Opinii despre piata de materiale pentru constructii - Bricostore Romania Imprimare
Producatori & Furnizori Publicat de Razvan Popa 22 Iun 2009 12:17
Isabelle Pleska, director general al Bricostore Romania: "Comparativ cu 2007, segmentul specific a avut anul trecut aceeasi tendinta de crestere de 7,9%, raportata la o sporire a activitatii in domeniul constructiilor de 33,6%. Accentul s-a pus in continuare pe proiectele de constructii noi si pe cele de renovare a imobilelor deja existente. In 2008 am atins un nivel al cifrei de afaceri de 226 milioane de euro, valoare pe care intentionam s-o mentinem si anul acesta.
Deschiderea a doua magazine ar trebui sa ne ajute in a contracara efectele crizei economico-financiare. In ceea ce ne priveste, planul de expansiune s-a concretizat, in 2008, cu deschiderea a 5 magazine in orasele Arad, Braila, Focsani, Suceava si Oradea. Previziunile pentru anul curent sunt mai putin optimiste, legate - in primul rand - de contextul crizei economice mondiale, care a afectat si sectorul DIY (do-it-yourself). In primul semestru din 2009 activitatea a inceput sa fie afectata, in conditiile in care efectele crizei au fost resimtite de catre alte companii de pe piata de retail inca din toamna lui 2008. Speram, totusi, intr-un rezultat financiar pozitiv la sfarsitul anului. In prezent, mai mult decat in anii precedenti, ne concentram asupra gamei de produse si a ofertei tarifare. De asemenea, suntem foarte atenti la costurile care decurg din desfasurarea activitatii. Am mentinut acelasi numar de salariati, insa nu am mai angajat sezonieri, asa cum procedam in anii trecuti. Pentru 2010 am semnat pentru realizarea unui nou proiect, constand in deschiderea unui magazin la Satu-Mare. Pentru aceasta perioada, dorim sa devenim proprietari si sa renuntam la ideea de a fi chiriasi in spatiile in care ne desfasuram activitatea. In ceea ce priveste problemele pe care le intampinam in derularea activitatii, in contextul actual, clientii sunt foarte prudenti referitor la modul de a-si administra si cheltui veniturile, iar acest fapt se resimte in activitatea retailerilor de DIY. Din cauza incertitudinilor legate de pastrarea locurilor de munca si a faptului ca veniturile nu au mai crescut din 2008 (chiar au scazut in anumite domenii de activitate), clientii nu se mai «aventureaza» in a incepe noi proiecte sau in a le continua pe cele existente. Activitatea noastra se afla in stransa legatura cu conditiile de creditare, nu tocmai favorabile populatiei in acest moment de criza. Pentru a ramane competitivi, avem in vedere imbunatatirea gamei de produse".