonele stabilite initial pot fi monitorizate prin intermediul unor termostate multiple, care sa controleze valvele (in cazul instalatiilor cu functionare pe baza de apa) sau amortizoarele instalate in cadrul orificiilor de ventilare care blocheaza, in mod selectiv, fluxurile de fluid (in sistemele cu aer). Aceste dispozitive sunt foarte importante pentru mentinerea temperaturii la un nivel optim, in functie de gradul de ocupare a incintei respective. Un alt avantaj al acestei metode de monitorizare si control al aparatelor HVAC este constituit de posibilitatea realizarii unor prognoze de consum, realizate cu un grad ridicat de acuratete, prin determinarea cererii de energie pentru incalzire/conditionare a aerului aferenta fiecarei unitati in parte. Desigur, un impact masiv asupra consumului il exercita si echipamentul in sine, insa performantele acestuia pot fi zadarnicite daca nu sunt implementate actiuni coerente de optimizare a functionarii, posibile doar cu ajutorul unui model BMS.

 

Ascensoarele preiau o parte din functiile sistemelor de control al accesului

Desi poate parea exagerat, controlul modului in care se desfasoara traficul pe verticala in cadrul unui imobil constituie un subiect predilect al preocuparilor proiectantilor de BMS. Motivul este simplu, fiind legat de necesitatea optimizarii transportului, limitarii timpului de asteptare, cresterii confortului si gradului de siguranta al pasagerilor. O conditie necesara pentru ca solutiile BMS sa fie functionale este aceea ca, inca din faza de proiectare a imobilului, sa fie asigurat atat numarul corect de echipamente, cat si dimensionarea acestora in stricta legatura cu o serie de parametri, cum ar fi, de exemplu, capacitatea cladirii, numarul prognozat de vizitatori etc. La momentul actual, principalii furnizori de ascensoare si scari rulante au dezvoltat si lansat pe piata sisteme inteligente de configurare a traficului, precum si interfete directe cu centrele de comanda ale imobilelor, pentru a se asigura un acces rapid, facil si sigur la serviciile de transport. Alte elemente care tin de securitate se refera la monitorizarea permanenta a pozitiei ascensoarelor, a gradului de incarcare a acestora, a eventualelor defectiuni etc. Practic, riscurile aferente transportului pe verticala au fost aproape complet eliminate, iar diversele dispozitive de comanda au avut o contributie semnificativa la acest progres. De asemenea, mai trebuie aratat ca, in ultimul timp, lifturile au primit inclusiv functii complexe de coordonare a accesului, putand fi controlate doar prin intermediul unor cititoare electronice de date, ceea ce vine in completarea sistemelor clasice deja instalate in cadrul cladirilor moderne.

 

CCTV sau monitorizarea video a tuturor activitatilor dintr-o cladire

Probabil ca unul dintre cele mai sofisticate si, in acelasi timp, spectaculoase sisteme controlate prin intermediul BMS este cel al circuitelor inchise de televiziune (CCTV), destinate, in principal, supravegherii video. Diferenta majora fata de televiziunea clasica este data de modul de transmisie care nu este P2P (point to point), ci P2MP (point to multipont), in care fiecare element individual se caracterizeaza prin capacitatea de a transmite date catre intreaga retea. Aplicatiile unui astfel de sistem sunt multiple si rezida in supravegherea proceselor, monitorizarea traficului, siguranta transportului, verificarea personalului etc. Integrarea in BMS este relativ simpla, iar avantajele in materie de securitate foarte mari. Inclusiv in acest domeniu evolutia tehnologica a fost accelerata, o aplicatie deosebit de interesanta fiind aceea a camerelor video IP (internet protocol), care folosesc retelele LAN (locale). In cadrul cladirilor, utilizarea acestei tehnologii este limitata la folosirea retelelor private de date (VPN), pentru a garanta confidentialitatea imaginilor. De asemenea, sistemele integrate de televiziune cu circuit inchis permit ca aceste solutii sa fie folosite in tandem cu restul solutiilor conectate la BMS, cum ar fi dispozitivele de securitate, cele de control al accesului, alarmele de diverse tipuri etc. De exemplu, in momentul activarii unei alarme de efractie, camerele CCTV care acopera aria respectiva inregistreaza automat imagini de inalta rezolutie, pe care le transmite unui centru de gestiune de unde se poate activa apelul catre fortele de ordine. Se poate observa cu usurinta ca potentialul BMS este extrem de vast si inca insuficient exploatat, in mod cert in viitor gradul de integrare a solutiilor „inteligente” urmand sa creasca in mod semnificativ.

 
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel/Fax: 021-336.04.16, 031-401.63.88
 
hiltiABONARE REVISTERAWLPLUGALLBIM
ROCKWOOL 196
Editia
IANUARIE/FEBRUARIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 180 (Ianuarie-Februarie 2024)
 

Autentificare

romania fara hospice
GHID de INSTALARE
strabag nivel 1
CDS
MAKITA
rigips
ness project
viarom
Acvatot 2019
theda mar
concelex
noark
quadratum
ERBASU CONSTRUCT
leviatan
FRONTALE
CONCEPT STRUCTURE
Ubitech

Parteneri

HABITAT
AHK 2022
top 500
FPSC_2019
econet
AICPS_30
ef-de-n
top 500
ROGBC 2016
top 500

pereti cortina si tamplarie aluminiu exigeretamplarie aluminiu Termopan Salamander