Agenda Constructiilor
Duminica, 28 Aprilie 2024
hilti
Home - Stiri - Producatori & Furnizori - DEDEMAN deschide un magazin in Calarasi, investitie de 12 milioane de euro
DEDEMAN deschide un magazin in Calarasi, investitie de 12 milioane de euro
Producatori & Furnizori Publicat de Elena Icleanu 21 Sep 2020 14:29
Dedeman, lider national in retailul materialelor de constructii si al amenajarilor interioare, cu capital 100% romanesc, deschide miercuri, 23 septembrie, un nou magazin la Calarasi. Investitia totala se ridica la 12 milioane de euro si include valoarea de achizitie a terenului de 4,7 hectare situat pe Strada Bucuresti, a lucrarilor de constructie, amenajarea magazinului si a zonei exterioare, utilajele si echipamentele necesare desfasurarii activitatii, dar si stocurile de produse pregatite pentru primii clienti.
Suprafata construita se intinde pe circa 12.700 mp, iar restul terenului este dedicat spatiilor verzi, zonei de receptie a marfii si celor 344 de locuri de parcare.
Inaugurarea Dedeman Calarasi are loc la numai 5 zile dupa deschiderea celui de-al saptelea magazin din capitala, situat pe Bulevardul Ghencea.
"Intr-un an plin de provocari, am izbutit sa ne respectam planul de investitii si sa inauguram 4 magazine. Clientii nostri merita toate eforturile, mai ales ca, odata cu pandemia, apetitul acestora pentru renovari sau mici proiecte de bricolaj a crescut. Momentele delicate pot fi depasite mai usor daca facem lucruri care ne plac, care ne mentin mintea antrenata, ne motiveaza si ne dau un scop. Suntem siguri ca si in noul magazin din Calarasi, clientii Dedeman vor gasi idei si solutii optime pentru toate planurile lor, dar si pentru noile pasiuni", a declarat Dragos Paval, presedintele companiei Dedeman.
La Dedeman Calarasi, clientii pot alege dintre cele peste 45.000 de produse pentru casa si gradina disponibile si in celelalte magazine din tara. Aproximativ 80% dintre acestea provin de la furnizori din Romania. Noul magazin va angaja aproximativ 150 de persoane.
Noul magazin mai include un showroom de mobila (1.100 mp) si unul de gresie, faianta si mobilier de baie (1.150 mp), precum si 2.200 mp alocati pentru sera si pergola.
Compania Dedeman a deschis 4 noi magazine in acest an, 3 dintre acestea fiind inaugurate in luna septembrie.
In prezent, grupul bacauan detine 54 de magazine la nivel national si angajeaza peste 11.500 de persoane.
 
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel/Fax: 021-336.04.16, 031-401.63.88
 
RAWLPLUGSISECAMALLBIMABONARE REVISTE
ROCKWOOL 196
Editia
MARTIE/APRILIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 181 (Martie-Aprilie 2024)
 

Autentificare

romania fara hospice
GHID de INSTALARE
CONCEPT STRUCTURE
rigips
viarom
quadratum
ness project
MAKITA
siniat
Acvatot 2019
concelex
EDIT-Structural
noark
Ubitech
ERBASU CONSTRUCT
leviatan
CDS
theda mar
strabag nivel 1

Parteneri

HABITAT
AHK 2022
top 500
FPSC_2019
top 500
AICPS_30
top 500
ROGBC 2016
econet
ef-de-n

pereti cortina si tamplarie aluminiu exigeretamplarie aluminiu Termopan Salamander