Smartree: Crestere de peste 37% a cifrei de afaceri in 2022, la nivel de grup Imprimare
Piata Muncii & Resurse Umane Publicat de Stelian DINCA 10 Apr 2023 10:18
Grupul Smartree, partenerul strategic ce ofera servicii si solutii software integrate de resurse umane, anunta rezultatele financiare ale anului trecut, precum si principalele directii de dezvoltare pentru 2023.
In 2022, cifra de afaceri a depasit 169 milioane lei, in crestere cu 37% fata de anul anterior. Aceasta crestere a rezultat, pe de o parte, din dezvoltarea Smartree HRTech - divizia de inovare in tehnologie pentru procesele de HR - care a inregistrat o cifra de afaceri de 19 milioane lei. In acelasi timp, Smartree Romania, divizia care pune la dispozitia companiilor angajati temporari, a inregistrat o cifra de afaceri de 150 milioane lei pe parcursul anului 2022.
Astfel, la finalul anului 2022, profitul grupului Smartree a ajuns la 6.6 milioane lei, in crestere cu 24% fata de 2021. Acest profit vine in urma dezvoltarii companiei Smartree HRTech in zona de digitalizare a proceselor de HR, precum si din cresterea portofoliului de clienti.
„Anul trecut a fost unul cu provocari neasteptate si numeroase schimbari, la care a trebuit sa ne adaptam din mers, si suntem recunoscatori pentru rezultatele pe care le-am obtinut. Cresterea cifrei de afaceri a venit din dezvoltarea sustinuta a relatiilor in cadrul portofoliului de clienti, dublata de o extindere a business-ului, mai ales pe zona de SaaS si tehnologie”, a declarat Alexandra Peligrad, CEO Smartree Romania.
In 2022, cele mai mari provocari pentru profesionistii din HR au fost recrutarea si retentia, aspecte care s-au resimtit in cadrul grupului Smartree, prin prisma activitatii clientilor. Incertitudinea a fost constanta unui an care ar fi trebuit sa fie de revenire, dar care, de fapt, a venit cu razboi si cu instabilitate economica, urmare a cresterilor mari de preturi si a inflatiei cu efect direct asupra costurilor de productie. In ciuda acestor provocari, grupul Smartree a prioritizat bunastarea echipei, mentinand un numar similar de angajati pentru divizia de digitalizare procese HR si a inregistrat o crestere semnificativa a numarului de angajati temporari pusi la dispozitia clientilor, depasind 2.700 la finalul anului 2022.
„Colegii nostri constituie pilonul pe care grupul Smartree creste oferind servicii si solutii software integrate de resurse umane de cea mai inalta calitate,” adauga Alexandra Peligrad. „Cu ajutorul lor, am reusit sa dezvoltam in continuare produsele de tip SaaS intr-un an in care interesul pentru acest tip de produse de tehnologie a crescut peste asteptari. Ca urmare a schimbarilor rapide din mediul economic si social cu efect asupra echilibrului intre oferta si cererea de locuri de munca, respectiv a retentiei de personal in absolut toate domeniile din Romania, automatizarea si digitalizarea proceselor din departamentele de HR este esentiala pentru a mentine performanta economica generala a companiilor. Astfel, prin prisma acestor schimbari, a cresterii rotatiei personalului si a multitudinii de modificari legislative ce afecteaza domeniul resurselor umane, companiile vad parteneriatul strategic cu Smartree ca fiind esential pentru buna functionare a propriei activitati” mai mentioneaza Alexandra Peligrad.
In 2023, grupul Smartree continua dezvoltarea tehnologiilor de HR, cum ar fi MyStaff Dashboards, noul modul al suitei MyStaff. Prin acest modul, utilizatorii se vor bucura de o experienta superioara si vor avea acces la o solutie moderna, care afiseaza in timp real informatii prin intermediul unor rapoarte vizuale si interactive. De asemenea, tot pentru acest an este pregatita si lansarea variantei pentru mobil a MyStaff Expenses, o aplicatie mobila care permite angajatilor crearea si trimiterea rapida din orice locatie a deconturilor si ordinelor de deplasare, de pe orice dispozitiv mobil.