Orientarea spre client - intre slogan si realitate Imprimare
Punct de vedere Publicat de Ovidiu Stefanescu 11 Feb 2015 09:54
Ca orice sistem, economia liberala de piata are parti bune si mai putin bune. In prima categorie se incadreaza beneficiile pe care le induc, in mod automat, libera concurenta, formarea pretului la intersectia dintre cerere si oferta, autoreglarea indicatorilor macroeconomici etc. Cu toate acestea, este inevitabila aparitia unor derapaje, dintre care, in acest moment, cel mai grav este, se pare, strategia de abordare a pietelor de catre companii, in general si de catre corporatii/firme de mari dimensiuni, in special. Daca in lucrarile teoretice strategia de orientare spre productie - definita cel mai bine de Henry Ford, care, intr-un moment de maxim succes al grupului sau, decreta ca "beneficiarii au la dispozitie o gama extinsa de masini, cu conditia ca acestea sa fie negre" - este clasata ca fiind perimata, iar expertii recomanda politicile de punere a clientilor si solicitarilor acestora in centrul preocuparilor managementului, se pare ca, in realitate, lucrurile nu s-au schimbat deloc de la 1900. Desigur, prin comunicarile servite beneficiarilor de "vrajitorii" de la departamentele de relatii publice este accentuata ideea ca pe primul loc in politicile de dezvoltare a firmelor s-ar afla dorinta de servire optima a consumatorilor de bunuri/servicii. Nimic mai fals! Singurul element care este urmarit cu asiduitate si impus echipelor de conducere ce au sarcina de a implementa deciziile proprietarilor este constituit de maximizarea profitului. Tot ce nu se subordoneaza dezideratului respectiv este eliminat ca un corp strain si daunator. Pana la un anumit punct, o astfel de abordare pare sa fie de inteles si conforma naturii umane, care isi dezvolta ca prim instinct spiritul de proprietate. Din pacate, prin depasirea limitei desemnate de bunul simt, atitudinea respectiva duce, in mod inevitabil, la pierderea din vedere a subiectului oricarei activitati lucrative - si anume a cererii. Concepte precum sustenabilitatea, responsabilitatea sociala etc. - bine formulate in teorie - risca tot mai mult sa se impotmoleasca in ironizari de genul "green-washing", indreptatite de comportamentul avid al corporatiilor, bine sesizat de clienti mai instruiti. Este cert ca, pe termen lung, o companie/corporatie care ignora cerintele consumatorilor, care negociaza doar atunci cand nu are alternativa, care mimeaza asigurarea unor servicii de calitate si care se amageste cu ideea ca beneficiarii nu au loc de "evadare", intrucat segmentul respectiv este dominat complet de o structura de tip oligopol (ce incalca, deseori, prevederile legislatiei antitrust), are toate sansele de a disparea de pe piata, de cele mai multe ori in acelasi mod in care ea insasi s-a dezvoltat - fiind "devorata" de o entitate mai puternica. Toate acestea privesc inclusiv marile companii din domeniul constructiilor, implicit din sectorul tamplariei termoizolante, care ar trebui sa constientizeze faptul ca, fara o strategie de sustinere reala a partenerilor, implementata, uneori, chiar cu pretul limitarii temporare a profitului, vor ajunge in mod inevitabil la destructurare si faliment.