Brasov Garden se va finaliza in 2011 Imprimare
Info-Santiere Publicat de Razvan Popa 29 Iul 2008 16:11
Grup Taurus, din Crainimat (judetul Bistrita-Nasaud), realizeaza, in Brasov (la 2 km de centrul istoric al orasului), ca antreprenor general, ansamblul rezidential Brasov Garden. Obiectivul va include 16 imobile (10 tip vila cu sase etaje, iar restul cu 6 – 10 niveluri), cu 774 de unitati locative ce vor dispune de una pana la patru camere (suprafete cuprinse intre 58 mp si 200 mp). Beneficiar este societatea Sayag Group, din Israel. Sistemul constructiv prevede structura din beton armat (BA). Fundatia va fi tip radier general din BA, iar zidaria din caramida. Tamplaria va fi din PVC, cu geam termoizolant. Complexul beneficiaza de locuri de parcare (subterane si supraterane), un parc, spatii de agrement, un centru comercial, o gradinita etc. Lucrarile de constructie au fost incepute in luna iunie a anului curent si se vor desfasura in patru faze. Prima etapa presupune realizarea a 131 de locuinte si se va finaliza in noiembrie 2009, intregul ansamblu urmand a se definitiva la sfarsitul anului 2011. Valoarea totala a investitiei este de 32 milioane de euro. Pentru informatii suplimentare,www.brasovgarden.ro