Agenda Constructiilor
Vineri, 19 Aprilie 2024
hilti
Home - Stiri - Utilaje & Echipamente - UNACEA: Ritm ascendent mai redus al vanzarilor de utilaje
UNACEA: Ritm ascendent mai redus al vanzarilor de utilaje
Utilaje & Echipamente Publicat de Cosmin Dincu 08 Mai 2017 15:16
Oficialii asociatiei ce reuneste interesele companiilor italiene implicate in sectorul utilajelor de constructii (Unione Nazionale Aziende Construction Equipment and Attachments - UNACEA) au dat publicitatii un nou raport, potrivit caruia vanzarile de echipamente specifice pe piata locala s-au majorat intr-un ritm ceva mai redus (+6%) in primele trei luni ale anului 2017, fata de trimestrul intai din 2016, insa, chiar si in acest context, vanzarile din peninsula au continuat sa fie optime. In consecinta, Paolo Venturi, presedintele UNACEA, sustine ca eforturile organizatiei, impreuna cu ale altor asociatii din domeniu, se indreapta spre implementarea unui document comun, deja elaborat, adresat autoritatilor locale italiene, pentru ca acestea sa promoveze achizitia si utilizarea echipamentelor de ultima generatie. Revenind la datele aferente primului trimestru din 2017 (disponibile deocamdata numai pentru piata italiana), acestea confirma faptul ca beneficiarii din peninsula italica (reprezentati mai ales de firmele de constructii) au cumparat 2.094 utilaje (+6% fata de ianuarie-martie 2016), din care 2.005 unitati pentru efectuarea lucrarilor de sapaturi (+6%) si 89 de echipamente destinate executiei operatiunilor de infrastructura rutiera (+17%). Ca structura, in detaliu, operatiunile de vanzare a utilajelor terasiere pe piata italiana s-au majorat, in perioada de referinta, doar pentru excavatoare cu senile (+8%), la incarcatoare cu roti (+30%), in cazul buldoexcavatoarelor AWS (+22%), al mini-excavatoarelor (+3%) si incarcatoarelor compacte pe senile (+29%), respectiv pentru basculantele articulate (+175%). La aceeasi categorie, scaderi au fost consemnate pentru buldozere (-40%), excavatoare cu roti (-11%), la buldoexcavatoarele de tip rigid (-4%), precum si pentru mini-incarcatoare (-23%). In schimb, ambele segmente ale sectorului utilajelor pentru infrastructura rutiera au consemnat cresteri, mai precis de +18% la compactoare si de +16% la echipamente pentru finisare.
„Cresterea consemnata in primul trimestru din 2017 confirma o incetinire a ritmului ascendent, comparativ cu ceea ce s-a intamplat in aceeasi perioada a anului trecut. Din fericire, exista, actualmente, un potential deosebit de dezvoltare, gratie inovatiilor tehnologice din industria constructoare de echipamente. Astfel, numai in cazul in care utilajele de ultima generatie s-ar utiliza pe scara larga in marile centre urbane, ar fi suficient pentru respectarea celor mai restrictive cerinte de mediu si a se evita, astfel, declansarea procedurilor de infringement, din partea UE, pentru nerespectarea limitelor de poluare atmosferica”, a subliniat Paolo Venturi.
Oficialul organizatiei italiene a mai explicat, pe scurt, ca, in ceea ce priveste cercetarea detaliata a vanzarilor de utilaje de constructii, efectuata de UNACEA in colaborare cu diverse institutii de profil, din acest an se adopta o clasificare statistica internationala pentru doua game de echipamente terasiere: buldoexcavatoarele de tip rigid si cele AWS. Astfel, buldoexcavatoarele articulate, ce reprezinta unul dintre cele mai importante sortimente fabricate de industrie si care sunt exportate pe toate meridianele lumii, vor fi incluse in grupa buldoexcavatoarelor AWS. Pentru informatii suplimentare, www.unacea.org
 
SISECAMRAWLPLUGABONARE REVISTEALLBIM
ROCKWOOL 196
Editia
MARTIE/APRILIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 181 (Martie-Aprilie 2024)
 

Autentificare

romania fara hospice
GHID de INSTALARE
viarom
leviatan
theda mar
MAKITA
Acvatot 2019
noark
CONCEPT STRUCTURE
Ubitech
rigips
siniat
quadratum
strabag nivel 1
ERBASU CONSTRUCT
ness project
concelex
CDS
EDIT-Structural

Parteneri

AHK 2022
HABITAT
top 500
FPSC_2019
econet
ef-de-n
ROGBC 2016
top 500
top 500
AICPS_30

pereti cortina si tamplarie aluminiu exigeretamplarie aluminiu Termopan Salamander