MOREANU: Modificari in privinta obligatiei firmelor de a declara beneficiarii reali Imprimare
Punct de vedere Publicat de Stelian DINCA 09 Iul 2020 11:52
La inceputul acestei saptamani a fost publicata Legea prin care se aduc modificari in privinta legislatiei publicata in luna iulie 2019, privind obligatia societatilor comerciale de a declara care sunt beneficiarii reali ai acestora. Legea va intra in vigoare astazi, 09 iulie 2020.
Pentru a implementa anumite Directive U.E. in materia spalarii banilor si finantarii terorismului, a fost publicata in luna iulie 2019 a noua Lege prin care societatile nou inmatriculate, dar si toate societatile existente aveau obligatia de a depune o Declaratie pe proprie raspundere privind identitatea beneficiarilor reali ai acestora.
Pentru societatile deja inmatriculate aceasta declaratie trebuia depusa in termen de maximum 12 luni, termen care initial expira in luna iulie 2020, fiind prelungit, ca urmare a pandemiei, pana la 01 noiembrie 2020.
Aceste declaratii trebuiau depuse anual, in termen de 15 zile de la aprobarea situatiei financiare, prevedere care a fost criticata, intrucat aducea o birocratie suplimentara excesiva, in conditiile in care identitatea beneficiarilor reali nu se schimba.
Din fericire, prin Legea publicata in aceasta saptamana aceasta obligatie a fost eliminata, Declaratia fiind depusa doar la inmatriculare sau atunci cand beneficiarii reali se schimba, in termen de 15 zile de la data la care a intervenit schimbarea. Asadar, Declaratia nu mai trebuie depusa anual in conditiile in care beneficiarii reali nu se schimba.
Totodata, a fost eliminata si obligatia de a depune Declaratia de catre societatile deja inmatriculate, care sunt constituite doar din asociati persoane fizice, care sunt singurii beneficiari reali (spre exemplu, un S.R.L. cu asociat unic nu este obligat sa depuna aceasta Declaratie). In acest caz, O.N.R.C. va completa din oficiu Registrul Beneficiarilor Reali.