Dan Puica, CEO BestJobs, preia si conducerea platformei Avocado.red Imprimare
Piata Muncii & Resurse Umane Publicat de Elena Icleanu 06 Iul 2020 12:10
CEO-ul platformei de recrutare BestJobs, Dan Puica, preia si conducerea startup-ului Avocado.red, in care fondul de investitii Neogen Capital, condus de Calin Fusu, a investit pana acum jumatate de milion de euro. Dan Puica a preluat pozitia de CEO al BestJobs in martie 2019, cu mandatul de a gestiona planurile de dezvoltare ale companiei si cresterea acesteia pe termen lung. El a fost primul manager care a preluat conducerea platformei de recrutare de la Calin Fusu, care a fondat BestJobs in 2001 si a condus operatiunile timp de 18 ani.
"Situatia din prezent a adus si aduce schimbari majore la nivelul intregii economii, iar domeniul online va capata un rol crucial in evolutia societatii per ansamblu. Oamenii au o nevoie tot mai mare de internet, fie pentru a-si gasi un loc de munca sau pentru a-si desfasura activitatea, fie pentru a fi consiliati in cariera sau in luarea unor decizii importante. In acest context, cele doua companii pe care le conduc au impreuna un potential foarte mare de crestere, avand puncte comune importante si o componenta online extrem de puternica, care le va asigura o baza foarte solida de dezvoltare ulterioara. Asa cum BestJobs a crescut foarte mult in ultimii ani, si Avocado se va putea dezvolta puternic pe baza experientei relevante in dezvoltarea platformelor online a intregii echipe", declara Dan Puica, CEO BestJobs & Avocado.
Fondul de investitii Neogen Capital a anuntat recent ca investeste 500.000 de euro si expertiza BestJobs in dezvoltarea serviciului Avocado.red, care conecteaza utilizatorii cu terapeuti, avocati, coachi si alte tipuri de specialisti. Echipa startup-ului a inceput proiectul in august 2019 si au lansat online serviciul in luna iunie a acestui an. Noul business este sustinut de expertiza de peste 18 ani a BestJobs. Startup-ul ofera o platforma integrata pentru desfasurarea sesiunilor de consultanta online, cu diverse tipuri de specialisti. Momentan, pe Avocado sunt disponibili coachi, psihoterapeuti, avocati si urmeaza extinderea si catre alte tipuri de experti: mentori de business, consultanti de marketing, nutritionisti etc.
Dan Puica si-a inceput activitatea in domeniul financiar, in cadrul KPMG Romania, si a ocupat mai multe pozitii de management in companii romanesti si internationale. Inainte de a fi numit CEO-ul BestJobs, a facut parte din Grupul OLX, grup caruia s-a alaturat din pozitia de Finance Manager si unde ulterior a facut pasul spre rolul de Business Management al categoriei de Imobiliare.
***
BestJobs este una dintre cele mai importante platforme de recrutare online din Romania. Cu o experienta de peste 18 ani in domeniu, BestJobs a fost implicata in transformarea si inovarea industriei de recrutare online si integreaza astazi tehnologii digitale de ultima generatie, pentru a oferi cele mai eficiente solutii de angajare. Cu un numar de peste 2,5 milioane de profesionisti conectati la piata muncii si peste 25.000 de joburi active in orice moment, atat in tara, cat si in strainatate, BestJobs creeaza conexiuni intre toti cei care vor sa gaseasca un job mai bun si angajatorii care cauta noi talente.