Pandemia a bagat lumea intr-o recesiune fara precedent dupa al doilea razboi mondial. Deficite bugetare au explodat din cauza pozitiei ciclice radical schimbate a economiilor si a nevoii de a atenua socul. In UE au fost suspendate temporar regulile fiscale. Dar aceasta nu inseamna un free lunch la imprumuturi. Fiindca circumstantele difera intre state privind capacitatea de a atenua socul. Ne dorim programe solide de sustinere a relansarii economiei, dar sa avem in vedere resursele disponibile. Dezbaterea de la noi subestimeaza problema finantarii deficitelor, a resurselor disponibile.

Odata cu izbucnirea pandemiei, iesiri de capital din economiile emergente s-au multiplicat. Teama de sincope pe pietele financiare a revenit manifestanduse o goana dupa cash. Preferinta pentru lichiditate efectiva este intensa si explica de ce banci centrale substituie moneda tare (base money) pentru diverse active financiare; in lipsa unor interventii din partea bancilor centrale mari, pietele ar ingheta, ca in 2009. Preferinta pentru lichiditate complica transmisia monetara, ingreuneaza creditarea, poate stopa miscarea de resurse de la cei care economisesc la cei care vor sa se imprumute. Lovite mai rau sunt tari cu deficite considerabile, cu rating-uri inferioare.

Sa staruim asupra impactului cresterii preferintei pentru lichiditate asupra finantarii deficitelor. Se stie ca deficitul contului curent (diferenta intre exporturi si importuri la care se adauga transferuri nete din strainatate) este egal cu dezechilibrul bugetar plus dezechilibrul sectorului privat. Un deficit al bugetului public poate fi compensat partial, sau in totalitate, de un surplus (economisire neta) in sectorul privat; daca este compensat in intregime, deficitul de cont curent dispare. Deficitul de cont curent poate fi diminuat de transferuri din strainatate (cazul remiterilor de la cei plecati la munca afara). Cand sectorul privat se imprumuta semnificativ, deficitul de cont curent poate creste puternic; asa s-a intamplat in anii 2007 si 2008 in Romania, cand deficitul de cont curent a ajuns la 12-13% din PIB. A fost epoca banilor foarte usor de obtinut, ce au alimentat bule speculative si deficite externe (la noi, in tari baltice, Ungaria, Croatia, etc). Dupa care a urmat implozia economiei in Marea Recesiune.

Tensiuni mari, sincope pe piete, reduc accesul la finantare; accesul la finantare pe piete externe poate fi practic blocat din motive ce tin de rating, deficite excesive, lipsa unor masuri de corectie macroeconomica. Se poate intampla ca economii cu datorii publice mici sa nu mai aiba acces la finantare. Asa a fost cu Romania in 2009, a carei datorie publica era in jur de 12% din PIB; in acel an s-a obtinut un pachet de asistenta financiara de la parteneri externi institutionali cu conditionalitati severe. Si in 1998-1999 au fost mari dificultati de finantare intr-un context extern vitreg si cu varfuri de plata in contul datoriei in 1999 si 2000.

Accesul la finantare poate fi limitat si pe piete locale daca apetitul pentru achizitia de titluri de stat este scazut. Parte din economisirea sectorului neguvernamental poate fi tezaurizata, fie plasata in strainatate (export de capital). Tezaurizarea poate avea loc si prin parcarea economisirii in facilitati ale bancii centrale. Astfel, posibila finantare a unui deficit guvernamental din resurse interne este diminuata. Iar implicarea bancii centrale in facilitarea finantarii interne a bugetului public comporta riscuri majore, mai ales cand ea nu emite moneda de rezerva.

Prin urmare, deficite pe hartie (conform unor scenarii, programe bugetare mai mult sau mai putin plauzibile) reprezinta un lucru si altceva este o executie bugetara concreta, ce intalneste bariere de finantare.

Romania a pornit cu un handicap mare in lupta contra Covid19, cu un deficit structural al bugetului de peste 3% din PIB, cu deficit operational de peste 4%, cu venituri bugetare/fiscale foarte joase, cu deficite externe considerabile.

