Agenda Constructiilor
Sambata, 20 Aprilie 2024
hilti
Home - Stiri - Actualitatea interna - PwC: 55% dintre firme nu au contestat deciziile emise in urma inspectiilor fiscale
PwC: 55% dintre firme nu au contestat deciziile emise in urma inspectiilor fiscale
Afaceri, Juridic, Finante & Impozite Publicat de Stelian DINCA 18 Nov 2019 13:53
Peste 22% dintre companiile din Romania au fost vizate de inspectii fiscale in 2018, procent de aproape trei ori mai mare decat in 2017 sau 2016, dar sub media din Europa Centrala si de Est de 32%, potrivit unui sondaj realizat de reteaua PwC Tax Controversy & Dispute Resolution (TCDR) din Europa Centrala si de Est.
Romania se situeaza astfel pe locul 7 in regiune, primele locuri fiind ocupate de Bosnia si Hertegovina (63%), Bulgaria (48%), Polonia (48%) si Cehia (35%). Atat in Romania, cat si in celelalte state din Europa Centrala si de Est, cele mai multe inspectii fiscale au vizat impozitul pe profit si taxa pe valoare adaugata. In Romania, inspectiile au verificat in 45% dintre cazuri aspecte privind impozitul pe profit, peste media regionala de 34%, iar 36% au avut in vedere taxa pe valoarea adaugata, comparativ cu 27% la nivel de ECE.
”Ne-am propus ca prin acest sondaj sa identificam tendintele locale in aria inspectiilor fiscale prin comparatie cu cele din alte state din regiune intrucat ni se pare extrem de important sa observam cum anume evolueaza aceasta importanta componenta a administrarii fiscale in zona noastra. Desi exista unele diferente din perspectiva sistemelor fiscale, administrative si judecatoresti, tarile din aceasta regiune au suficient de multe puncte comune in evolutia practica, in ultimii 30 de ani, iar rezultatele sunt extrem de interesante”, a declarat Dan Dascalu, Partner D&B David si Baias, lider al retelei PwC TCDR.
Sondajul arata ca 40% dintre inspectiile fiscale din Romania s-au finalizat in cel mult 3 luni, fata de 47% in regiune. Printre statele care au raportat o durata comparabila se numara Bosnia si Hertegovina, Letonia si Lituania.
”Am constatat ca abordarile inspectorilor sunt similare in majoritatea tarilor, zonele de interes fiind aceleasi. De exemplu, in cazul impozitului pe profit, cel mai des verificate aspecte tin de tranzactiile intra-grup, deductibilitatea cheltuielilor cu serviciile si preturile de transfer, iar in cazul TVA, cele mai frecvente spete se refera la deduceri. De asemenea, durata inspectiilor, dar si implicatiile lor, inclusiv din perspectiva contestarii actelor de impunere, au multe puncte in comun, putand sa constituie un punct de pornire in dialogul ANAF - contribuabili, in vederea imbunatatirii relatiei dintre acestia, inclusiv prin raportare la experientele observate in acest domeniu in alte state din regiunea ECE”, a explicat Dan Dascalu.
Referitor la valoarea obligatiilor de plata suplimentare stabilite de catre echipele de control fiscal, in cele mai multe situatii sumele au fost de pana la 100.000 euro, respectiv 43% dintre respondentii din Romania si 51% in Europa Centrala si de Est. La cealalta extrema, sondajul a reliefat ca 18% dintre inspectii au condus la impuneri intre 1 si 5 milioane euro in Romania, prin comparatie cu media europeana de 5% .
Peste jumatate dintre respondentii din Romania (55%) nu au contestat deciziile emise in urma inspectiilor fiscale, la nivelul Europei Centrale si de Est procentul fiind de 62%.
Motivele pentru care companiile respondente au ales sa nu conteste sunt fie faptul ca au acceptat concluziile controlului, fie numarul mic de aspecte identificate in timpul controlului, fie, intr-o proportie mai mica, lipsa de incredere in sistemul de solutionare a contestatiilor.
In cazul contestarii deciziilor, 37% au fost respinse in Romania si 42% la nivelul ECE, in timp ce 28% din companiile din Romania au obtinut o solutie favorabila sau partial favorabila, in comparatie cu 38% media regional.
 
ABONARE REVISTERAWLPLUGALLBIMSISECAM
ROCKWOOL 196
Editia
MARTIE/APRILIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 181 (Martie-Aprilie 2024)
 

Autentificare

romania fara hospice
GHID de INSTALARE
ness project
strabag nivel 1
EDIT-Structural
noark
ERBASU CONSTRUCT
Ubitech
rigips
CONCEPT STRUCTURE
Acvatot 2019
MAKITA
viarom
leviatan
theda mar
CDS
quadratum
siniat
concelex

Parteneri

top 500
HABITAT
AHK 2022
FPSC_2019
AICPS_30
ROGBC 2016
top 500
top 500
ef-de-n
econet

pereti cortina si tamplarie aluminiu exigeretamplarie aluminiu Termopan Salamander