Agenda Constructiilor
Sambata, 20 Aprilie 2024
hilti
Home - Stiri - Oportunitati & Comunicate - FRAMES: Scaderea profitabilitatii contribuie la amplificarea blocajului financiar
FRAMES: Scaderea profitabilitatii contribuie la amplificarea blocajului financiar
Afaceri, Juridic, Finante & Impozite Publicat de Stelian DINCA 17 Mai 2019 14:09
Vin noi semnale ingrijoratoare din economia reala. 7 din 10 companii intarzie sa-si plateasca facturile, fapt care duce la accentuarea blocajului financiar. Durata medie de incasare a facturilor la nivelul economiei a ajuns la aproape 120 de zile, arata o analiza realizata de compania de consultanta Frames, in baza unui sondaj realizat in parteneriat cu compania de traininguri Train Your Brain. In economia romaneasca, a devenit o adevarata moda sa faci afaceri pe banii partenerilor de business.
In conditiile in care nu dispun de resurse financiare suficiente, iar accesul la credite le este practic imposibil din varii motive, tot mai multe companii intarzie sa-si plateasca la timp facturile.
Potrivit sondajului realizat de Frames & Train Your Brain in perioada 2-7 mai 2019, pe un esantion de 180 de companii reprezentative din tot spectrul economic, de la comert si industria prelucratoare la constructii si turism, si prezentat in cadrul evenimentului Train Your Business Iasi, 68% dintre managerii chestionati au recunoscut faptul ca amana plata facturilor pana la limita maxima, pentru a-si asigura cash flow-ul necesar desfasurarii afacerilor.
Principalele motive pentru care companiile nu isi achita la timp obligatiile financiare sunt reprezentate de lipsa resurselor financiare disponibile, mentionata de 53% dintre respondenti, neincasarea facturilor (22%), cresterea costurilor operationale (15%), scaderea vanzarilor (7%) si alte motive (3%).
Chestionati care este perioada medie in care isi achita facturile, 42% au indicat intervalul - 3-4 luni, 37% au bifat raspunsul 2-3 luni, 16% au mentionat intervalul 1-2 luni, iar 5% peste nivelul de 4 luni.
Domeniile cele mai afectate sunt, potrivit datelor statistice, constructiile, industria extractiva, agricultura, comertul, sectorul pharma, transporturile si serviciile.
,,Statisticile vin sa confirme estimarile de la sfarsitul anului trecut cand, in Barometrul privind perspectivele economiei in 2019, 78% dintre antreprenori indicau blocajul financiar (neplata facturilor sau plata cu intarziere a acestora) drept principala problema din acest an. Si deprecierea leului, a doua cea mai importanta problema din 2019, s-a confirmat, la fel ca si alte probleme precum cresterea preturilor, scumpirea si limitarea accesului la finantare si accentuarea crizei din piata muncii”, arata analiza.
Intrebati care sunt efectele blocajului financiar, 54% dintre managerii chestionati au indicat scaderea profitabilitatii, 32% au semnalat problemele de cash flow, iar 21% - cresterea preturilor. Reactie la accentuarea incasarii facturilor, cei chestionati au mai mentionat, printre altele, reducerea investitiilor (17%) si stoparea angajarilor (15%).
,In conditiile in care nevoia de finantare a companiilor este semnificativa, si cum doar 12.000 dintre firmele romanesti sunt bancabile, tot mai multe firme apeleaza la creditul furnizor. In esenta, este vorba de o finantare acordata de partenerul de business, care permite plata cu intarziere de pana la 120-150 de zile fata de scadenta. Creditul furnizor este, insa, precum o sabie cu doua taisuri pentru ca, dincolo de efectele pozitive, afecteaza sanatatea financiara a economiei. Banii circula tot mai greu, iar cum majoritatea firmelor sufera de lipsa de lichiditate, oricand se poate ajunge la incapacitate de plata, fapt care antreneaza efecte pe orizontala”, afirma Adrian Negrescu, managerul Frames.
Tu cu cine faci afaceri?
O intrebare la care tot mai multi antreprenori cauta raspunsuri. Dovada ca, intrebati care sunt metodele prin care se protejeaza in fata blocajului financiar, majoritatea respondentilor au afirmat ca evalueaza clientii inainte de a intra intr-o relatie contractuala cu ei.
57% au declarat ca se bazeaza pe resursele interne (departamente de vanzari, contabilitate, juridic si date proprii), iar 32% apeleaza la o firma specializata.
