COMISIA EUROPEANA: Noi reglementari privind supravegherea agentiilor de rating Imprimare
Actualitatea interna Publicat de Elena Icleanu 10 Iun 2010 07:15
Comisia Europeana (CE) propune infiintarea unei autoritati europene de supraveghere si evaluare a activitatii agentiilor de rating, cu scopul de a asigura transparenta operatiunilor acestor companii si de a proteja investitorii din Europa. Noua institutie va deveni operationala pana in 2011, urmand a avea competenta de a lansa anchete, de a desfasura inspectii si de a propune penalitati si amenzi. De asemenea, institutiile de credit, bancile si firmele de investitii vor trebui sa comunice informatiile si agentiilor independente (organizatii ce nu au semnat contracte de parteneriat cu institutiile respective), pentru a permite acestora sa realizeze ratinguri obiective. Noul sistem european de supraveghere a sectorului financiar, adoptat anul trecut de catre liderii Uniunii Europene, prevedea, deja, propuneri de reglementare vizand agentiile de rating. Acestea revin acum in actualitate, in contextul solicitarilor repetate de a supraveghea mai atent companiile private. "Agentiile de rating furnizeaza investitorilor informatii referitoare la riscurile activelor de pe piata. De aceea, acestea au un rol important in asigurarea stabilitatii pietelor financiare si un impact major asupra disponibilitatii si costurilor creditelor. In ultima perioada, agentiile au fost acuzate de faptul ca, subestimand riscurile, au contribuit la criza financiara. Mai mult, se pare ca modul in care au actionat acestea a agravat criza datoriilor prin care trece Grecia", se arata intr-un comunicat al CE.
Pana in prezent, masurile de supraveghere financiara s-au luat, in mare parte, la nivel national. Autoritatea europeana de supraveghere nou-creata va trebui sa tina sub observatie directa si exclusiva agentiile de rating de credit inregistrate in UE (inclusiv filialele din Europa ale unor companii situate in afara spatiului comunitar). Trei dintre cele mai cunoscute agentii (Fitch, Moody's si Standard & Poor's) au sediul la New York si este incert modul in care se vor su[une controlului autoritatilor CE. Pentru informatii suplimentare, https://ec.europa.eu