Agenda Constructiilor
Duminica, 19 Mai 2024
STIHL
Home - Stiri - Info-Santiere - ORADEA: Circa 56 milioane euro pentru construire autobaza si modernizare depou
ORADEA: Circa 56 milioane euro pentru construire autobaza si modernizare depou
Info-Santiere Publicat de AG&F 08 Mai 2024 09:31
Proiectul "Construire autobaza si reabilitare depou in Municipiul Oradea" a fost depus spre finantare prin Programul Regional Nord-Vest 2021-2027, apelul de proiecte 481.A - Utilizarea crescuta a transportului public si a altor forme de mobilitate urbana ecologice - Municipii resedinta de judet. Proiectul a fost depus spre finantare de Primaria Oradea, prin Directia Management Proiecte cu Finantare Internationala (DMPFI).
Acest proiect cuprinde 3 obiective de investitii care au studiile de fezabilitate finalizate:
1. Dezvoltarea si optimizarea sistemului de transport public la nivelul Municipiului Oradea si a zonei sale urbane functionale prin amenajarea si dotarea unei Autobaze;
2. Modernizare infrastructura depou tramvaie Oradea;
3. Amenajare pista de biciclete pasaj cartierul Grigorescu pana la pista existenta pe Sextil Puscariu, municipiul Oradea, judetul Bihor.
Valoarea proiectului depus este de 278,6 milioane lei (aproximativ 56 milioane de euro), din care valoarea nerambursabila este 144,7 milioane lei. Aceasta este valoarea nerambursabila maxima pentru un proiect. Mentionam ca marja de buget, rezerva de implementare si cheltuielile diverse si neprevazute sunt in valoare de 79,6 milioane lei, fiind cheltuieli neeligibile.
 
Modernizare infrastructura depou tramvaie Oradea
Obiectul acestei investitii este modernizarea depoului de tramvaie de pe strada Atelierelor din Oradea. Se propun urmatoarele interventii:
  • realizarea infrastructurii si suprastructurii liniilor de tramvai;
  • inlocuirea liniilor de tramvai conform normelor actuale pentru montarea noii linii de rulare;
  • modernizarea fluxurilor la nivelul depoului;
  • modernizarea dispozitivului de cale sens;
  • introducerea unui sistem de semnalizare, gresare;
  • modernizarea halei de interventii zilnice (C9) in vederea preluarii activitatilor si functiunilor specifice intretinerii si reparatiei materialului rulant nou si material rulant existent pe baza tehnologiilor moderne care sa corespunda cu cerintele cartilor tehnice;
  • modernizarea retelelor interioare, sistemului de pompare si decantare;
  • modernizarea sistemului si retelei de alimentare, fir contact;
  • modernizarea retelei de iluminat in incinta depoului;
  • modernizarea platformelor si circulatiilor interioare in hala de interventii zilnice (Corp C9) precum si a zonelor verzi;
  • Refacerea sistemului PSI;
  • Amenajarea unei spalatorii exterioare de tramvaie, cu echipamentele si infrastructura necesara.
Proiectul tehnic necesar realizarii acestei investitii a fost elaborat de HFG Solutions si Proconsolutions.
 
 
Construire autobaza noua
Terenul care face obiectul prezentei propuneri de investitii se afla pe strada Anghel I. Saligny, fiind situat in Parcul Industrial Eurobusiness II si avand un acces facil dinspre soseaua de centura a municipiului. Suprafata terenului este de 33.119 mp, se afla in intravilanul municipiului Oradea si are categoria de folosinta de teren arabil. Frontul la strada de acces are o lungime de 160 m.
Pe acest teren se propune amenajarea si dotarea unei autobaze in vederea imbunatatirii serviciului de transport public local la nivelul Municipiului Oradea si a zonei sale urbane functionale. Pe aceasta parcela se propun 8 noi constructii:
  • Cladire administrativa (regim de inaltime P + 1E);
  • Cladire exploatare si programare (regim de inaltime P);
  • Cladire ateliere reparatii si intretinere (regim de inaltime P);
  • Cladire ITP si spalatorie (regim de inaltime P);
  • Copertina 1 (regim de inaltime P);
  • Copertina 2 (regim de inaltime P);
  • Statie de alimentare (regim de inaltime P);
  • Cabina portar (regim de inaltime P).
Compania Smart City Development va elabora proiectului tehnic al noii autobaze, valoarea contractului fiind de 464.000 de lei (fara TVA). Studiul de fezabilitate necesar acestui proiect a fost elaborat de HFG Solutions.
 
