KeysFin: Femeile ocupa 31,2% dintre pozitiile de conducere a firmelor din Romania Imprimare
Piata Muncii & Resurse Umane Publicat de Stelian DINCA 06 Mar 2020 10:34
Peste 500.000 de femei sunt implicate in prezent in afaceri, in calitate de actionari in companii active pe piata din Romania, potrivit ultimului studiu KeysFin, “Antreprenoriatul feminin, un deceniu de provocari.Era 4.0”. Ca pondere, cifra reprezinta 37% din totalul actionarilor din Romania. Mai mult, studiul KeysFin, prezentat in premiera ieri, in cadrul Galei Women in Economy, eveniment de Premiere a Excelentei in Antreprenoriatul Feminin, organizat de Confederatia Nationala pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF), indica o crestere a numarului femeilor care intra in afaceri.
„Suntem mandri ca am prezentat in premiera cel mai recent studiu al nostru, Antreprenoriatul feminin, un deceniu de provocari, in fata comunitatii antreprenoarelor locale si ne bucuram ca acesta a inclus atat de multe statistici pozitive. Femeile din Romania ocupa 31,2% dintre pozitiile de management locale, putin sub media zonei euro, dar peste media globala, Romania clasandu-se inaintea unor state mult mai avansate din punct de vedere economic, precum Germania, Cehia, Danemarca sau Olanda. Totodata, desi mai sunt pasi de facut pentru ca majoritatea femeilor din Romania sa aiba sanse egale, in ultimii 10 ani progresul in mediul de business a fost unul sustinut, peste media UE si chiar a zonei euro. Exista toate premisele pentru ca urmatorii 10 ani sa aduca noi progrese ale leadership-lui feminin pe plan local si, odata cu acestea, sa existe si o crestere a cifrei de afaceri insumate a companiilor controlate de femei“, a declarat Roxana Popescu, Managing Director al KeysFin, unul din cei mai importanti furnizori de solutii de business information din Romania.
Potrivit analizei KeysFin, luand in considerare firmele cu o cifra de afaceri strict pozitiva, aproximativ 135.000 de companii locale (25% din total) sunt controlate majoritar de femei (peste 50% din capital). Cifra de afaceri a acestor companii a fost de 88 de miliarde de lei (19 miliarde de euro) in 2018 si constituie aproximativ 6% din total.
Numarul actionarilor de sex feminin a crescut in perioada 2014 – 2018 in special in Capitala, de la 100.000, in 2014, pana la 115.000, in 2018, in judetul Ilfov, de la 14.000 pana la 22.000 si in Cluj, de la 20.000 pana la 27.000.
Cu toate acestea, majoritatea business-urilor in care activeaza romancele in calitate de actionar majoritar (>50%) au, in medie, cinci salariati si o cifra de afaceri de pana la 550 mii de lei, facand parte din categoria microintreprinderilor. In ceea ce priveste categoria de varsta cea mai reprezentata in mediul de business este 30-50 ani, astfel ca peste 60% dintre actionarii femei din Romania au varsta cuprinsa intre 30 si 50 de ani, 10% au peste 60 de ani si numai 0.2% incep sa dezvolte afaceri inca de la 18-20 de ani.
Romania are cel mai redus decalaj salarial intre femei si barbati la nivelul uniunii europene
Chiar daca salariul minim este mult sub media europeana (locul 19 din 21 de state europene care au acest indicator), ajungand la 466 de euro in primul semestru din 2020, Romania a inregistrat in 2018 cel mai mic decalaj salarial pe criterii de gen, la nivelul Uniunii Europene: 3%. Mai mult, tara noastra a depasit chiar liderul la nivel de trai (masurat dupa salariul minim), Luxemburg, care are un decalaj salarial de 4,6%.
La polul opus, state mult mai dezvoltate precum Cehia, Germania si Estonia au diferente semnificative intre salariile barbatilor si cele ale femeilor, cuprinse intre 20%-22,7%.
In ceea ce priveste salariul mediu brut local, acesta a crescut de 2,5 ori in ultimii 10 ani, ajungand la 4,357 lei in 2018. Astfel, diferenta dintre veniturile obtinute de femei si de barbati, luand in considerare salariul mediu brut, s-a redus de la 6,3% in 2008, la doar 1,8% in 2018, ponderea reprezentand minimul european in acel an.
Topul sectoarelor in care romancele castiga cel mai mult
Luand in considerare salariul mediu lunar, romancele au cele mai mari venituri in administratie publica, unde media lunara este de 7.506 lei, IT&C, domeniu in care castiga in medie 7.469 lei lunar, si intermedieri financiare, categorie care le aduce angajatelor 6.706 lei pe luna. De cealalta parte, femeile din Romania care lucreaza in hoteluri si restaurante au cele mai mici venituri, cu un salariu mediu lunar de 2.502 lei, in 2018.
