Hotel de patru stele in Bran Imprimare
Info-Santiere Publicat de Elena Icleanu 19 Mai 2008 02:00
Compania House of Wolf, din Brasov, a demarat lucrarile pentru constructia unui hotel de patru stele, in Bran. Investitia, in valoare de 5,5 milioane de euro, se va desfasura pe o suprafata de 6.600 mp. Hotelul Wolf va fi structurat pe sase nivele, si va cuprinde 50 de camere duble si apartamente, doua sali de conferinta (cu o capacitate totala de 200 de locuri), un centru spa, piscina si sauna. Lucrarile de executie au inceput la jumatatea lunii aprilie a acestui an si se vor finaliza in decembrie. Antreprenorul proiectului este compania  Constructii Industriale Civile, din Brasov. "In urmatorii trei ani avem in vedere constructia a inca cinci hoteluri, in Timisoara, Cluj, Bucuresti si Brasov. De asemenea, la inceputul anului viitor vom mai construi un supermarket in Brasov", a declarat Adrian Filip, directorul de investitii al companiei.