Opinii despre piata de placi ceramice - Dunlop Adhesives Imprimare
Izolatii & Finisaje Publicat de Elena Icleanu 29 Ian 2009 09:57
Florin Acatrinei, director general Dunlop Adhesives: "Daca anul 2008 a fost unul dinamic pentru piata de placari ceramice din Romania, in 2009 sectorul de profil va resimti o incetinire a ritmului de dezvoltare. Reducerea numarului de proiecte imobiliare va insemna un moment in care pozitionarea pe piata a fiecarui producator va fi determinanta. Miza acestui an va fi incheierea de noi contracte cu dezvoltatorii, deoarece multe proiecte vor fi amanate din cauza lipsei surselor de finantare. Totodata, vom asista la o specializare a pietei de profil, datorata intoarcerii in tara a muncitorilor calificati. Pentru Dunlop Adhesives, anul 2008 a reprezentat o majorare a cifrei de afaceri cu 87% comparativ cu 2007. Ne-am orientat catre promovarea gamei de produse gata mixate si a mortarelor de rost Microban, segment care a inregistrat o crestere de 232% in 2008. Ne adresam, in continuare, segmentului de constructii si amenajari, avand in oferta produse precum: mortare speciale, adezivi si chituri de rost, destinate atat profesionistilor, cat si utilizatorilor casnici. Ca parte a strategiei de dezvoltare pe piata locala, vom incepe livrarea unor produse noi si vom oferi consumatorilor o garantie de 10 ani pentru lucrarile care au la baza o gama completa de adezivi Dunlop. Pe termen mediu, ne propunem dezvoltarea unei capacitati de productie in Romania, care va deservi piata locala si zonala".