HOSPICE va inaugura in 2019 centrul medical pentru copii de la Adunatii Copaceni Imprimare
Oportunitati & Comunicate Publicat de Stelian DINCA 12 Iun 2019 14:22
Una dintre cauzele prezente in comunitati, peste tot in lume, ca vorbim de tari avansate sau nu, este cea legata de gradul de accesibilitate a oamenilor cu dizabilitati motorii la normalitatea si oportunitatile societatii. Fie ca ne referim la transport in comun sau rampe in cladiri sau lifturi sau grupuri sanitare specializate, toate sunt importante si de bun augur, insa niciunul dintre exemplele de mai sus nu prezinta un grad de personalizare atat de mare precum ar trebui sa il aiba scaunele cu rotile.
Plecand de la acest deziderat, Rotary Bucuresti Cismigiu a donat 10 fotolii rulante noi, usor de manevrat, pacientilor care se confrunta cu un diagnostic incurabil, aflati in grija HOSPICE Casa Sperantei. Scaunele cu rotile vor imbunatati calitatea vietii pentru copiii si adultii internati in spitalele HOSPICE din Bucuresti si Brasov.
Evenimentul a avut loc pe 12 iunie, la sediul HOSPICE Casa Sperantei din Bucuresti, in prezenta fostei campioane Gabriela Szabo si a reprezentantilor Rotary Bucuresti Cismigiu, care au petrecut cateva ore alaturi de copiii si adultii internati in spitalul HOSPICE. Donarea scaunelor cu rotile de catre Rotary Bucuresti Cismigiu face parte din programul “Pe Roti”, un proiect mai amplu, desfasurat la nivel national.
Programul, care se va desfasura pe parcursul intregului an, isi propune sa imbunatateasca viata unor persoane cu dizabilitati (intre 50 si 100 pe an) cu scaune personalizate pe nevoile acestora. In toamna, proiectul va continua prin a dona 25 de scaune personalizate in colaborare cu Rotary Club Barlad.
HOSPICE Casa Sperantei, organizatie non-profit infiintata in 1992 la Brasov, a introdus conceptul de ingrijire paliativa in Romania si cea mai mare fundatie din tara care ofera gratuit servicii specializate gratuite de acest tip.
Organizatia are doua spitale cu servicii integrate, in Brasov si Bucuresti, echipe mobile in patru orase – Bucuresti, Brasov, Fagaras si Zarnesti, sase sedii destinate oferirii de ingrijire paliativa si educatie si peste 100 de paturi pentru internare si activitati adiacente, destinate ingrijirii persoanelor diagnosticate cu boli incurabile. In 2019, HOSPICE va inaugura centrul socio-medical de la Adunatii Copaceni, primul din Romania destinat exclusiv copiilor cu boli incurabile. HOSPICE a dezvoltat servicii complete de ingrijire paliativa, care sunt oferite in centre de zi, ambulatorii si unitati proprii pentru internare, la domiciliul pacientilor si in spitalele partenere. In cei 27 de ani de existenta, HOSPICE a adus alinare si speranta pentru peste 30.000 de copii si adulti cu boli incurabile, cat si familiilor acestora.