Imprumut de 62,5 milioane de euro pentru proiecte in Romania Imprimare
Info-Santiere Publicat de Elena Icleanu 18 Aug 2008 18:11
Carpathian, companie de investitii imobiliare in Centrul si Estul Europei, a anuntat obtinerea unui imprumut in valoare de 62,5 milioane de euro de la MKB Bank, in vederea derularii proiectului Atrium Center Arad. "Acesta este un proiect «cheie» pentru noi, de care va depinde intreaga activitate in Romania", a declarat Rupert Cottrell, presedintele companiei. Carpathian este numele sub care functioneaza fondul de investitii imobiliare Dawnay Day Carpathian de la sfarsitul lunii iulie, pentru a se delimita de Dawnay Day Group. La jumatatea anului 2007, societatea a anuntat investitii de 185 milioane de euro in centre comerciale in Cluj-Napoca, Arad, Baia Mare si Satu Mare. De asemenea, Carpathian deruleaza investitii in centre comerciale din Cehia, Polonia, Croatia, Ungaria, Slovacia, Bulgaria si tarile baltice, valoarea proprietatilor fondului depasind un miliard de euro. Pentru informatii suplimentare, www.dawnaydaycarpathian.com