MAGNETTI BUILDING: Pentru 2010 se previzioneaza venituri de 9 milioane de euro Imprimare
Producatori & Furnizori 25 Aug 2010 09:09
Firma Magnetti Building, infiintata in 2005, preconizeaza pentru acest an venituri totale de aproximativ 9 milioane de euro. Raspunzand unor intrebari referitoare la evolutia pietei autohtone de hale, Bonicolini Pasquale, director general al companiei, apreciaza ca sprijinul Comisiei Europene fata de investitorii din mai multe sectoare industriale face posibila mentinerea cererilor de oferta la un nivel similar cu 2009 in ceea ce priveste constructiile de hale si cladiri industriale destinate depozitelor agricole, centrelor logistice, sectorului zootehnic etc. Tendinta este aceea de a reduce la maximum costurile prevazute intr-o asemenea investitie.
 
- Caracterizati piata autohtona a halelor, comparativ cu anul 2009.
- In prezent, piata autohtona dedicata constructiilor de hale si cladiri industriale este, la fel ca alte sectoare industriale, afectata de criza economica, prezenta nu numai pe piata romaneasca, ci si la nivel mondial. Totusi, sprijinul Comisiei Europene catre investitorii din mai multe sectoare industriale face posibila mentinerea cererilor de oferta la un nivel similar cu 2009 in ceea ce priveste constructiie de hale si cladiri industriale destinate depozitelor agricole, centrelor logistice, sectorului zootehnic etc. Evident, tendinta este aceea de a reduce la maximum costurile prevazute intr-o asemenea investitie. Prin urmare, o usoara crestere a comenzilor se constata pentru alte tipuri de hale industriale, cu un profil diferit de cel al elementelor prefabricate din beton. Se tine, totusi, cont de calitatea si durata investitiilor si a banilor alocati, astfel incat solutia constructiva ce are la baza elemente prefabricate din beton armat, reprezinta o solutie viabila si de durata, fiind cautata de investitori.
- Mentionati care sunt perspectivele de dezvoltare a segmentului.
- In ceea ce priveste compania noastra, grupul Magnetti este lider de piata in Italia in domeniul constructiilor industriale prefabricate, in productia pavelelor si in zidarie tehnica si arhitecturala cu blocuri de zidarie, iar firma Magnetti Building este una din societatile importante ale holdingului. Atat innoirea proceselor productive, calitatea lucrarilor si a produselor, cat si elementele tehnice inovatoare in sectorul constructiilor industriale au fost indelung promovate de catre grupul Magnetti. Prin urmare, implementarea de noi tehnologii si tipologii constructive reprezinta o activitate sustinuta permanent.
- Care sunt cele mai acute probleme din domeniu?
- Factorii de decizie ce apartin sectorului de investitii in acest plan industrial au anumite retineri in momentul in care trebuie sa aleaga intre investitia in constructia unei hale industriale din elemente prefabricate din beton si cea aferenta unei hale cu un profil diferit. Evident, costurile pot fi mai mici in cazul halelor pe profile si structuri diferite decat cele realizate pe structuri de beton, insa noi suntem de parere ca orice constructie ce are la baza elemente prefabricate din beton prezinta siguranta, durabilitate si eficienta.
- Precizati rezultatele financiare ale firmei.
- Grupul Magnetti detine, in acest moment, 8 centre industriale, lucreaza cu peste 500 de angajati si are o cifra de afaceri de circa 150 milioane de euro. In primele trei luni ale anului in curs, firma Magnetti Building a inregistrat o cifra de afaceri de 1,5 milioane de euro, iar pentru 2010 se preconizeaza venituri de aproximativ 9 milioane de euro.
- Mentionati principalele produse comercializate.
- Oferim solutii structurale capabile sa ofere rezultate la nivel inalt atat din punct de vedere estetic, cat si functional, compuse din elemente care se folosesc  -la cerere si in functie de destinatia intrebuintarii - pentru a atinge rezistente mari la foc (pana la 180 grade Celsius). Aceste sisteme constructive pot fi structuri multietajate, structuri cu acoperis cu dubla panta si pane (sau elemente TT) etc. Toate acestea au in componenta lor sisteme constructive diverse: fundatii tip «pahar», gulere prefabricate, stalpi, grinzi pentru planseu, pane, grinzi tip canal, panouri de inchidere si de soclu etc. La cererea speciala a partii solicitante, putem furniza si servicii de proiectare generala si executiva, sapaturi si umpluturi, betoane de subfundatie si fundatie, suprabetonare, pardoseli industriale, operatiuni de izolare si impermeabilitate etc. Zona geografica in care inregistram cele mai mari vanzari este aria limitrofa Capitalei, respectiv zona industriala a Bucurestiului, perimetru aflat intr-o continua expansiune. In acelasi timp insa, executam si lucrari in alte zone ale tarii, cum ar fi: Pitesti, Slatina, Iasi etc.