Agenda Constructiilor
Vineri, 26 Aprilie 2024
hilti
Home - Stiri - Actualitatea interna - GUVERN: Bugetul pentru 2016 va fi elaborat in curand
GUVERN: Bugetul pentru 2016 va fi elaborat in curand
Actualitatea interna Publicat de Cosmin Dincu 20 Nov 2015 17:07
Prima sedinta a Cabinetului Dacian Ciolos, convocata la data de 19 noiembrie a.c., a prilejuit adoptarea unor masuri de reorganizare administrativa, precum si stabilirea unor prioritati pe termen scurt, pentru intervalul urmator. Astfel, membrii Executivului au adoptat o ordonanta de urgenta privind stabilirea unor masuri de reorganizare la nivelul administratiei publice centrale si pentru modificarea unor acte normative. „Ca urmare a deciziei Parlamentului referitoare la instalarea Guvernului, aceasta ordonanta prevede modificari de nume, structura sau reorganizare a cinci dintre ministere si crearea unei noi structuri ministeriale, denumite Ministerul Consultarii Publice si Dialogului Civic (MCPDC), condus de Victoria-Violeta Alexandru, in scopul de a indeplini obiectivul de deschidere catre societatea civila si de dezbatere publica, reprezentand un forum pentru consultare publica si asigurand crearea canalului de comunicare direct cu societatea civila, in sens larg”, se arata intr-un comunicat al Guvernului. In aceeasi sedinta, premierul i-a invitat pe ministrul de Interne, Petre Toba si pe ministrul Transporturilor, Dan Costescu, sa faca o scurta prezentare privind pregatirile de iarna. Totodata, Dacian Ciolos a solicitat organizarea unei reuniuni a comandamentului de iarna, in vederea analizarii in detaliu a stadiului pregatirilor pentru a face fata intemperiilor de iarna.
In alta ordine de idei, seful Executivului i-a solicitat ministrului Fondurilor Europene, Aura Raducu, sa efectueze o informare legata de situatia absorbtiei fondurilor UE pentru perioada bugetara precedenta, precum si stadiul pregatirilor pentru urmatoarea perioada bugetara. In acest context, s-a decis organizarea unui grup interministerial, condus de primul-ministru, care va analiza periodic stadiul implementarii programelor operationale finantate din fonduri europene. Totodata, premierul a anuntat ca unul dintre secretarii de stat din minister va avea ca atributii simplificarea administrativa si relatiile cu beneficiarii. Responsabilitatea acestuia va fi de a se asigura ca procedurile privind administrarea fondurilor europene vor integra solutiile cele mai putin birocratice, folosind in acest sens si experienta beneficiarilor de fonduri europene care au realizat deja proiecte. S-a decis ca prima intalnire a acestui grup interministerial sa aiba loc in cursul saptamanii 23-27 noiembrie a.c.
Concursuri transparente pentru managementul fondurilor UE
In cadrul sedintei s-a anuntat si discutat scoaterea la concurs a posturilor de management in numeroase autoritati de management responsabile de gestiunea fondurilor UE. Dacian Ciolos a subliniat, in acest sens, importanta aplicarii principiului transparentei si profesionalismului in organizarea concursului si in ceea ce priveste recrutarea, urmand ca aceasta sa se faca doar pe criterii de competenta tehnica si manageriala si in conditii de transparenta. De asemenea, s-a insistat pentru o publicitate cat mai extinsa a posturilor, astfel incat sa se asigure participarea unui numar mare de candidati.
La randul sau, vicepremierul Vasile Dincu, ministrul Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice, va efectua in urmatoarea perioada o prima analiza a cadrului legislativ existent sau in lucru, referitor la cresterea gradului de transparenta si la eficientizarea activitatii administratiei centrale si locale, prezentand propunerile de imbunatatire a acestora conform cu obiectivele din programul de guvernare.
In cadrul sedintei, s-a discutat totodata stadiul pregatirii bugetului pentru anul 2016. Ministrul de finante, Anca Dana Dragu Paliu va prezenta situatia actuala si urmeaza sa inceapa de urgenta discutiile cu ministerele, pentru a elabora o prima propunere de proiect de buget in perioada imediat urmatoare. Astfel, primul-ministru a decis organizarea unei noi intalniri cu membrii Guvernului in cursul zilei de luni, 23 noiembrie a.c., pentru a discuta aspecte ale bugetului.
In fine, Dacian Ciolos a anuntat intentia organizarii periodice a unor sedinte informale de guvern, in scopul de a purta discutii si dezbateri de orientare pe temele majore din programul de guvernare si pe transpunerea acestora in planuri de masuri. O prima reuniune de acest gen, care va aborda cu precadere teme economice, va avea loc sambata, 21 noiembrie 2015.
