IULIUS TOWN: Cea mai inalta cladire din Romania va fi livrata la finele anului viitor Imprimare
Info-Santiere Publicat de Elena Icleanu 20 Nov 2019 06:06
Lucrarile de constructie a cladirii UBC 0 din cadrul ansamblului mixt Iulius Town Timisoara, ce va avea o inaltime de 155 de metri si 25 de etaje, se desfasoara conform graficului de executie, finalizarea proiectului fiind prevazuta in ultimul trimestru al anului viitor. 
Cladirea (DS+P+25E) va include magazine, restaurante si cafenele la demisol si parter, un centru de conferinte la etajul 1 si spatii de birouri de clasa A la celelalte 24 de etaje, cu o suprafata cumulata ce va depasi 77.000 mp, din care 52.000 mp vor fi pentru birouri. Centru de conferinte de la parter va include sapte sali de diferite dimensiuni, cu capacitati intre 45 si 220 de persoane.
Pentru constructia cladirii se vor folosi peste 43.500 mc de beton si 1.700 de tone de armatura, peste 280 de piloti forati fiind necesari pentru sustinerea unei astfel de constructii. Pentru executia fatadei, ce va fi integral vitrata, se vor utiliza 26.000 mp de sticla cu grad ridicat de eficienta termica. Transportul pe verticala va fi asigurat cu 12 ascensoare de mare viteza si va permite accesul direct din parcul amenajat in Iulius Town Timisoara.
Parcarea va fi asigurata in cele peste 4.000 de locuri amenajate deja de dezvoltator in cadrul complexului mixt.
Impreuna cu cele trei cladiri de birouri deja functionale (UBC 1, 2 si 3), UBC 0 va forma un district de business de peste 100.000 mp, care va concentra cele mai importante companii din domeniul IT, auto si customers support si va crea 13.000 de locuri de munca. Iulius Town este o investitie de peste 400 de milioane de euro a companiilor Iulius Group si Atterbury Europe.