FMI & Autodesk: Studiu amplu despre performanta operatiunilor din constructii Imprimare
Piata Muncii & Resurse Umane Publicat de Ovidiu Stefanescu 06 Aug 2020 05:24
Autodesk, in parteneriat cu firma de consultanta FMI Corporation, a realizat un studiu referitor la incredere, in care este relevat costul mare al unui nivel scazut al indicatorului respectiv. Practic, cercetarea si-a propus masurarea cheltuielilor si beneficiilor aferente unor diferite niveluri de incredere de care se bucura companiile din constructii atat in cadrul organizatiilor proprii, cat si in relatiile cu echipele de proiectare. S-a descoperit ca firmele cu un grad mare de incredere sunt capabile de performante financiare si organizationale superioare, 63% dintre respondentii la intrebarile din sondaj sustinand ideea respectiva. Principalele avantaje competitive in raport cu firmele care nu reusesc sa atinga cote atat de inalte se refera la capacitatea de a genera afaceri repetitive, abilitatea de a-si asigura loialitatea angajatilor si inregistrarea unui succes operational superior. Practic, studiul demonstreaza faptul ca increderea se translateaza direct in majorarea semnificativa a masei profitului. Acest aspect este deosebit de important intr-o industrie in care marjele sufera contractii repetate, atentia la astfel de detalii avand sase mari de a compensa fenomenul de scadere a profitabilitatii. Principalele concluzii ale studiului finantat de Autodesk pot fi rezumate astfel: organizatiile care se bucura de un nivel foarte ridicat de incredere au capacitati sporite de a-si reduce costurile si a obtine venituri suplimentare; aceleasi companii pot genera un angajament mai mare din partea personalului; relatiile lor cu mediul exterior al intreprinderii sunt net imbunatatite etc. Dar rezultatul cel mai incurajator este acela ca increderea constituie un element ce poate fi imbunatatit, prin metode precum consolidarea proceselor interne, transparentizarea comunicatiilor, crearea unui mediu de lucru in care angajatii sa se simta in siguranta si focalizarea pe dezvoltarea abilitatilor personalului.