Cladire exploatare si programare
Intre cladirea administrativa si cladirea de ateliere de reparatii si intretinere, cu acces atat din cele doua cladiri, cat si din exterior, se propune un corp de cladire cu functiunea de exploatare si programare. Acest corp de cladire are regimul de inaltime Parter si o suprafata construita, respectiv desfasurata de 287,03 mp si este destinat unei bune organizari a iesirilor si intrarilor autobuzelor in autobaza, precum si asigurarea functiunilor necesare pentru confortul soferilor de autobuz prin propunerea unui oficiu si a unui vestiar cu grupuri sanitare aflat in legatura directa cu zona de dispecerat. De asemenea, in acest corp de cladire de regasesc birourile aferente sectiei: birou operatori programare, birou sef coloana, birou sef sectie, alaturi de sala de sedinte si o incapere destinata arhivei. Aceste spatii sunt deservite de grupuri sanitare organizate pe sexe si oficiu.
 
Cladire ateliere de reparatii si intretinere autobuze
Situatia propusa ilustreaza un corp de cladire cu o suprafata construita de 1772,37 mp si o suprafata desfasurata de 1772,37 mp, structurat pe un nivel (Parter) care adaposteste zona de reparatii autobuze, precum si functiunile necesare pentru intretinerea acestora: ateliere. Aceasta zona este prevazuta cu acces pentru autobuze.
In incinta halei sunt proiectate 7 linii de autobuze numerotate de la Linia 1 pana la Linia 7, care au functiuni si sunt echipate dupa cum urmeaza:
 
Linia 1 – Linie de revizie tehnica si schimb ulei (RT1+SU) care beneficiaza de canal tehnic avand adancimea de 1,50 m si o lungime de 20,60 m.
Linia 2 – Linie de revizie tehnica si schimb ulei (RT2+SU) echipata cu canal tehnic avand adancimea de 1,50 m si lungimea de 20,60 m, cu poduri rabatabile pentru acees lateral in zonele de lucru greu accesibile si elevatoare.
Linia 3 – Linie de revizie tehnica (RT3) echipata cu canal tehnic avand adancimea de 1,50 m si lungimea de 20,60 m.
Linia 4 – Linie de revizie tehnica (RT4) echipata cu canal tehnic avand adancimea de 1,50 m si lungimea de 20,60 m.
Linia 5 – Linie pentru reparatii curente + verificare rapida (RC1+VR) echipata cu canal tehnic avand adancimea de 1,50 m si o lungime de 20,60 m.
Linia 6 – Linie pentru reparatii curente (RC2) care beneficiaza de elevatoare.
Linia 7 – Linie pentru reparatii curente autobuze electrice echipata cu canal tehnic avand adancimea de 1,50 m si lungimea de 20,60 m.
In legatura directa cu functiunile enumerate anterior, se afla zona de ateliere (atelier electricieni, atelier electronisti, atelier strungarie, atelier sudura, magazie piese sectie), alaturi de zona de vestiare si grupuri sanitare. Constructia propusa cuprinde si trei birouri destinate revizorilor tehnici (aflati in legatura directa cu magazia pentru revizori tehnici si atelierul de reparatii), respectiv maistrilor si birou sef atelier si o incapere ce adaposteste sala compresor, cu acces din exterior.
 
Cladire spalatorie si ITP pentru autobuze
Acest corp de cladire are regimul de inaltime Parter si o suprafata construita, respectiv desfasurata de 651.82 mp si este destinat spalatoriei de autobuze, cu doua linii deservite de o camera pompe, unde se vor amplasa instalatiile necesare spalatoriei. De asemenea in acest corp de cladire se propune linia pentru inspectia tehnica periodica, deservita de un birou cu sala de asteptare si grup sanitar.
Linia 8 – Linie pentru spalatorie autobuze electrice.
Linia 9 – Linie pentru spalatorie autobuze.
Linia 10 – Linie pentru inspectie tehnica periodica avand canal tehnic cu adancimea de 1,50 m si lungime de 20,60 m.
 
Copertina 1, 2
In partea de est a amplasamentului, se propun doua copertine identice care au rolul de a proteja autobuzele care stationeaza pe amplasament cu o suprafata construita/copertina de 1594,95 mp. Se genereaza un spatiu acoperit, fara inchideri laterale. Copertinele vor adaposti un numar (cumulat) de 72 de autobuze de 12 m (36 locuri de parcare/copertina).
 
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel/Fax: 021-336.04.16, 031-401.63.88
 
SISECAMALLBIMABONARE REVISTEhiltiRAWLPLUG
ROCKWOOL 196
Editia
MARTIE/APRILIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 181 (Martie-Aprilie 2024)
 

Autentificare

romania fara hospice
GHID de INSTALARE
ERBASU CONSTRUCT
siniat
leviatan
strabag nivel 1
noark
Acvatot 2019
MAKITA
CONCEPT STRUCTURE
quadratum
rigips
theda mar
viarom
ness project
CDS
Ubitech
concelex
konsent
EDIT-Structural

Parteneri

top 500
AHK 2022
HABITAT
FPSC_2019
INNOCONSTRUCT2024
econet
top 500
AICPS_30
ROGBC 2016
ef-de-n
top 500

pereti cortina si tamplarie aluminiu exigeretamplarie aluminiu Termopan Salamander