Prima etapa a ansamblului Silver Mountain este finalizata in proportie de 80% Imprimare
Info-Santiere 24 Iun 2008 10:00
Primele doua imobile ale complexului rezidential Silver Mountain, desfasurat pe o suprafata totala de 70 de hectare si amplasat la 2 km de partiile de ski din Poiana Brasov, sunt construite in proportie de 80%. Acestea au o capacitate de 101 unitati si includ apartamente cu una sau doua camere, studiouri si penthouse-uri (cu arii de pana la 450 mp). Pe langa acestea, urmeaza sa se construiasca alte trei cladiri rezidentiale, un hotel de 5 stele, un teren de golf (cu o suprafata totala de 44 ha), 10 vile individuale, un club de SPA si o scoala de tenis. Planurile generale elaborate de Westfourth Architecture (din Bucuresti) si Architectura Group (din Miami – SUA). Prima faza de dezvoltare a proiectului are ca termen de finalizare luna decembrie 2008, definitivarea ansamblului urmand a avea loc intr-un interval de 5-6 ani. Complexul este dezvoltat de societatea INR Management Architecture (din Capitala), antreprenori fiind companiile Porr Construct (din Bucuresti) si Concefa, din Sibiu. Serviciile de promovare a obiectivului sunt asigurate de firma Colliers International, din Capitala. Valoarea totala a investitiei este de aproximativ 400 milioane de euro. Pentru informatii suplimentare, www.silvermountain.ro