Agenda Constructiilor
Sambata, 27 Aprilie 2024
hilti
Home - Stiri - Afaceri, Juridic, Finante & Impozite - CCIFER: Investitiile franceze in Romania au ajuns la 9,7 miliarde euro in 2022
CCIFER: Investitiile franceze in Romania au ajuns la 9,7 miliarde euro in 2022
Afaceri, Juridic, Finante & Impozite Publicat de Stelian DINCA 04 Iul 2023 10:14
Franta este de 30 de ani un investitor strategic in Romania, iar valoarea investitiilor sale aici s-au ridicat la 9,7 miliarde de euro in 2022, adica aproape 10% din nivelul total al investitiilor straine directe, a declarat luni Julien Munch, presedintele Camerei de Comert si Industrie a Frantei in Romania (CCIFER).
"Franta este de 30 de ani un investitor strategic in Romania. In 2022, valoarea investitiilor franceze in Romania a fost de 9,7 miliarde de euro, adica aproape 10% din nivelul total de investitii straine directe. Investitiile franceze au contribuit la dezvoltarea unor domenii strategice pentru Romania, precum: energia, agricultura, industria automobilului, marea distributie alimentara, aviatia, finantele si bancile, constructiile navale, digitalizarea si tehnologiile inalte, telecomunicatiile, materialele de constructii si sanatatea. Schimburile comerciale au crescut cu peste 26,4%, pana la 277,4 miliarde de euro in 2022. Cred ca pot sa spun ca investitorii francezi contribuie in Romania la crearea de valoare adaugata, in colaborare cu companiile romanesti. Ei apreciaza spiritul antreprenorial si de inovare al acestei tari. Sunt sensibili la stabilitatea legala si la predictibilitatea mediului economic, gratie normelor europene si regulilor pietei libere, precum si gratie stabilitatii politice", a mentionat Julien Munch, la deschiderea Forumului de afaceri "Impreuna, pentru o Europa mai puternica, mai verde si mai sigura".
Presedintele CCIFER a subliniat ca investitiile franceze in Romania au creat locuri de munca stabile, care contribuie la imbunatatirea calitatii vietii si la implinirea unei cariere profesionale pentru multi cetateni romani.
El a precizat ca mai mult de 125.000 de persoane sunt angajate in companii cu capital francez si toate participa astazi la transformarea structurala a tarii. La aceasta se adauga locurile de munca asociate in cadrul intreprinderilor si producatorilor romani, furnizori si parteneri ai acestor firme franceze.
Potrivit acestuia, companiile din comunitatea franco-romana cauta o viziune de viitor, cu pragmatism si constiinta europeana, in contextul crizelor suprapuse cu care se confrunta Europa si cetatenii sai in ultimii ani: criza sanitara, razboiul din Ucraina, criza climatica, tensiunile economice si inflationiste.
"Ceea ce cautam este o viziune despre viitor. Avem cu totii in minte crizele suprapuse care ne-au marcat profund viata in ultimii ani: criza sanitara, razboiul din Ucraina, criza climatica sau chiar tensiunile economice si inflationiste. Calitatea vietii cetatenilor, competitivitatea companiilor, stabilitatea si securitatea tarilor europene, precum si valorile democratice au fost puse la incercare de aceste crize si o vor fi in continuare. Statele membre ale Uniunii Europene, printre care Romania si Franta, au construit impreuna cu institutiile europene strategii pentru a gestiona aceste crize. Sunt transformari profunde prin care Uniunea Europeana a inceput sa treaca", a adaugat presedintele Julien Munch.
Presedintele CCIFER a punctat de asemenea importanta colaborarii si a parteneriatului, pentru a putea asigura dezvoltarea economica si sociala a unei tari, pe termen lung.
"A fi impreuna inseamna capacitatea de a aduce la un loc, intr-o dinamica comuna, actorii publici si privati care determina dezvoltarea economica si sociala de durata a unei tari. Invingerea crizelor, transformarea dificultatilor in oportunitati si participarea la crearea de valoare in economiile noastre - asta este ceea ce reprezinta forta comunitatii franco-romane de afaceri: faptul ca muncim si construim impreuna", a mai spus Julien Munch.
In opinia sa, "intr-o lume atat de interconectata cum este cea din ziua de azi", cresterea economica a unei tari nu se poate face decat in parteneriat.
"Impreuna - asta inseamna ca nu este vorba de o intreprindere franceza sau o intreprindere romaneasca, nu sunt decat companii profund implicate in economia si dezvoltarea tarii. Faptul ca printre membrii CCIFER, avem sansa sa numaram zeci de firme romanesti este o dovada in plus, daca mai era nevoie, a calitatii schimburilor din cadrul acestei comunitati de afaceri franco-romane", a punctat Julien Munch.
Fondata in anul 1996, Camera de Comert, Industrie si Agricultura Franceza in Romania (CCIFER) este o comunitate de afaceri bazata pe savoir-faire-ul francez. Este un lider angajat in dezvoltarea durabila a persoanelor, comunitatilor, a companiilor si a Romaniei. CCIFER reuneste peste 550 de companii cu capital francez, dar si autohton. Companiile membre sunt investitori strategici si lideri in diverse sectoare de activitate ale economiei locale. De asemenea, CCIFER este un actor angajat in orientarea profesionala a tinerilor si insertia acestora intr-un parcurs de cariera, deruland programe de educatie si facilitand recrutarea si dezvoltarea talentelor. Partener solid pentru dialogul public-privat, CCIFER exprima o pozitie comuna a investitorilor francezi in Romania, alaturi de alte organizatii de profil. Pentru informatii suplimentare, click aici!
 
ALLBIMRAWLPLUGABONARE REVISTESISECAM
ROCKWOOL 196
Editia
MARTIE/APRILIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 181 (Martie-Aprilie 2024)
 

Autentificare

romania fara hospice
GHID de INSTALARE
rigips
EDIT-Structural
CDS
Acvatot 2019
noark
CONCEPT STRUCTURE
siniat
ness project
viarom
leviatan
theda mar
strabag nivel 1
Ubitech
concelex
ERBASU CONSTRUCT
quadratum
MAKITA

Parteneri

top 500
AHK 2022
HABITAT
FPSC_2019
top 500
econet
ROGBC 2016
top 500
ef-de-n
AICPS_30

pereti cortina si tamplarie aluminiu exigeretamplarie aluminiu Termopan Salamander