Agenda Constructiilor
Luni, 13 Mai 2024
STIHL
Home - Stiri - Antreprenori & Dezvoltatori - GLOBALWORTH: Performanta buna a activitatii de inchiriere in primele sase luni
GLOBALWORTH: Performanta buna a activitatii de inchiriere in primele sase luni
Antreprenori & Dezvoltatori Publicat de Elena Icleanu 28 Iul 2020 05:38
Calitatea portofoliului, expunerea redusa pe segmentul de retail si politica de reducere a costurilor derulata in primele sase luni ale acestui an au contribuit la o performanta buna a companiei Globalworth in aceasta perioada afectata de impactul crizei Covid-19, potrivit lui Dimitris Raptis, Co-CEO si director de investitii in cadrul dezvoltatorului.
Astfel, in primul semestru al acestui an, Globalworth a inchiriat sau a prelungit contracte de inchiriere pentru o suprafata totala de 115.000 mp de spatii in proprietatile sale, din care 59,7% in Romania si 40,3% in Polonia. Totodata, portofoliul grupului s-a extins, in intervalul analizat, cu 34.800 mp, dupa finalizarea Globalworth Campus T3 in Bucuresti, ajungand la o suprafata inchiriabila totala de aproape 1,25 milioane mp. Rata de ocupare a spatiilor comerciale se situa la 93,3% la finele lunii iunie 2020, in scadere fata de nivelul de 94,7% inregistrat in decembrie 2019.
Cele mai multe contracte de inchiriere sunt pentru proprietati industriale si de birouri (89,9% din chiriile totale anuale contractate) si nu au fost afectate major de masurile luate de autoritati in contextul Covid-19. De asemenea, la finele lunii iunie 2020, pozitia financiara a grupului a ramas foarte puternica, cu un nivel al lichiditatilor de 565 milioane de euro.
"Trendul puternic ascendent inregistrat de activitatea de inchiriere din Romania si Polonia in 2019 a incetinit in ultimele trei luni (n.r. trimestrul al doilea al acestui an), ca efect al crizei generate de pandemia de Covid-19. Mai multe companii au fost obligate sa-si reevalueze planurile de ocupare (extinderi, extensii, relocari, eliberari de spatii etc.), dar si perioadele pentru contractele semnate", precizeaza reprezentantii Globalworth intr-o notificare.
In ansamblu, in primele sase luni ale acestui an, dezvoltatorul a semnat contracte (noi si reinnoiri) cu 123 de chiriasi, pentru 115.500 mp de spatii inchiriabile si o valoare totala de circa 190 de milioane de euro, din care aproape 84 milioane de euro in Romania.
Globalworth un portofoliu de proprietati imobiliare evaluat la peste 3 miliarde euro, din care aproximativ 1,2 miliarde euro in Romania, potrivit evaluarilor disponibile la finele anului trecut.
 
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel/Fax: 021-336.04.16, 031-401.63.88
 
SISECAMALLBIMRAWLPLUGABONARE REVISTEhilti
ROCKWOOL 196
Editia
MARTIE/APRILIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 181 (Martie-Aprilie 2024)
 

Autentificare

romania fara hospice
GHID de INSTALARE
CDS
viarom
siniat
rigips
MAKITA
noark
CONCEPT STRUCTURE
EDIT-Structural
leviatan
Ubitech
Acvatot 2019
quadratum
theda mar
ERBASU CONSTRUCT
strabag nivel 1
concelex
ness project

Parteneri

HABITAT
top 500
AHK 2022
FPSC_2019
INNOCONSTRUCT2024
top 500
AICPS_30
top 500
ef-de-n
econet
ROGBC 2016

pereti cortina si tamplarie aluminiu exigeretamplarie aluminiu Termopan Salamander