KKR, GreenVolt si Renovatio dezvolta in Ialomita 3 parcuri eoliene de 400 mil. euro Imprimare
Info-Santiere Publicat de Elena Icleanu 27 Aug 2025 13:59
Companiile KKR, GreenVolt si Renovatio vor investi peste 400 de milioane de euro in construirea a trei parcuri eoliene, cu o capacitate totala de peste 250 MW, in judetul Ialomita. Acestea vor fi amplasate in localitatile Tandarei, Gheorghe Lazar, Grivita si Ograda si au termenul de finalizare prevazut in anul 2027. Cele 3 proiecte vor contribui semnificativ la tranzitia energetica a Romaniei, sprijinind obiectivele nationale de reducere a emisiilor de carbon si crestere a ponderii energiei regenerabile in mixul energetic.
"Am avut o intalnire importanta cu reprezentantii firmelor KKR, GreenVolt si Renovatio, care aduc in judetul nostru un proiect ambitios: Parcul Eolian Ialomita, cu o capacitate totala de peste 250 MW! Obiectivul este realizarea a 3 parcuri eoliene in 4 UAT-uri: Tandarei, Gheorghe Lazar, Grivita si Ograda, cu finalizarea estimata in 2027. Constructorii au fost incurajati sa colaboreze cu firmele si comunitatile locale, spre beneficiul reciproc. Consiliul Judetean, alaturi de toate institutiile implicate, isi ofera tot sprijinul pentru buna desfasurare si finalizare a acestui proiect care va aduce plus valoare zonei si un impuls puternic dezvoltarii sustenabile", a transmis Marian Pavel, presedintele Consiliului Judetean Ialomita.
Investitia va contribui la dezvoltarea infrastructurii de energie verde in Romania, consolidand pozitia tarii in tranzitia catre surse de energie mai sustenabile.