CASTA cumpara Magazinul de Case si se extinde in cinci orase din tara |
Antreprenori & Dezvoltatori Publicat de Stelian DINCA 21 Mai 2021 11:51 |
Platforma imobiliara Casta, parte din grupul Neogen, preia site-ul de anunturi imobiliare gratuite Magazinul de Case, ca parte a strategiei de dezvoltare pe plan local. Astfel, Casta se extinde in Bucuresti si intra in 5 noi orase din tara - Cluj Napoca, Timisoara, Brasov, Iasi si Arad, oferind o solutie integrata pentru vanzarea unui apartament, asistata de agenti imobiliari care pot astfel sa-si dezvolte activitatea si sa-si suplimenteze veniturile. Proprietarii publica gratuit anunturile de vanzare in platforma, iar Casta si profesionistii parteneri ofera sprijin pe tot parcursul procesului de vanzare.
Prin integrarea cu Magazinul de Case, Casta isi extinde portofoliul cu scopul de a oferi tot mai multe solutii accesibile si convenabile atat celor care vor sa vanda sau sa cumpere un apartament, cat si profesionistilor din domeniul imobiliarelor. Astfel, Casta completeaza serviciul InstaBuy, lansat in toamna anului trecut, prin care proprietarii de apartamente au o solutie rapida, sigura si confortabila de a-si vinde imobilul intr-un timp record cu serviciul iList dezvoltat de Magazinul de Case, prin care promoveaza anunturile de vanzare si sustine profesionistii din imobiliare sa contribuie la procesul de vanzare.
Practic, vanzatorii de imobile posteaza anuntul lor in platforma, iar agentii imobiliari confirmati de Casta preiau anuntul si contacteaza vanzatorul atunci cand gasesc un posibil cumparator, economisind astfel timpul proprietarilor pentru vizite zilnice si zeci de telefoane. In acelasi timp, pentru cei care cauta sa cumpere un apartament, profesionistii Casta se ocupa sa selecteze si sa trimita oferte specifice fiecarei cautari in parte.
„Prin tot ceea ce facem, aducem impreuna profesionistii in imobiliare cu vanzatorii si cumparatorii de locuinte, venind astfel in intampinarea nevoilor lor prin eficientizarea procesului de vanzare sau de achizitie. Practic, oferim clientilor Casta solutii complete pentru vanzarea sau gasirea apartamentului ideal, inclusiv facilitarea accesului la finantare intr-un timp foarte scurt. Chiar si in aceasta perioada in continuare sub influenta efectelor pandemiei de Covid-19, serviciile pe care le oferim s-au dovedit o solutie accesibila si eficienta pentru proprietarii actuali sau viitori ai unei case si o metoda de dezvoltare pentru parteneri”, a declarat Horea Craciun, directorul general al Casta.
Colaborarea Casta cu agentii imobiliari le asigura acestora accesul la toate proprietatile din platforma cu comision garantat, indiferent de modalitatea de achizitie preferata de clientii lor, cat si la toate ofertele de vanzare de pe platforma, cu localizare exacta, fara duplicate si fara alti intermediari. Astfel, proprietarii de imobile nu doar ca vor adauga anunturi gratuite pe platforma, ci vor fi si ajutati in procesul de vanzare de catre partenerii Casta.
Pentru a beneficia de solutiile Casta pentru vanzarea imobilelor, proprietarii trebuie sa completeze un formular de cerere online cu toate detaliile apartamentului si vor primi ulterior un feedback profesionist legat de pret si de pozitionarea apartamentului in piata de la agentii parteneri Casta, care vor oferi consultanta si promovare de cea mai buna calitate in timpul procesului de vanzare-cumparare.
Peste 3.000 de proprietari de apartamente din Bucuresti si-au scos pana acum la vanzare imobilul prin serviciul online inovator InstaBuy, prin care platforma imobiliara Casta cumpara apartamente cu plata imediata. Strict tehnic, in termen de 3 zile de la solicitarea vanzatorului, in conditiile in care anuntul este complet, Casta trimite oferta de achizitie. Evaluarea se face intern, remote, cu ajutorul unei echipe experimentate in domeniu, cat si cu ajutorul unui sistem integrat de evaluare a proprietatilor care analizeaza atat aspecte care tin de apartamentul evaluat, cat si de conditiile de piata si ofertele similare. Vanzarea efectiva se poate face, in conditii normale, in 3 zile de la obtinerea acordului juridic. Pana acum, pentru ofertele analizate, timpul efectiv de la ofertare pana la incasarea pretului de catre client a fost de 10 zile.
Platforma Casta ofera proprietarilor de imobile o gama completa de servicii, de la vanzarea instant sau promovarea anunturilor de vanzare prin serviciul InstaBuy si pana la gasirea si cumpararea de apartamente pentru clienti, precum si solutii pentru cumparatori, printre care brokeraj de credite si asistenta la gasirea celei mai bune solutii de finantare pentru finalizarea achizitiei casei lor.
|