Exista si domenii in care femeile din Romania sunt mai bine platite ca barbatii, iar pe primele locuri se afla serviciile administrative si de suport, unde romancele castiga cu 21% mai mult, ajungand, in medie, la 3.850 de lei lunar, si constructiile (insa in cazul acestui sector, numarul angajatelor este extrem de mic, fiind de 6,5 ori mai putine decat barbatii, respectiv 50.000 la nivelul intregii tari).
Pe urmatoarele locuri in topul domeniilor in care femeile castiga mai bine decat barbatii se afla administratia publica, cu 7% mai mult, transportul si depozitarea, cu un avans de 4% si industria extractiva, unde diferenta in favoarea femeilor este de 3%.
La polul opus, cel mai mare decalaj salarial inregistrat in 2018 se regaseste in industria prelucratoare si in intermedieri financiare, sectoare in care barbatii castiga in medie cu 19%, respectiv 29% mai mult decat femeile.
O atentie sporita merita acordata sectorului IT & C, unde, in perioada 2008-2018, decalajul intre veniturile barbatilor si cele ale femeilor a crescut de la 5,5% in 2008 la 16%, in 2018. De altfel, in acest domeniu in 2018 existau cu o treime mai multi angajati barbati decat femei. La polul opus, in educatie a fost inregistrata cea mai mare reducere a decalajului din ultimii 10 ani, cu aproape 10 puncte procentuale, de la 16,3% la 7%.
La nivelul numarului de angajate (in mediile public si privat), in ultimii 10 ani a fost inregistrata o crestere cu 3,2%, ajungand la 2,4 milioane in 2018, in vreme ce numarul angajatilor barbati s-a redus cu 1,9%, la 2,7 milioane de angajati in 2018. Cele mai multe angajate din Romania lucreaza in industria prelucratoare unde activeaza 570 mii de femei (24% din total), in comert 441de mii (18,4%) si in sanatate & asistenta sociala 305 mii (12,7% din total).
Rata somajului a ajuns la jumatatea mediei europene, in 2019
Avand o rata a somajului de 3,9% in 2019, Romania se numara printre economiile europene cu cele mai mici rate ale somajului dupa Cehia, Germania, Polonia, Olanda si Malta. La nivel european, in zona euro, rata somajului a fost de 7,4% in anul 2019, iar la nivelul Uniunii Europene s-a raportat 6,2%. Din perspectiva genului, rata somajului la barbati a intrecut-o cu 0,8 puncte procentuale pe cea a femeilor (4,2% versus 3,4%).
La nivel local, cea mai mare rata a somajului din randul femeilor a fost inregistrata in Vaslui, Mehedinti si Dolj (7%), in timp ce, la polul opus, se afla Ilfov, Timis si Bucuresti cu 0,8%, 1% si 1,4%.
Studiul Keysfin antreprenoriatul feminin, un deceniu de provocari, prezentat in premiera in cadrul galei women in economy
Studiul KeysFin a fost prezentat ieri, in premiera, in cadrul galei Women in Economy 2020 organizate de Confederatia Nationala pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF), in scopul premierii Excelentei in domeniul leadership-ului feminin. La eveniment a fost prezent presedintele Romaniei, Klaus Werner Iohannis, precum si femei de afaceri din Romania si din strainatate, parteneri si reprezentanti ai institutiilor care sustin implicarea si dezvoltarea initiativelor feminine in afaceri, in societate sau in cultura. Subiectul principal l-a reprezentat rolul femeilor din Romania in dezvoltarea intregii societati, dar si provocarile cu care acestea se confrunta in mediul de business si felul in care reusesc sa le depaseasca.
“Romania, prin tot ceea ce inseamna curent de antreprenoriat feminin se afla in primele topuri din Uniunea Europeana, cu alte cuvinte suntem in primele 10 confederatii de acest gen din UE si mai mult decat atat, gratie demersurilor pe care noi le-am intensificat in ultimii 10 ani, Romania, la ora actuala se afla pe locul noua in topul mondial in ceea ce priveste antreprenoriatul feminin. Tema din aceasta seara este egalitate de sanse, egalitate de gen. Femeile sunt implicate in toate domeniile cheie: fie ca vorbim de IT, ca vorbim de industrie grea sau usoara le veti gasi peste tot, incercand sa aduca echilibru. De fapt, asta facem noi, construim un echilibru, armonizam societatea romaneasca din toate punctele de vedere, iar mesajul meu de final in aceasta seara este legat de coagularea mediului patronal, pentru ca singura solutie ca Romania sa devina un jucator important la nivel mondial, sa fie competitiv, este sa avem o clasa puternica de antreprenori. Este timpul sa jucam curat, sa crestem antreprenori puternici, sa cream locuri de munca in Romania pentru noi si copiii nostri, pentru ca aceasta este singura solutie. Asadar invit toate organizatiile patronale, cele care au reprezentativitate si cele care nu au reprezentativitate sa ni se alature acestor teme de interes national. Romania antreprenoriala exista, nu este a mea, nu este a voastra, dar este a copiilor copiilor nostri si avem datoria morala sa facem ceva pentru ei.”, a afirmat Cristina Chiriac, presedintele Confederatiei Nationale pentru Antreprenoriat Feminin CONAF.