Agenda Constructiilor
Duminica, 28 Aprilie 2024
hilti
Home - Stiri - Afaceri, Juridic, Finante & Impozite - Deloitte: 80% din companii asteapta un impact major al economiei circulare
Deloitte: 80% din companii asteapta un impact major al economiei circulare
Afaceri, Juridic, Finante & Impozite Publicat de Stelian DINCA 28 Iun 2023 11:18
Opt din zece companii din Romania se asteapta la un impact mare si foarte mare pe termen scurt si mediu al reglementarilor nationale si europene in domeniul economiei circulare, iar 70% considera ca alocarile de stat nu sunt suficiente, arata raportul Deloitte „Economia circulara. Perceptia si stadiul implementarii in Romania”, efectuat in randul unor companii de pe piata locala, din industria producatoare, retail, bunuri de larg consum, constructii si imobiliare. In plus, cele mai ample si mai costisitoare masuri pe care companiile le au in plan, precum retehnologizarea (90%) sau zona cercetare-dezvoltare (75%), sunt proiectate in functie de posibilitatea de a accesa fonduri nationale sau comunitare, mai indica studiul. Procesul de tranzitie de la modelul economic liniar la cel circular implica actiuni complexe ce vizeaza fiecare dintre segmentele lantului de productie-consum, de la proiectarea ecologica a produselor (ecodesign) si limitarea utilizarii de materii prime, pana la prelungirea ciclului de viata al produselor prin reutilizare si facilitati de reparare, renovare si reciclare.
Companiile participante la studiu sunt preocupate de cunoasterea si asimilarea principiilor circularitatii (85%), peste jumatate (60%) sunt la curent cu initiativele europene in domeniu (Green Deal, Fit for 55, Planul de actiune pentru economia circulara) si cu aplicarea lor nationala si resimt presiunea reglementarilor in decizia de a actiona in sens sustenabil. In consecinta, trei sferturi dintre respondenti declara ca au elaborat deja o strategie, 20% au in curs demersuri in acest sens, iar noua din zece companii declara ca au elaborat planuri investitionale dedicate tranzitiei catre o economie verde.
„In conditiile in care planul de actiune aferent Strategiei nationale privind economia circulara este asteptat in cel de-al treilea trimestru al acestui an, analiza Deloitte, prima de acest fel de pe piata locala, asa cum reiese din documentarea noastra, surprinde raspunsul companiilor la contextul complex al tranzitiei intr-un moment determinant, in care tara noastra trebuie sa actioneze hotarat si sa accelereze demersurile in domeniu. Romania este o piata «tanara», care face primii pasi in implementarea principiilor economiei circulare, cu 1,4 procent de circularitate comparativ cu media UE de 11,7%, insa are potential semnificativ. Companiile cauta solutii de a-si finanta tranzitia spre economia circulara, cunosc reglementarile europene si nationale si au deja strategii si planuri de investitii, studiaza competitia si adopta diverse masuri cu privire la materiile prime, la ecodesign sau la materialele de ambalare si la compozitia acestora. Cu toate acestea, efortul este inca disparat, in conditiile in care numai jumatate dintre companiile analizate opereaza sistematic aceste transformari si declara ca au ca finalitate schimbarea modelului de business potrivit principiilor circulare”, a declarat Adrian Teampau, Director, Consultanta in economie circulara, Deloitte Romania.
Adoptia energiei regenerabile este principala directie catre care companiile dirijeaza resurse proprii (85%), potrivit planurilor de investitii din zona tranzitiei la economia circulara, in timp ce reducerea cantitatii de ambalaje si a deseurilor provenite din ambalaje este o prioritate pentru putin peste jumatate dintre acestea (55%), in special actori din retail (45%) si industria producatoare (27%). Pe de alta parte, pe langa directiile costisitoare precum retehnologizarea si activitatile de cercetare-dezvoltare, companiile se asteapta sa fie sprijinite de alocarile de stat si in ceea ce priveste dezvoltarea activitatilor de reparare sau reconditionare a bunurilor (75%), precum si proiectarea de produse durabile (70%).
„Companiile din Romania au investit semnificativ in ultimul an si jumatate in capacitati proprii de productie de energie electrica din surse regenerabile, in special panouri fotovoltaice, pentru a face fata cresterii preturilor cauzate de criza energetica. Disponibilitatea unor scheme suport a incurajat acest fenomen si ne asteptam ca acesta sa continue in ritm sustinut si in urmatorii ani”, a declarat Sorin Elisei, Director Consultanta, Deloitte Romania, liderul practicii de sustenabilitate.
Sustenabilitatea si economia circulara sunt intelese ca procese cu responsabili si stakeholderi multipli, de-a lungul intregului lant valoric, iar 65% dintre participantii la studiu au implementat o procedura de evaluare a furnizorilor si clientilor. Cu privire la transformarea asteptarilor consumatorului final in ultimii ani, sub influenta discursului despre sustenabilitate, opt din zece companii chestionate declara ca, desi nu au realizat sondaje in acest sens, decizia de consum este puternic influentata de sentimentul de a contribui la protejarea mediului (80%), la reducerea poluarii (65%) sau a amprentei de carbon proprii (35%). Totusi, 65% dintre respondenti considera ca decizia de cumparare tine cont de pret, independent de alte argumente.
Studiul Deloitte „Economia circulara. Perceptia si stadiul implementarii in Romania” a fost realizat pe baza unui chestionar la care au raspuns companii locale si multinationale active in tara noastra, cu cifre de afaceri cuprinse intre un milion si 10 miliarde de lei.
 
 
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel/Fax: 021-336.04.16, 031-401.63.88
 
ABONARE REVISTESISECAMRAWLPLUGALLBIM
ROCKWOOL 196
Editia
MARTIE/APRILIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 181 (Martie-Aprilie 2024)
 

Autentificare

romania fara hospice
GHID de INSTALARE
rigips
ness project
quadratum
Ubitech
Acvatot 2019
CONCEPT STRUCTURE
ERBASU CONSTRUCT
strabag nivel 1
viarom
leviatan
MAKITA
theda mar
concelex
siniat
CDS
EDIT-Structural
noark

Parteneri

HABITAT
AHK 2022
top 500
FPSC_2019
ef-de-n
ROGBC 2016
top 500
AICPS_30
econet
top 500

pereti cortina si tamplarie aluminiu exigeretamplarie aluminiu Termopan Salamander