Deficitul primar (inainte de serviciul datoriei) este si el printre cele mai ridicate in UE. Pentru aceste ratiuni cheltuieli permanente suplimentare (precum crestere cu 40% a punctului de pensie) sunt un nonsens economic. Romania se imprumuta mai scump pe piete decat Ungaria, Polonia, Cehia, cu care ne comparam adesea.

Deficitul bugetar in acest an poate trece usor de 8% din PIB din cauza socului pandemiei. Am avea un deficit mare si in 2021 daca am persista cu masuri ce adancesc deficitul structural, care fac nesustenabila datoria publica.

Suspendarea regulilor fiscale in UE (ce este temporara), nu inseamna ca un stat membru se poate imprumuta dupa vrere. Desi dobanzile reale sunt mult diminuate in lume, pietele discrimineaza intre tari, in functie de bonitatea financiara (apropos de ratingul Romaniei). Nevoia de finantare (finantare deficit si refinantare datorie) a Romaniei in 2020 inseamna cca 120 miliarde lei (potrivit scenariului oficial al Guvernului) putand ajunge la peste 144 miliarde lei intr-un scenariu foarte sever (Opinia Consiliului Fiscal din 24 aprilie, a.c). Adica echivalentul a intre 25 si 30 miliarde euro. Este mult avand in vedere starea si atitudinea pietelor financiare.

Ce este de facut? Trebuie considerate toate posibilitatile de acces la resurse financiare: liniile speciale din bugetul UE destinate luptei contra Covid19 si sprijinire a economiilor; banii din bugetul UE in conditii de flexibilitate intre diverse programe, plus ca nu mai este necesara co-finantarea ce impovara bugetul public; cota de la FMI si facilitatea de finantare rapida; de discutat cu bancile pentru a ridica limita de expunere pe Romania; fondurile de investitii din Pilonul II sa faca plasamente numai in obligatiuni suverane ale Romaniei – cel putin in 2020 (ASF a eliminat pragul pentru detinerea de obligatiuni suverane autohtone).

Apare si problema timing-ului, intrucat una este programarea financiara ca volum de resurse si altceva disponibilitatea banilor cand este nevoie de ei efectiv, cand trebuie onorate plati de catre Stat.

Exista facilitatea UE de finantare a tarilor cu dificultati de balanta de plati (este facilitatea ce ne-a ajutat si in 2009). Dar este greu de obtinut o asemenea asistenta daca nu va exista un program credibil de reducere a deficitului structural. Aceasta inseamna ca nu trebuie crescute cheltuieli bugetare permanente, care ar adanci deficitul structural, care ar trimite ratingul Romaniei in categoria nerecomandata pentru investitii.

Revin la o chestiune evocata mai sus. Sunt economii puternice unde bancile centrale recurg la programe de QEs, ce echivaleaza cu finantare monetara a deficitelor. Dar o banca centrala ce nu emite moneda de rezerva nu poate achizitiona titluri de stat pe scara larga fara a destabiliza moneda locala, propria economie. Romania are si handicapul deficitelor structurale mentionate. Acestea sunt aspecte subestimate cand se pledeaza ca BNR sa se angreneze intr-un QE autohton de amploare.

Un buget sarac ca al Romaniei, cu venituri fiscale de cca 27% din PIB, in care cheltuielile cu salarii si asistenta sociala inseamna de departe grosul din aceste venituri, reclama o politica bugetara cumpatata. Mai ales in vremuri de restriste, cand trebuie alocat mai mult pentru lupta cu Covid19, pentru somaj tehnic, pentru sprijinirea economiei.

In perspectiva, trebuie sa cheltuim mai mult pentru sanatate, pentru educatie, pentru infrastructura de baza, pentru politici industriale destepte, care sa faca economia robusta. Aceasta implica o crestere puternica a veniturilor fiscale/bugetare, o tema ce a fost omisa in politicile publice ani la rand.

Ne dorim programe solide de sustinere a relansarii economiei, dar sa avem in vedere resursele disponibile. Finantarea economiei ar fi facilitata in 2021 daca bugetul UE va fi marit, dublat chiar, pentru a ajuta redresarea economica si sociala in Uniune (un nou Plan Marshall).

Finantarea economiei este marea provocare a anului 2020 si reclama responsabilitate. Daca nu o vom dovedi, vom ajunge la un program de corectie dureros nu peste mult timp – cum a fost cel din 2009-2011.