Agenda Constructiilor
Duminica, 12 Mai 2024
STIHL
Home - Stiri - Oportunitati & Comunicate - RBL: Mediul privat sustine greu cresterea costurilor pulice si de protectie sociala
RBL: Mediul privat sustine greu cresterea costurilor pulice si de protectie sociala
Oportunitati & Comunicate Publicat de Stelian DINCA 19 Sep 2018 12:26
Romanian Business Leaders (RBL) considera ca rectificarea bugetara din luna septembrie 2018 baga economia si societatea romaneasca pe ultima faza a paradigmei de crestere bazata pe consumul produselor provenite din alte state, dar pe care le platim cu bani imprumutati. In paralel, Produsul Intern Brut (PIB) potential este compromis de restrangerea la minime istorice a investitiilor.
RBL solicita Guvernului sa cheltuiasca cu cap banii pe care ii colecteaza de la romani si de la companiile care produc valoare in Romania. Antreprenorii, managerii si angajatii nostri vor ca banii pe care ii platesc la stat, prin impozite si taxe, sa fie folositi cu discernamant, transparent si intr-un mod responsabil de Guvern, primarii si consilii judetene si, astfel, sa contribuie la dezvoltarea pe termen lung a comunitatilor locale si a Romaniei.
Facem un apel catre Guvern, entitatile politice rationale si partenerii din societate, sub forma unui semnal de alarma asupra unei facturi iminente pentru Romania:
- rectificarea bugetara scade cu 41,5 milioane de euro alocarile pentru infrastructura de transport - element esential in dezvoltare; mediul de afaceri suporta cu stoicism profundele dezavantaje ale lipsei de infrastructura, dar acest lucru nu poate dura la infinit, fara sa compromita pe termen lung competitivitatea; marile investitii ocolesc Romania din cauza infrastructurii, iar situatia poate ajunge intr-un punct ireversibil: statele vecine, cu un potential inferior fata de cel al Romaniei, se vor desprinde decisiv in competitia regionala.
- alocarile bugetare supradimensionate catre consum (prin cresterea pensiilor, cresterea fara fundament economic a salariilor din domeniul public, pensii speciale sau venituri speciale nejustificate nici economic si nici etic) se fac intr-un moment economic absolut inadecvat si chiar toxic din toate punctele de vedere: consumul tocmai isi epuizeaza potentialul de crestere economica, s-a intrat deja in spirala dezechilibrelor comerciale adanci, deficitul comercial si deficitul de cont curent consuma deja din rezervele financiare strategice ale Romaniei
- stimularea profundei inechitati in veniturile din societate distorsioneaza raporturile de munca intre diferitele sectoare ale societatii, cu efecte pe termen lung atat in mentalitatea generala, cat si in relatiile dintre salariati si angajatori si chiar relatiile din interiorul aceluiasi domeniu de activitate; este profund nesanatos si toxic ca, in mediul privat veniturile sa creasca exclusiv in baza cresterii productivitatii, in timp ce in domeniul public (non-business) acestea sa creasca arbitrar, prin simpla decizie politica; RBL atrage atentia ca ne apropiem de momentul in care mediul privat nu va mai putea sustine la infinit deciziile discretionare de crestere a veniturilor in zona publica sau in zona de protectie sociala. Statisticile oficiale arata ca diferenta intre salariile de la stat si cele din mediul privat s-a triplat in ultimii 3 ani, un angajat la stat castigand cu 60% mai mult decat un angajat la privat.
- sistemul de educatie, in loc sa se alinieze la economia viitorului iminent, face importanti pasi inapoi; mediul de afaceri a ajuns deja in situatia in care capitalul uman e mai greu de obtinut decat capitalurile financiare.
- rectificarea bugetara amana digitalizarea si modernizarea administratiei. RBL considera ca amanarea nu are drept cauza lipsa resurselor financiare: miza pare sa fie conservarea lipsei de transparenta - adica mediul propice pentru coruptie, aservirea contribuabilului si subordonarea acestuia fata de autoritatea administrativ-politica.
