MMPS: 11 accidentati mortal pe santiere la constructii de cladiri, in primul semestru Imprimare
Piata Muncii & Resurse Umane Publicat de Elena Icleanu 14 Oct 2020 05:47
In primele sase luni din 2020, pe santierele de constructii de cladiri din Romania au fost inregistrate accidente de munca soldate cu un numar total de 118 accidentari, din care 11 mortale, potrivit unui raport al Ministerului Muncii si Protectiei Sociale (MMPS). In total, in perioada ianuarie - iunie 2020, la nivelul intregii economii a fost inregistrat un numar de 1.779 de persoane accidentate, cu 37,4% mai putin decat in aceeasi perioada a anului 2019, cand au fost inregistrate 2.840 de persoane accidentate. Indicele de frecventa (numarul de accidentati care revine la 1.000 de lucratori) a fost 0,66‰ pentru totalul persoanelor accidentate, in scadere cu 36,9% fata de aceeasi perioada a anului 2019, cand a fost 1,05‰, la nivel national.
Raportat la numarul total, accidentele de pe santierele de constructii de cladiri au reprezentat 6,6% din totalul accidentatilor in economia nationala (a doua cea mai ridicata rata dupa comertul cu amanuntul). Numarul accidentatilor in timpul executiei de lucrari de constructii la cladiri a fost cu 28% sub nivelul din primul semestru al anului trecut, cand au fost 164 de accidentati. Sectorul a consemnat, totodata, a doua cea mai ridicata rata de mortalitate, cei 11 accidentati mortal reprezentand 23,9% din cele 46 de accidente mortale inregistrate in primul semestru in Romania.
Din punct de vedere regional, cele mai multe accidente de munca din intervalul analizat s-au inregistrat in Bucuresti (378 de accidentati, reprezentand 21,2% din din totalul accidentatilor pe tara, cu 51,1% mai putini fata de aceeasi perioada a anului 2019, cand au fost 773 de accidentati). Capitala este urmata, la distanta, de judetele Brasov (117 accidentati), Timis (85), Prahova (75), Constanta (73), Maramures (60), Arad si Arges (cate 57 de accidentati fiecare).
In ceea ce privese numarul accidentatilor mortal, din totalul celor 46 de persoane decedate in accidente de munca in primul semestru al acestui an, cele mai multe, 5, au fost inregistrate in Bucuresti, cate 4 in judetele Bistrita, Maramures, Vrancea si Suceava si 3 in Neamt.
Cele mai multe accidente au fost suferite de persoane cu varsta cuprinsa intre 40 si 60 de ani (57,2% din total), in timp ce 69,5% din persoanele accidentate au avut o vechime de pana in cinci ani la locul de munca (1.236 de lucratori).
Printre cauzele cele mai frecvente ale accidentarilor s-au aflat efectuarea necorespunzatoare a operatiilor de munca (37,8% din totalul accidentelor), caderile de la acelasi nivel/ de la inaltime (29%), diverse omisiuni - neutilizarea mijloacelor de protectie din dotare; neefectuarea in timp util a unor operatii indispensabile securitatii muncii etc. (13,1%) si expunerea, in afara sarcinii de munca, la factori periculosi sau nocivi (21,9%).