ACIS: Initiativa pentru sprijinirea accesului companiilor la finantare Imprimare
Actualitatea interna 24 Aug 2010 09:17
Autoritatea de Management pentru Programul Operational Sectorial “Cresterea Competitivitatii Economice” (POS CCE) si Fondul European de Investitii (FEI) au lansat, luna aceasta, Apelul pentru Expresii de Interes, care se refera la instrumentul de garantare din cadrul initiativei JEREMIE (Joint European Resources for Micro to Medium Enterprises - Resurse Paneuropene pentru Intreprinderi Mici si Mijlocii), ce reprezinta un set de masuri pentru sprijinirea accesului la finantare al intreprinderilor mici si mijlocii. Apelul este sustinut de un buget total de 63 milioane de euro si are ca termen limita de depunere data de 6 octombrie 2010. Obiectivul principal al acestui demers este reprezentat de incurajarea accesului la creditare al intreprinderilor mici si mijlocii autohtone, prin incheierea de catre FEI (Fondul de Participare la JEREMIE) cu una sau mai multe banci din Romania a cate unui contract avand ca obiect o garantie financiara directa, plafonata pentru acoperirea primei pierderi a unui portofoliu de credite eligibile nou-acordate, in limita bugetului total. Comisionul de garantare ce va fi achitat de catre institutiile bancare cu care se va incheia un contract operational (de garantare) va fi zero. După incheierea procesului de selectie, care va fi anuntata pe site-urile Autoritatii de Management pentru POS CCE si FEI, intreprinderile mici si mijlocii eligibile vor putea contacta exclusiv institutiile financiare cu care se va contracta facilitatea de garantare, pentru a solicita sprijinul disponibil prin intermediul initiativei JEREMIE. Informatii suplimentare, la www.fonduri-ue.ro