- reasezarile bugetare din ultimii 2 ani - inclusiv rectificarea actuala - ignora capacitatea reala a Romaniei de a repatria o parte din forta de munca emigrata - capital uman care ar aduce o valoare adaugata sociala incontestabila: ca mentalitate, financiara, ca potential de a produce si de a se integra in paradigma economica generala.
RBL atrage atentia decidentilor ca tendinta globala este de revenire a cresterii PIB catre potentialul real. Bugetele sunt croite acum potrivit unor prognoze excesiv de optimiste, iar in fata ponderarii cresterii economice, primele sacrificate vor fi investitiile, ceea ce conserva gradul de subdezvoltare actual. Astazi, investitiile se afla la un nivel mai mic chiar si decat in ani de criza - pe executia bugetara se observa cum nivelul acestora, ca pondere din PIB, nu atinge nici macar 1% in primele sapte luni ale anului.
Ca sa evitam un derapaj major, antreprenorii si managerii din RBL cer Guvernului sa prioritizeze de urgenta investitiile in infrastructura de transport, educatie, sanatate si digitalizarea administratiei publice, sa elimine pensiile speciale, sa creasca varsta de pensionare pentru meseriile ocupationale si sa intareasca sistemul de pensii contributive (pilon II si III), complementar sistemului public si sa ia masuri urgente de stopare a emigratiei.
Despre RBL
Romanian Business Leaders (RBL) este o organizatie apolitica, neguvernamentala si non-profit care ofera o platforma de actiune si implicare sociala pentru antreprenorii si sefii de companii din mediul de business privat.
RBL face Romania o tara mai buna pentru business si pentru romani, prin proiecte care imbunatatesc educatia, antreprenoriatul si buna guvernare in Romania. Proiectele RBL sunt initiate si dezvoltate pe baza de voluntariat de cei 200 de membri RBL, antreprenori si executivi de top din Romania.
Proiectele RBL pentru antreprenoriat urmaresc sa dezvolte capitalul romanesc si construiesc comunitati cu spirit antreprenorial in diferite medii. Antreprenoria construieste o comunitate de 400 de antreprenori scaleup si startup care primesc prin RBL educatie si mentorat. Startup Bridge aduce impreuna 200 de antreprenori care vor sa-si extinda afacerile in piete internationale si care primesc prin RBL sfaturi de la cei care au facut-o deja. RePatriot construieste o comunitate de 5.000 de antreprenori si romani cu spirit antreprenorial din diaspora care primesc prin RBL acces la oportunitati de parteneriat si investitii in tara. Iar Antreprenoresti construieste o comunitate de 100 de antreprenori si romani cu spirit antreprenorial din mediul rural care primesc prin RBL mentorat si conexiuni prin care dezvolta economia comunelor in care traiesc.
Proiectele RBL pentru educatie cresc calitatea profesorilor din Romania si viitoarele generatii de antreprenori. Proiectul MERITO construieste o comunitate de 31 de profesori cu vocatie care primesc prin RBL recunoastere publica si incredere. SuperTeach construieste o comunitate de 1.100 de profesori deschisi la minte care primesc prin RBL inspiratie, incredere si acces la bune practici. Iar Vreau sa fiu Antreprenor construieste 15 comunitati active de tineri pasionati de antreprenoriat si mii de liceeni care primesc prin RBL inspiratie si acces la gandire antreprenoriala.
 
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel/Fax: 021-336.04.16, 031-401.63.88
 
SISECAMABONARE REVISTERAWLPLUGALLBIMhilti
ROCKWOOL 196
Editia
MARTIE/APRILIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 181 (Martie-Aprilie 2024)
 

Autentificare

romania fara hospice
GHID de INSTALARE
viarom
strabag nivel 1
siniat
ness project
Acvatot 2019
concelex
Ubitech
theda mar
EDIT-Structural
CDS
ERBASU CONSTRUCT
quadratum
CONCEPT STRUCTURE
rigips
noark
MAKITA
leviatan

Parteneri

top 500
HABITAT
AHK 2022
INNOCONSTRUCT2024
FPSC_2019
econet
ef-de-n
ROGBC 2016
top 500
AICPS_30
top 500

pereti cortina si tamplarie aluminiu exigeretamplarie aluminiu Termopan Salamander