SMARTREE: Scaderi salariale in aproape toate industriile, in perioada pandemiei Imprimare
Piata Muncii & Resurse Umane Publicat de Elena Icleanu 29 Iun 2020 14:01
In perioada pandemiei Covid-19 au fost inregistrate scaderi salariale in randul celor mai multe dintre companii, cu procente mai mari de reduceri la nivelul conducerilor executive, arata un studiu Smartree, companie specializata in servicii de resurse umane.
"Fara a generaliza situatia la nivelul intregii piete, din datele pe care le detinem, in aceasta perioada, am observat cazuri de diminuari salariale pentru companiile partenere, cu procente mai mari de scadere in special in randul executivilor din companii. Din estimarile noastre, un procent de circa 10% din companiile analizate au recurs la taieri salariale, in timp ce aproximativ 10-20% au accesat indemnizatia de somaj tehnic decontata de stat in perioada aprilie-iunie", se arata in analiza.
Speicalistii in resuse umane arata ca, desi la inceputul lunii aprilie majoritatea dintre respondenti (circa 70%) nu anticipau sau nu aveau in vedere masuri care sa vizeze scaderea salariilor, cu atat mai putin incetarea contractelor de munca, contextul general care a dus la deteriorarea starii economice, restrictiile din anumite domenii de activitate si impredictibilitatea i-au determinat sa apeleze selectiv la metodele de mai sus. De altfel, impredictibilitatea economica este si principalul motiv de ingrijorare pentru decidentii companiilor participante la studiu, urmata intr-un procent mult mai mic, de scaderea veniturilor realizate.
 
Cu cat au scazut salariile in anumite industrii?
Procentele de scadere salariala au fost diferite de la o companie la alta, variind in general intre 5% si 25%, iar in unele situatii s-au inregistrat si scaderi de 45%-50%, in cazul salariilor din top management. Aceste procente s-au aplicat diferentiat pentru top si middle management si in multe dintre cazurile aduse in discutie este vorba despre o perioada limitata, de aproximativ 1-3 luni.
Pentru restul angajatilor din aceste companii s-a optat mai degraba pentru solutii alternative, la alegere, de tipul reducerii programului de lucru de la 5 la 4 zile sau concediu fara plata pentru cateva zile pe luna. De asemenea, nu toti angajatii au fost vizati de aceste scaderi, ci un procent de 35% pana la 80% din angajatii companiilor analizate.
Domeniile din care provin companiile care au recurs la taieri salariale sunt extrem de variate, de la zona medicala si anume laboratoare de analiza pana la materiale de constructii, oil&gas, productie, produse de consum sau cele destinate locuintei.
 
Care sunt domeniile de activitate unde s-au facut disponibilizari?
Potrivit analizei Smartree, sunt si domenii, precum cel al constructiilor sau materialelor de constructii, al productiei industriale, sau cel de automotive, unde s-a trecut partial si la disponibilizari.
"Aceste segmente de activitate au fost impactate din mai multe considerente: o data prin prisma restrictiilor care au afectat partial operatiunile acestor companii, fortandu-le chiar sa isi intrerupa total activitatea in unele cazuri, iar ulterior din cauza scaderii cererii pentru bunurile produse. Pentru segmentul multinationalelor cu activitate de birouri, nu exista semnale din piata in momentul actual cum ca situatia este de asa natura incat sa necesite restrangerea personalului existent. Dimpotriva, business-urile cu puternica componenta tehnologica, automatizari, digital, gaming online, pot vedea chiar oportunitati de crestere acum, pe noi segmente, ceea ce va determina si un necesar suplimentar de personal", arata analiza Smartree.
 
Prognoza pentru perioada urmatoare
"Totusi, daca ne referim la disponibilizari, din datele de salarizare procesate in numele partenerilor nostri, dupa data de 1 iunie, aceste cazuri au fost relativ reduse deocamdata, apelandu-se cu preponderenta in continuare la masura somajului tehnic. Insa, o situatie ingrijoratoare intalnita a fost cea in care angajatii cu contracte de munca pe perioada determinata sau cei aflati in perioada de proba s-au aflat in situatia atipica in care contractul individual de munca nu a fost prelungit, asa cum se intampla in lunile de dinaintea aparitiei pandemiei", mai precizeaza analistii.
Avand in vedere evolutia contractelor de munca suspendate si a celor incetate conform datelor publicate de Ministerul Muncii, dar si al datelor interne Smartree, se observa trendul descendent al contractor de munca suspendate in paralel cu cresterea disponibilizarilor in perioada mai-iunie. "Este clar ca o data cu prelungirea restrictiilor pentru anumite domenii de activitate, dar si pe fondul ingrijorarii generale in privinta contextului economic, anumiti angajatori s-au aflat in situatia de a trece la disponibilizari. Chiar daca acest fenomen nu s-a simtit acut in perioada imediat urmatoare datei de incetare a starii de urgenta, ne asteptam ca numarul de disponibilizari in urmatoarea perioada sa fie mult mai pregnant pe masura ce facilitatile din partea statului vor fi eliminate dar si o data cu confruntarea noii realitati pentru o parte din companii, precum scaderea foarte mare a cererii de produse/ servicii, prognoze sumbre de business si o neconcordanta a volumelor de business cu structura de personal. Totusi, exista si companii, presponderent din zona automotive care au preferat, incepand cu luna iunie sa acceseze decontarea procentului de 41,5% a salariilor pentru angajatii care anterior au fost trimisi in somaj tehnic", concluzioneaza analistii Smartree.