EY: Noi provocari pentru angajatorii din statele membre UE, in contextul Brexit Imprimare
Piata Muncii & Resurse Umane Publicat de Elena Icleanu 12 Ian 2021 11:30
Semnarea recenta a Protocolului privind coordonarea sistemelor de securitate sociala aduce noi provocari pentru angajatorii din statele membre ale Uniunii Europene si din Regatul Unit al Marii Britanii, care vor trebui sa aplice atat prevederile anterioare, cat si pe cele noi din aceasta zona. Lipsa de certitudine cu privire la modul in care se vor aplica noile norme, dar si din modificarile operate pentru lucratorii detasati, completeaza noul context. Exista, insa, si o veste buna - o mare parte din dispozitiile noului protocol par sa se alinieze cu cele din regulamentul anterior, aducand, astfel, o oarecare predictibilitate pe piata securitatii sociale.
Protocolul privind securitatea sociala, care face parte din Acordul comercial si de cooperare intre Uniunea Europeana si Regatul Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord, prevede multe dintre aspectele esentiale pentru piata muncii si mobilitatea angajatilor dupa incheierea perioadei de tranzitie generata de Brexit.
 
Reglementarile UE acopera reguli privind contributiile in sistemele de securitate sociala si acumularea de prestatii aplicabila lucratorilor. Aceste aranjamente asigurau apartenenta la un singur sistem de asigurari sociale in piata comuna, reglementata de Regulamentul CE 883/2004, care au continuat sa fie aplicabile si pe perioada de tranzitie de pana la 31 decembrie 2020.
Astfel, protocolul agreat privind coordonarea sistemelor de securitate sociala ofera un anumit grad de certitudine referitor la conditiile de relationare pe piata muncii si in domeniul asigurarilor sociale, incepand cu ianuarie 2021, intre Marea Britanie si statele membre UE. Persoanele ale caror activitati transfrontaliere au inceput anterior datei de 1 ianuarie 2021 vor beneficia de drepturile derivate din Acordul de retragere (semnat in ianuarie 2020) si li se vor aplica aranjamentele de securitate sociala in vigoare inainte de 1 ianuarie 2021.
 
Elementele noului protocol in domeniul securitatii sociale sunt in concordanta cu multe dintre dispozitiile actuale ale reglementarilor existente in UE. Cea mai importanta este cea de afiliere la sistemul de securitate sociala intr-un singur stat, precum si recunoasterea perioadelor de contributie. Totusi, exista unele diferente si ambiguitati dintr-o perspectiva tehnica si de punere in aplicare, care pot ramane timp de cateva luni sau pe termen chiar si mai lung.
Majoritatea dispozitiilor din noul protocol par sa preia, in mare masura, prevederile Regulamentului CE 883/2004. Astfel, intre principalele reglementari putem regasi patru dispozitii importante: doar legislatia de securitate sociala a unei singure tari se poate aplica unei persoane la un moment dat, teoretic impiedicand dubla acoperire si implicit contributie; principiul „plateste acolo unde lucrezi” continua sa se aplice ca principiu general; regulile pentru marinari si pentru echipajele la bordul aeronavelor raman neschimbate, iar acoperirea in cazul activitatilor desfasurate in mai multe state din UE si Marea Britanie ramane in concordanta cu prevederile existente in Regulamentul deja amintit.
 
Se pare totusi ca exista modificari importante ale regulilor pentru lucratorii „detasati”. Astfel, conform noului acord, acoperirea in statul de origine a detasatilor este limitata doar pentru detasari de pana la 24 de luni, aparent, fara existenta unei optiuni de extindere. Anterior, aceasta perioada putea fi prelungita si pana la 5 ani. Chiar si asa, potrivit unor dispozitii tranzitorii limitate, fiecare stat membru al UE are posibilitatea de a opta sau a renunta la aplicarea acestor dispozitii privind legislatia aplicabila pe perioada detasarii, prin comunicarea unei astfel de optiuni pana la sfarsitul lunii ianuarie 2021.
Desi reciprocitatea in sistemul de sanatate va continua si Cardul European de Sanatate va ramane valabil pana sa fie inlocuit de un nou Card Global de Sanatate, e destul de neclar cum se va aplica aceasta reciprocitate in contextul detasatilor si a lucratorilor in mai multe state.
 
Este de subliniat faptul ca Protocolul acopera drepturile la pensie, boala, invaliditate, maternitate si paternitate, precum si cele legate de somaj. Cum era de asteptat, beneficiile care nu se bazeaza pe contributivitate au fost excluse. Si viitoarea coordonare a sistemului de securitate sociala intre Regatul Unit si UE, din perspectiva individuala, va permite agregarea perioadelor de acoperire/rezidenta a securitatii sociale in UE la stabilirea calificarii de eligibilitate pentru a beneficia de pensionare in statul membru in care au fost platite contributiile.
Noul acord incheiat intre Marea Britanie si UE in decembrie 2020 intra in vigoare provizoriu de la 1 ianuarie 2021, desi o aprobare oficiala de catre Parlamentul European este preconizata sa se intample in jurul datei de 1 februarie 2021.
 
In concluzie, desi noile dispozitii sunt binevenite, este deja clar ca vor exista provocari pentru toti angajatorii care vor trebui sa analizeze implicatiile pe termen lung atat ale Regulamentului, cat si ale noului Protocol, in functie de situatia angajatului. In plus, este de urmarit pozitia Romaniei in ceea ce priveste detasarea si ce optiune va lua in considerare.
 
*** Autor: Stela Andrei, Partener Asociat | People Advisory Services, EY Romania