Agenda Constructiilor
Vineri, 26 Aprilie 2024
hilti
Home - Stiri - Antreprenori & Dezvoltatori - OCTAGON: Proiecte majore pe segmentul imobilelor de birouri
OCTAGON: Proiecte majore pe segmentul imobilelor de birouri
Antreprenori & Dezvoltatori Publicat de Ovidiu Stefanescu 31 Oct 2014 15:59
Compania Octagon Contracting & Engineering a comunicat, pentru anul precedent, o cifra de afaceri de 19,46 milioane de euro, din care 14,99 milioane de euro a reprezentat cuantumul incasarilor pentru lucrari de constructii civile, diferenta fiind alocata proiectelor geotehnice. Cresterea fata de exercitiul financiar anterior a fost de 145%, performante apropiate din punct de vedere valoric fiind raportate in 2010, cand societatea consemna venituri de 14,38 milioane de euro. Pentru acest an, conform datelor preliminare, cifra de afaceri s-a situat, in primul semestru, la 6,6 milioane de euro, plasandu-se la o cota similara celei inregistrate in perioada corespunzatoare din 2013. Conducerea Octagon este optimista in ceea ce priveste performanta financiara a anului fiscal curent, estimand obtinerea unor incasari de 16 milioane de euro. Un impuls important, care asigura mentinerea rezultatelor la un nivel inalt, este reprezentat de proiectele importante la care compania participa in acest moment. 
 
Antreprenoriat general pentru constructia unor imobile de birouri din clasa A
Obiectivele la realizarea carora Octagon a participat in ultima perioada implica un nivel corespunzator de experienta, precum si aportul unui personal inalt calificat. Alexandros Ignatiadis, presedinte si director executiv al societatii, a afirmat in legatura cu acest subiect ca "in 2014 au fost finalizate lucrarile la infrastructura si suprastructura corpului B din cadrul complexului de birouri Green Court Bucharest, dezvoltat de grupul suedez Skanska. Proiectul respectiv a reprezentat continuarea unei colaborari anterioare, care a presupus activitati similare la cladirea A din cadrul aceluiasi complex. De asemenea, ne-am implicat puternic in activitati de antreprenoriat general, in luna iulie a.c. finalizand primul imobil care este inclus in complexul Hermes Business Campus, amplasat in zona de nord a Capitalei. In toamna anului precedent, am demarat lucrarile la cladirea de birouri PC Business Center, in prezent aflandu-ne intr-o faza inaintata si sperand sa finalizam operatiunile specifice in perioada imediat urmatoare. Chiar daca infrastructura nu constituie un segment prioritar pentru investitii publice in perioada actuala, iar piata constructiilor se afla intr-un moment mai nefavorabil, caracterizat printr-un dinamism limitat, noi am reusit ca in 2014 sa contractam patru proiecte pe segmentul respectiv. Astfel, la pasajul rutier subteran din zona Pietei Presei Libere executam peretii mulati ai tunelului, care va avea o lungime de 550 m. Un alt obiectiv major aflat in executie este autostrada Lugoj - Deva (100 km), la aceasta realizand pilotii forati pentru sectiunile A, D si E din cadrul lotului 2, cu o lungime de 28 km. In zona municipiului Craiova efectuam operatiunile de fundare (piloti forati si sprijiniri cu palplanse) ale pasajului peste calea ferata, la km 5 + 343. In fine, cel de-al patrulea proiect de infrastructura demarat de Octagon in acest an se refera la reabilitarea functionala a Pietei Revolutiei din Slobozia. La lucrarea mentionata anterior suntem asociati cu ACM 4, Romprest si TIAB, ocupandu-se cu executia de lucrari geotehnice, cum ar fi sprijiniri cu palplanse metalice si foraje pentru epuismente, precum si pentru o parcare".
 
 
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel/Fax: 021-336.04.16, 031-401.63.88
 
RAWLPLUGABONARE REVISTEALLBIMSISECAM
ROCKWOOL 196
Editia
MARTIE/APRILIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 181 (Martie-Aprilie 2024)
 

Autentificare

romania fara hospice
GHID de INSTALARE
ness project
MAKITA
CDS
noark
ERBASU CONSTRUCT
concelex
rigips
viarom
EDIT-Structural
strabag nivel 1
quadratum
siniat
leviatan
Ubitech
theda mar
CONCEPT STRUCTURE
Acvatot 2019

Parteneri

top 500
HABITAT
AHK 2022
FPSC_2019
top 500
ROGBC 2016
econet
AICPS_30
ef-de-n
top 500

pereti cortina si tamplarie aluminiu exigeretamplarie aluminiu Termopan Salamander