ANAR finalizeaza lucrarile pentru siguranta comunitatilor din aval de barajul Vidraru |
Info-Santiere Publicat de AG&F 29 Sep 2025 10:26 |
![]() Perioada de maxima vigilenta va fi intre 12 noiembrie 2025 si 9 ianuarie 2026 cand vor fi deschise golirile de fund, iar pe albia veche a raului Arges va fi deversat controlat un debit de aproximativ 45-50 mc/s.
Pentru ca acest proces sa aiba loc in conditii de siguranta, Apele Romane prin Administratia Bazinala de Apa Arges–Vedea au pus in aplicare un set de masuri tehnice, legale si organizatorice cu scopul protejarii populatiei, a infrastructurii si a mediului inconjurator. Inca din luna februarie a acestui an, specialistii ABA Arges–Vedea, impreuna cu UAT Arefu si UAT Corbeni, au efectuat inspectii pe sectorul aval de baraj Vidraru – amonte baraj Oesti, identificand 32 de puncte critice pe o lungime de aproximativ 12 km. In baza mandatului acordat prin hotararea CJSU Arges, echipele au desfasurat lucrari de defrisare a vegetatiei, recalibrare de albie, decolmatare si dezafectare a constructiilor ilegale, astfel incat debitul controlat sa poata fi tranzitat fara riscuri pentru populatie si infrastructura.
![]() Toate interventiile se desfasoara exclusiv pe albia minora a raului Arges, domeniu public al statului administrat de A.N. „Apele Romane”.
Directorul general al Apelor Romane, Florin Ghita, s-a aflat pe teren pentru a verifica modul in care decurg lucrarile: „Sunt multumit de ritmul si calitatea interventiilor realizate de echipele noastre. Este esential sa lucram preventiv si sa ne asiguram ca fiecare etapa este pregatita cu responsabilitate, pentru a proteja oamenii si comunitatile din aval”, a declarat acesta.
Masuratorile topografice si modelarile hidraulice confirma ca debitul evacuat, de aproximativ 45–50 mc/s, va putea fi tranzitat prin albia minora a raului in conditii de siguranta, dupa finalizarea tuturor lucrarilor planificate.
![]() Colaborarea dintre Apele Romane si Hidroelectrica este stransa pe intreaga durata a operatiunilor, fiecare etapa fiind atent coordonata si monitorizata pentru a asigura desfasurarea golirii controlate in conditii de deplina siguranta.
Aceasta actiune face parte din proiectul de Retehnologizare a Amenajarii Hidroenergetice Vidraru, o investitie majora ce urmareste punerea in siguranta, evaluarea structurala si modernizarea barajului, pentru ca acesta sa functioneze eficient in urmatorii 40 de ani.
Contractul, in valoare de 188,38 milioane de euro (fara TVA), pentru retehnologizarea AHE Vidraru a fost semnat in iulie 2024 si face parte din strategia de investitii a Hidroelectrica. Lucrarile vor fi executate de Electromontaj, in parteneriat cu Končar Engineering Ltd. si Butan Grup. Conform graficului de executie, lucrarile vor dura 84 de luni.
|