Agenda Constructiilor
Joi, 28 Martie 2024
Frontale
Home - Stiri - Oportunitati & Comunicate - UE trebuie sa mareasca taxele de import din tarile situate in afara spatiului comunitar
UE trebuie sa mareasca taxele de import din tarile situate in afara spatiului comunitar
Afaceri, Juridic, Finante & Impozite Publicat de Stelian DINCA 21 Nov 2019 08:13
Rezultatele unui sondaj Eurobarometru special, publicat de Comisia Europeana, arata ca 60 % dintre europeni considera ca ei beneficiaza personal de pe urma comertului international, procent care este cu 16 puncte procentuale mai mare decat in urma cu 10 ani, cand s-a efectuat ultimul astfel de sondaj.
Acesta a aratat, de asemenea, ca 71 % dintre respondenti considera ca UE este mai eficace in apararea intereselor comerciale ale tarilor lor decat in cazurile in care ele actioneaza pe cont propriu.
Comisarul pentru comert, Cecilia Malmström, a declarat: „Cand am preluat functia de comisar in urma cu cinci ani, exista o serie de critici impotriva comertului international si a modului in care Comisia a purtat negocierile comerciale. Prin urmare, am decis sa reformam modul in care facem politica comerciala. Prin cresterea transparentei, am dorit sa cream un climat de incredere. Acest sondaj Eurobarometru dovedeste ca am reusit. In prezent, cetatenii au opinii mai pozitive in ceea ce priveste comertul decat in urma cu zece ani. Majoritatea cetatenilor considera ca schimburile comerciale le aduc beneficii directe si ca, in negocierile pe care le desfasoara, Comisia este transparenta. Aceste opinii sunt foarte pozitive intr-o perioada de crestere a protectionismului si a conflictelor comerciale in intreaga lume! ”
Raportul cuprinde o gama larga de aspecte legate de gradul de informare, de perceptii si de atitudini ale cetatenilor europeni fata de comertul international, printre altele:
- Obiectivele si prioritatile politicii comerciale a UE: 54 % dintre respondenti sugereaza ca principala prioritate a politicii comerciale a UE ar trebui sa fie crearea de locuri de munca in UE. Apararea standardelor UE in materie de mediu si de sanatate a devenit, de asemenea, importanta pentru europeni, jumatate dintre respondenti considerand ca ea este o prioritate. Aceasta opinie este mai prevalenta cu 20 de puncte procentuale fata de 2010. Mai mult de jumatate dintre europeni recunosc, in acelasi timp, ca politica comerciala a UE a luat deja in considerare impacturile social, asupra mediului si asupra drepturilor omului, atat in UE, cat si la nivel mondial.
- Nevoia de norme pentru comertul international: Trei sferturi dintre europeni sunt de acord ca avem nevoie de norme pentru comertul international.
- Incredere si transparenta: Sase din zece respondenti sustin ca ei au incredere ca UE isi desfasoara politica comerciala intr-un mod deschis si transparent.
- Avantajele comertului: 54 % dintre cei care considera comertul international ca fiind benefic pentru ei considera ca acest beneficiu se materializeaza intr-o gama mai larga de produse, in timp ce 36 % considera ca reducerea preturilor este cel mai important beneficiu. Aceste beneficii par a fi mai tangibile pentru respondentii mai tineri si pentru cei cu un nivel mai inalt de educatie si de venituri.
- Echitatea in comertul international: o treime dintre cei chestionati considera ca este o naivitate sa existe asteptarea ca alte tari sa respecte normele comerciale. Mai mult de jumatate dintre respondenti sunt de parere ca UE ar trebui sa mareasca taxele la import pentru tarile din afara UE sau pentru intreprinderile care nu respecta normele comertului international.
Prin urmare, rezultatele sondajului confirma o buna concordanta intre prioritatile formulate de cetatenii UE si cele stabilite in strategia UE „Comert pentru toti” urmata in ultimii cinci ani. In aceasta perioada au intrat in vigoare 16 noi acorduri comerciale ale UE cu parti terte, unele acorduri fiind de importanta majora, precum cele cu Canada si Japonia. Comertul international sprijina in prezent 36 de milioane de locuri de munca in UE, cu 5 milioane mai mult decat in 2014. S-a pus un accent sporit pe transparenta si pe dezvoltarea sustenabila, in conditiile in care protectia mediului si a drepturilor lucratorilor a devenit o piatra de temelie a politicii comerciale a UE. Masurile protectioniste unilaterale au sporit necesitatea ca UE sa intervina si sa apere europenii impotriva masurilor comerciale neechitabile si ilegale instituite de altii. In prezent, exista in vigoare peste 130 de masuri de aparare comerciala ale UE, care contribuie la protejarea a 343 000 de locuri de munca in Europa.
Datele prezentate in raport vor servi, de asemenea, ca baza importanta pentru definirea obiectivelor si a practicilor in materie de politica comerciala pentru anii urmatori.
 
ABONARE REVISTEhiltiALLBIMRAWLPLUG
ROCKWOOL 196
Editia
IANUARIE/FEBRUARIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 180 (Ianuarie-Februarie 2024)
 

Autentificare

romania fara hospice
GHID de INSTALARE
CDS
Acvatot 2019
Ubitech
FRONTALE
theda mar
strabag nivel 1
concelex
ERBASU CONSTRUCT
quadratum
CONCEPT STRUCTURE
noark
viarom
ness project
MAKITA
leviatan
rigips

Parteneri

AHK 2022
HABITAT
top 500
FPSC_2019
ef-de-n
top 500
ROGBC 2016
econet
top 500
AICPS_30

pereti cortina si tamplarie aluminiu exigeretamplarie aluminiu Termopan Salamander