Agenda Constructiilor
Duminica, 19 Noiembrie 2017
GHID de INSTALARE
Home - Stiri - Info-Santiere - IMPACT: 630 de apartamente certificate BREEAM vor fi construite in Capitala
IMPACT: 630 de apartamente certificate BREEAM vor fi construite in Capitala
Info-Santiere Publicat de Simona Ene 14 Nov 2017 16:26
Grupul de dezvoltare imobiliara Impact a lansat la data de 14 noiembrie 2017, un nou proiect pe piata din Romania. Valoarea totala a investitiei va depasi 80 milioane de lei, doar achiztia terenului avand un cost de de 12,5 milioane de euro (555,5 euro / mp). Ansamblul, denumit Luxuria Domenii Residence, va fi realizat intr-o zona verde a Capitalei, pe un teren cu o suprafata de 22.000 mp de pe strada Aviator Popisteanu nr. 54B (in proximitatea parcurilor Herastrau, Kiseleff si Bazilescu), fiind prevazut cu un parc privat de 2.500 mp intre cladiri. Ansamblu va avea in componenta noua cladiri, ce vor fi dezvoltate in trei etape diferite, astfel incat intregul complex sa fie inaugurat la jumatatea anului 2020. Prima faza a constructiei va fi demarata in luna ianuarie 2018. Aceasta presupune edificarea a patru cladiri (2S+P+10E) cu 268 apartamente, care vor fi livrate in iulie 2019. In paralel, in luna martie 2018, vor fi demarate lucrarile la cea de-a doua etapa, care va insuma trei imobile (2S+P+10E) cu 232 de apartamente, ce trebuie finalizat in noiembrie 2019. Ultima etapa de constructie, ce va fi initiata in noiembrie 2018 si finalizata in iunie 2020, cuprinde doua imobile (2S+P+8E si 2S+P+10E) cu 130 de apartamente.
„Ne bucuram sa lansam Luxuria Domenii Residence, noul ansamblu rezidential conceput de Impact Developer & Contractor impreuna cu renumiti arhitecti, designer si peisagisti. Locatia aleasa se caracterizeaza printr-o expansiune deosebita a dezvoltarilor imobiliare, in special pentru cladirile de birouri, ceea ce inseamna si un potential in crestere pentru segmentul rezidential. Astfel, Luxuria Domenii Residence se incadreaza perfect in zona, fiind primul ansamblu rezidential din Bucuresti in curs de certificare in sistemul BREEAM. Aceasta inseamna ca este proiectat de la inceput pentru a se incadra in clasa energetica A si in categoria de «cladiri verzi». De asemenea, nu numai ca Luxuria este amplasat intr-o zona preponderent verde - aproape de parcurile Herastrau, Bazilescu sau Kiseleff -, dar chiar in interiorul ansamblului vom dezvolta un parc natural privat, intins pe o suprafata de 2.500 mp, ce va include zece gradini tematice. Acest parc, impreuna cu toate celelalte zone verzi amenajate, de relaxare, fantani si locurile de joaca din cartier, reprezinta peste 40% din suprafata pe care se dezvolta ansamblul’’, a declarat Bartosz Puzdrowski, CEO al Impact Developer & Contractor.
Luxuria Domenii Residence cuprinde noua blocuri cu 630 de apartamente de tip garsoniera, cu doua, trei si patru camere, precum si duplexuri cu trei sau patru camere. Potrivit dezvoltatorului, apartamentele beneficiaza de finisaje si dotari de inalta calitate atat la interior, cat si la exterior. Complexul va fi prevazut cu peste 700 de locuri de parcare subterane pentru rezidenti, precum si cu numeroase locuri de parcare supraterane, destinate vizitatorilor. Luxuria Domenii Residence va fi conectat prin artere rutiere largi si mijloace de transport in comun la centre de afaceri si medicale, institutii de invatamant, centre comerciale, precum si la obiectivele culturale din zona.
***
Infiintata in 1991, compania Impact Developer & Contractor SA este primul dezvoltator imobiliar privat din Romania, care a introdus conceptul de „complex rezidential” pe piata autohtona. Cu o experienta de peste 25 de ani in domeniu, Impact numara pana in prezent 16 ansambluri rezidentiale finalizate, peste 400.000 mp construiti si peste 4.000 de unitati livrate la nivel national. Societatea este, de asemenea, primul dezvoltator imobiliar listat la bursa (in anul 1996), actiunile sale facand parte din categoria premium a BVB. In 2016, Impact a fost premiata in cadrul Smart City Awards pentru „Cel mai bun complex rezidential cu arhitectura si design sustenabile’’ (cartierul Greenfield) si pentru contributiile importante aduse la dezvoltarea sustenabila a orasului si sustinerea industriei. Pentru informatii suplimentare, www.luxuria-residence.ro
 
 
 
Total stiri publicate: 22990
 
ABONARE (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel/Fax: 021-336.04.16, 031-401.63.88
 

Autentificare

Agenda Constructiilor nr. 131 (Noiembrie-Decembrie 2017)
ROCKWOOL 196
GHID de INSTALARE
hospice 2%
EURO-Constructii 2018
PIATA de CONSTRUCTII: Analiza 2016-2017 & Perspective 2018-2020
Carpatcement 196
Piata de Tamplarie 2015