In cadrul discutiei pe care a avut-o cu membrii Executivului, Dacian Ciolos a subliniat, printre altele: „Este important pentru mine sa mergem repede cu acest proiect de buget – a carui prima prezentare ar putea avea loc in sedinta informala din 21 noiembrie – si, in paralel, sa avansam si cu planurile de masuri care decurg din programul de guvernare pe care sa le legam de proiectul de buget, astfel incat sa existe o coerenta intre bugetul pe care il pregatim, pentru anul mandatului pe care il avem si planurile de masuri sectoriale. Si aici as vrea sa subliniez mai ales legatura dintre unele masuri bugetare care vor fi introduse in proiectul de buget privind salariile, in masura in care acest lucru va fi posibil si reforma administrativa, pentru ca as vrea sa discutam in paralel de aceste lucruri. Cum facem sa utilizam resursele salariale pentru a creste calitatea actului administrativ? Mi se pare ca este nevoie de o legatura intrinseca intre aceste doua aspecte, daca vrem sa avem performanta. In zilele urmatoare, atentia ministrilor se va concentra pe elaborarea acestor planuri de masuri care decurg din programul de guvernare si, mai ales, trebuie identificate prioritatile sectoriale pentru urmatoarele luni. As vrea sa aratam clar romanilor ca acest guvern incepe sa lucreze nu doar pe termen mediu, nu doar lucrand la implementarea a ceea ce am prevazut in planul de guvernare, dar sa fim foarte prezenti cu tot ceea ce este de actualitate si sa aratam ca suntem in masura sa raspundem asteptarilor care se rasfrang asupra noastra”.
***
In ceea ce priveste singura ordonanta de urgenta adoptata in prima sedinta a noului Executiv, cu privire la aplicarea unor masuri de reorganizare la nivelul administratiei publice centrale, membrii Guvernului au explicat ca „Ministerul pentru Consultare Publica si Dialog Civic (MCPDC) va fi infiintat si va functiona ca organ de specialitate al administratiei publice centrale, in scopul constituirii si promovarii unui cadru riguros de consultari publice cu societatea civila. Actul normativ include o serie de masuri de reorganizare la nivelul administratiei publice centrale, in concordanta cu hotararea si votul Parlamentului privind instalarea actualului Cabinet”. Astfel, organizarea, functionarea si atributiile MCPDC vor fi adoptate prin hotarare a Guvernului, in termen de 30 de zile de la intrarea in vigoare a ordonantei de urgenta nou-adoptate. Finantarea noului minister se va face de la bugetul de stat, ministrul avand calitatea de ordonator principal de credite. Pentru anul 2015, finantarea MCPDC se asigura din fondul de rezerva bugetara la dispozitia Guvernului, iar personalul din cadrul noului minister va fi salarizat la nivelul celui din Secretariatul General al Guvernului.
In acelasi timp, atributiile viceprim-ministrilor, altele decat cele specifice ministerelor pe care le conduc, vor fi stabilite prin decizie a prim-ministrului. Actul normativ prevede, de asemenea, infiintarea Ministerului Economiei, Comertului si Relatiilor cu Mediul de Afaceri (MECRMA), prin preluarea activitatilor Ministerului Economiei, Comertului si Turismului, care se desfiinteaza si a activitatilor si structurilor din domeniul intreprinderilor mici si mijlocii si mediului de afaceri de la Ministerul Energiei, Intreprinderilor Mici si Mijlocii si Mediului de Afaceri. Totodata, Ministerul Energiei (ME) va fi infiintat prin reorganizarea Ministerului Energiei, Intreprinderilor Mici si Mijlocii si Mediului de Afaceri, care se desfiinteaza. Ministerul Educatiei si Cercetarii Stiintifice se va numi Ministerul Educatiei Nationale si Cercetarii Stiintifice (MENCS), iar Ministerul pentru Societatea Informationala se va denumi Ministerul Comunicatiilor si pentru Societatea Informationala (MCSI). Actul normativ mentine prevederea potrivit careia cancelaria primului-ministru este „structura fara personalitate juridica, aflata in subordinea directa a premierului si finantata prin bugetul Secretariatului General al Guvernului, condusa de seful Cancelariei, cu rang de ministru, numit si eliberat din functie prin decizie a primului-ministru. In cadrul cancelariei primului-ministru isi desfasoara activitatea unul sau mai multi secretari de stat si consilieri de stat, numiti, respectiv eliberati din functie prin decizie a primului-ministru”. Elementul de noutate introdus de actul normativ consta in faptul ca in structura cancelariei primului-ministru va functiona directorul de cabinet al premierului, cu rang de secretar de stat.
„In termen de 30 de zile de la intrarea in vigoare a ordonantei de urgenta, ministerele ale caror structuri si denumiri au fost modificate vor supune aprobarii Guvernului hotarari pentru organizarea si functionarea acestor institutii, iar preluarea personalului in ministerele reorganizate se va face cu incadrarea in numarul maxim de posturi aprobat”, se mai arata in comunicatul Executivului. Pentru informatii suplimentare, www.gov.ro
 
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel/Fax: 021-336.04.16, 031-401.63.88
 
SISECAMRAWLPLUGABONARE REVISTEALLBIM
ROCKWOOL 196
Editia
MARTIE/APRILIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 181 (Martie-Aprilie 2024)
 

Autentificare

romania fara hospice
GHID de INSTALARE
EDIT-Structural
CDS
leviatan
quadratum
MAKITA
siniat
ERBASU CONSTRUCT
noark
ness project
Ubitech
viarom
strabag nivel 1
rigips
Acvatot 2019
concelex
CONCEPT STRUCTURE
theda mar

Parteneri

AHK 2022
top 500
HABITAT
FPSC_2019
top 500
ef-de-n
econet
top 500
AICPS_30
ROGBC 2016

pereti cortina si tamplarie aluminiu exigeretamplarie aluminiu Termopan Salamander