POSTULAT: Somnul constiintei naste smecheri Imprimare
Punct de vedere Publicat de Ovidiu Stefanescu 10 Apr 2020 11:32
Randurile urmatoare nu contin judecati de valoare, ci indemnuri la ratiune, privita ca o forma elevata a constiintei. Un factor exogen de influenta absolut fortuit, o creatura subcelulara constand dintr-o simpla molecula de acid ribonucleic (ARN) cu o singura cantena, a reusit sa-i puna pe oameni in fata unor dileme: sa-si plateasca datoriile sau nu, sa munceasca sau nu, sa minta sau nu etc.
Pana la urma, este doar o chestiune de alegere, insa aflata in stransa concordanta cu esenta umana. Ne place ori nu ne place, un om complet este o fiinta care are o calitate ce-l deosebeste de toate celelalte vietuitoare – constiinta. Aceasta se nutreste doar cu valori morale, care dau diferenta dintre o creatura umana si o copie morfologica a acesteia. Nu este vorba aici despre etica, reprezentand o explicitare mai mult sau mai putin reusita a moralei si nici despre deontologie. Acest din urma concept, ce ilustreaza - prin extensie - calitatea de a-ti face datoria in mod profesionist, si-a dovedit deja falimentul zilele trecute prin chiar atitudinea membrilor breslei care l-a inventat: medici care au refuzat sa acorde tratamentul de frica bolii!
Se impune, de aceea, o intoarcere la simplitate, pentru a putea gestiona cum trebuie situatia actuala. La noi, romanii, exista doua comportamente fundamental antitetice: smecherul, descurcaretul (in limba engleza, individul specializat in „rub along” ) care o scoate la capat din orice situatie (sau doar crede asta) si fraierul – caracteristica aparent rusinoasa si indezirabila. Etimologic, ambii termeni sunt germani si semnifica: primul – degustatorul (individul care gusta bautura pentru a-i testa calitatile) si al doilea – petitorul (cel care lucreaza in interesul matrimonial al altuia). Pentru conationali, sensul s-a denaturat: smecherul este cel care bea pe gratis, profitand de naivitatea celorlalti, iar fraierul este prostul care, din inabilitatea de a se descurca, ramane de caruta. Intrebare: in care categorie preferati sa va incadrati?
Mergand mai departe  si contrapunand cele doua prototipuri se naste o intrebare: daca mergi la furat, este suficient sa te asiguri din stanga si dreapta ca nu te vede nimeni ori este intelept sa te uiti si in sus. Asa, de control, pentru ca o masura de precautie in plus nu strica niciodata. Ajungem din nou la constiinta. Va amintiti? Acel element care-i separa pe oameni de copiile lor morfologice. Este suficient recursul la aceasta calitate pentru a evolua? Cateodata da, de cele mai multe ori nu.
Va propun un exercitiu simplu de imaginatie: incercati sa faceti o analiza a prosperitatii materiale si spirituale pe care o detineti in momentul de fata si eliminati pe rand averea (proprietatile, bunurile mobile, banii) si, mai apoi, elementele cu care considerati ca sunteti inzestrati nativ (abilitati, talente etc.). Ceea ce ramane este valoarea adaugata, singura contributie cu adevarat valoroasa a omului la propasirea sa. Sunteti multumiti cu rezultatul? Eu nu sunt!
Desigur, nimic pe lumea asta nu este simplu, suntem fiinte (???!!!) complexe, cu aspiratii, inteligente, dominatori, pradatori absoluti, ne pricepem la toate, nu avem dubii... Intr-un cuvant suntem evoluati. Pai, atunci cum am ajuns in fundatura asta? Imi amintesc de un creier mare al Romaniei (astea sunt atat de rare incat ies in evidenta ca nuferii in mocirla), pe numele sau Petre Tutea, care, la finalul existentei sale, constata cu amaraciune ca, dupa o viata de scormoniri si contorsionari intelectuale, folosind instrumente complexe pentru aflarea adevarului (respectiv teoriile si sistemele celor mai renumiti filosofi pe care i-a dat umanitatea), a tras aceeasi concluzie ca o baba murdara pe calcaie, ingenunchiata in fata unei icoane. „Dar mi-au trebuit 90 de ani pentru a ajunge acolo”. Cu adevarat trist!
Ceea ce vreau sa arat este ca etica si deontologia sunt simple capcane, perdele de fum care nu au alt scop decat de a ne indeparta de la valorile morale: sa nu furi, sa nu minti, sa nu ravnesti la bunul aproapelui (foarte complicat). Si asa se face ca, la un moment dat, umanitatea asta atotstiutoare se impiedica de o catena ARN. Mai mare rasul pentru niste experti!
Ni se da astazi o lectie extrem de pretioasa, care este transmisa cu dragoste. Ea ne arata cum suntem, cum nu ar trebui sa fim si, concomitent, ne ofera pe tava solutia: intoarcerea la valorile primordiale, risipirea invelisului prolix si extrem de daunator al conceptelor deontologice si raportarea la valorile reale si perene: sa nu minti, sa nu furi ... Doar asa vom putea sa ne platim datoriile, pe care acum le evitam desi avem resurse suficiente pentru a le achita, vom cere ajutorul doar daca avem nevoie de el (si nu pentru a castiga un avantaj trecator), vom fi atenti unii la nevoile celuilalt (uitand definitiv prostia aia cu camasa mai aproape de corp decat paltonul). Altfel, ramanem repetenti. Din nou. Si vom ajunge cu totii niste smecheri.