,,Sa stii cu cine faci afaceri a devenit esential intr-o economie fragila din punct de vedere financiar, in care distanta de la profit la insolventa se poate parcurge in numai cateva luni. Sa stii daca firma respectiva are datorii, popriri, procese, daca actionarii sunt implicati in alte societati cu probleme, daca isi onoreaza obligatiile financiare la timp - sunt elemente care pot face diferenta foarte usor intre o afacere profitabila si un esec’’, a declarat Alexandru Baltat, managerul Train Your Brain.
Cum pot fi prevenite aceste probleme? Potrivit analistilor de la Frames, antreprenorii trebuie, in primul rand, sa-si gestioneze mult mai judicios finantele, sa-si tempereze asteptarile prea optimiste privind incasarile, sa evite investitiile care nu aduc plus valoare, precum imobile, masini etc. si sa renunte la activele care nu reprezinta activitatea de baza. O alta solutie este sa apeleze la serviciile de factoring si sa manifeste o vigilenta sporita in relatia cu partenerii.
,,Scaderile sau cresterile bruste de comenzi, intarzierea platilor, refuzul la plata si indisponibilitatea persoanelor de contact sunt doar cateva dintre principalele semnale de alarma’’, arata analiza Frames.
Potrivit expertilor, in relatia cu partenerii, firmele ar trebui sa implementeze un sistem de evaluare standardizat a clientilor noi si a celor existenti.
,,In functie de bonitate, plata in avans si solicitarea garantiilor sunt absolut esentiale, iar reeavaluarea conditiilor trebuie realizata constant. In conditiile in care stabilesti cu partenerul de business un mod de lucru din start, acesta va manifesta un comportament mult mai eficient in comparatie cu alti parteneri. Intr-o economie slab capitalizata, cum este cea romaneasca, consolidarea relatiilor de business tine in mod direct de managementul creantelor, de asigurarea unor conditii comerciale dedicate, in functie de bonitatea si comportamentul de plata al partenerilor’’, afirma expertii.
Interesant, in context, sunt si datele de la Banca Nationala, care arata o adevarata explozie a refuzurilor instrumentelor de plata.
In luna martie 2019, ultima pentru care exista date oficiale, s-au inregistrat 2993 de instrumente de debit refuzate la plata, in valoare de 177,9 milioane de lei - valoare dubla fata de media lunilor anterioare. Cele mai multe au fost bilete la ordin, in valoare de 175,5 milioane de lei.
Pe ansamblu, statisticile Bancii Nationale arata ca numarul titularilor de cont care au generat incidente de plata a crescut, anul trecut, la 21.814 fata de 21.550 in 2017, iar numarul persoanelor juridice declarate cu risc a avansat de la 13.468 la 13.975.
Economia, plina de semne de intrebare
Intrebati cum vad dinamica platilor in economie in viitorul apropiat, 56% dintre respondenti s-au declarat pesimisti, in timp ce numai 23% au declarat ca au asteptari optimiste, pe fondul cresterii economice.
,,Intrebati care sunt principalele provocari, din acest punct de vedere, cei mai multi au indicat cresterea costurilor operationale, fenomen amplificat de deprecierea cursului de schimb, scumpirea carburantilor si a utilitatilor. Cresterea inflatiei se va reflecta, cel mai probabil, intr-o scadere a puterii de cumparare a populatiei si o reducere a apetitului de business in economie, scaderea vanzarilor urmand sa reprezinte o consecinta directa si cu efecte semnificative in comportamentul de plata. In conditiile in care accesul la creditare pentru multe dintre IMM-uri reprezinta un deziderat de neatins, perspectivele accentuarii blocajului financiar sunt la ordinea zilei, mai ales in T4 2019 - T1 2020’’, arata concluziile analizei.
 
SISECAMABONARE REVISTEALLBIMRAWLPLUG
ROCKWOOL 196
Editia
MARTIE/APRILIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 181 (Martie-Aprilie 2024)
 

Autentificare

romania fara hospice
GHID de INSTALARE
Acvatot 2019
strabag nivel 1
quadratum
MAKITA
leviatan
viarom
EDIT-Structural
CDS
ness project
CONCEPT STRUCTURE
rigips
siniat
noark
theda mar
ERBASU CONSTRUCT
Ubitech
concelex

Parteneri

HABITAT
AHK 2022
top 500
FPSC_2019
top 500
ROGBC 2016
top 500
ef-de-n
econet
AICPS_30

pereti cortina si tamplarie aluminiu exigeretamplarie aluminiu Termopan Salamander