Sectorul european al constructiilor a urmarit evolutia noului regulament privind produsele pentru constructii cu un amestec de speranta si teama, afirma intr-un raport recent specialistii Euroconstruct. Speranta, deoarece UE doreste ca noul regulament sa impulsioneze tranzitia ecologica si tranzitia digitala in acest sector, teama pentru ca astfel de transformari pot duce la numeroase frictiuni intr-un sector care nu este obisnuit cu schimbarea. Au existat indoieli cu privire la faptul ca regulamentul va fi aprobat inainte de alegerile pentru Parlamentul European din iunie 2024, dar varianta provizorie la care s-a ajuns in decembrie intre forurile legislative comunitare  sugereaza ca documentul va primi in cele din urma unda verde conform calendarului, urmand sa fie publicat in tandem cu noul Regulament privind proiectarea ecologica a produselor durabile (ESPR).

Un observator din pietei ar putea fi surprins de agitatia generata de adoptarea unui nou regulament, mai observa cei de la Euroconstruct. Pana  la urma, aceasta piata este guvernata de un regulament inca din 2011, care a inlocuit Directiva privind produsele care era in vigoare de la sfarsitul anilor 1980. Insa noua forma este mai mult decat o simpla actualizare a celei anterioare. Ea are un potential perturbator real care justifica toata tensiunea acumulata in perioada de elaborare si dezbatere.

Forma actuala a EPBD functioneaza in termeni de reciprocitate: producatorul isi asuma responsabilitatea pentru siguranta si performanta produsului sau, iar UE ii acorda in replica permisiunea legala de a-l vinde in intregul sau spatiu economic. Noul regulament pastreaza acest spirit, dar UE ii solicita producatorului sa-si asume si responsabilitatea pentru impactul produsului sau asupra mediului, asa cum pana in prezent o facea pentru rezistenta structurala, reactia la foc, izolarea termica sau acustica. Prin urmare, efortul de adaptare va fi mare sau mic, in functie de masura in care producatorul a determinat deja sau nu amprenta ecologica a portofoliului sau de solutii si de acuratetea cu care a facut acest lucru. Avand in vedere ca autoritatile UE nu au definit inca in detaliu metodele de calcul al amprentei ecologice pentru cladiri in ansamblul lor, acestea nu sunt inca in apte sa formuleze cerinte clare si sa impuna termene stricte producatorilor in ceea ce priveste marcajul CE in conformitate cu noul regulament. 

In ceea ce priveste reutilizarea materialelor, produsele recuperate de pe santierele de constructii vor fi considerate in viitor o alternativa viabila din punct de vedere juridic. Acesta este, in mod clar, un pas inainte fata de vechea formula, care era redactata pornind de la ipoteza ca toate produsele consumate pe un santier de constructii provin dintr-o fabrica si, prin urmare, exista un producator ale carui actiuni pot fi urmarite si care si-a asumat responsabilitatea corespunzatoare. Forma normativa disponibila la momentul actual indica faptul ca materialele refolosite vor fi reglementate de noul regulament in mod identic cu materialele care provin dintr-o fabrica. Cu alte cuvinte, acestea trebuie sa se conformeze acelorasi obligatii, iar avantajul lor competitiv va fi concentrat intr-o amprenta de mediu mai mica. 

De asemenea, forma initiala a EPBD nu impunea obligatii pentru proiectanti. Dimpotriva, ii ajuta pe acestia, adaugand transparenta ofertei de produse, punand accentul pe performanta produselor si asigurand responsabilitatea producatorilor. Documentul a fost un instrument de incurajare a alegerii unor produse de constructie care sa faca imobilele mai sigure. Noul regulament doreste, de asemenea, sa sporeasca sustenabilitatea. In practica, aceasta inseamna ca, daca in trecut proiectantul lua decizii pe baza matricei clasice a caracteristicilor structurale, de izolare sau de siguranta, acum el trebuie sa lucreze cu o matrice mai mare, care sa includa parametri suplimentari, cum ar fi emisiile, deseurile sau energia incorporata.

Gestionarea intregului flux de date nu va fi un lucru simplu, dar noile pasapoarte digitale pentru produse vor facilita acest lucru, permitand specialistilor in proiectare sa proceseze digital informatiile despre solutiile constructive alese. Dar chiar si cu ajutorul instrumentelor digitale, volumul de munca va creste pentru firmele de arhitectura. Este posibil chiar sa contribuie la consolidarea unei noi specializari. Prin urmare, in acelasi mod in care in marile birouri exista experti care se concentreaza pe proiectarea structurala, pe inginerie mecanica sau pe design peisagistic, prezenta unui expert in domeniul mediului va deveni probabil o practica uzuala, cu exceptia cazului in care se ia decizia externalizarii sarcinii respective. 

In fine, noul EPBD are rolul de a muta toate tintele tehnice, deoarece impune ca fiecare produs de constructie sa fie comercializat cu matricea sa de impact asupra mediului. Acesta este doar un pas preliminar pentru viitoarele coduri de constructii, care vor impune ca fiecare proiect sa aiba, de asemenea, propria evaluare de impact asupra mediului. Calcularea acestei amprente va adauga unele costuri la proces, indiferent cat de completa va fi noua declaratie de performanta sau noile pasapoarte energetice. In acelasi mod in care in prezent un dezvoltator (privat sau public) poate cere proiectantului sa regandeasca proiectul pentru a ajusta costurile economice, vor exista promotori care vor presa firmele de arhitectura sa ajusteze factorul de sustenabilitate. In schimbul acestui efort, castigurile vor fi insa mari. Directiva poate contribui la transformarea constructiilor intr-o industrie mai ecologica si mai digitala, ceea ce o va face mai atractiva pentru investitii, mai ales in conditiile in care investitiile responsabile din punct de vedere social castiga rapid teren si in care criteriile ESG incep sa castige tot mai mult teren. Pentru informatii suplimentare, click aici