pátek, 23 říjen 2026

ANIF: Program de 1,5 mld. euro pentru modernizarea infrastructurii de irigații

09_10_cornel-popa-anif_1Programul Național de Reabilitare a Infrastructurii Principale de Irigații a ajuns la un grad de realizare de 52%, iar pentru obiectivele de investiții cu specific de îmbunătățiri funciare au fost alocate în 2026 fonduri de aproape 730 de milioane de lei. Programul, cu o valoare totală de 1,5 miliarde euro și termen de implementare la sfârșitul anului 2027, include reabilitarea Canalului Magistral Siret-Bărăgan și a infrastructurii principale din 155 de amenajări viabile, care deservesc 2,6 milioane ha. Cornel Popa, directorul general al Agenției Naționale de Îmbunătățiri Funciare (ANIF), indică drept prioritate pentru următoarele 12-18 luni continuarea Canalului Siret-Bărăgan, investiție evaluată la 330 milioane euro, inclusiv finalizarea și punerea în funcțiune a primei etape, până la km 23+372. În paralel, programele de modernizare prevăd automatizarea stațiilor de pompare, instalarea de stăvilare alimentate din surse fotovoltaice și reducerea consumurilor energetice. Potrivit datelor prezentate de oficialul ANIF, noile echipamente pot diminua consumul de energie electrică cu 18%-20%, iar reabilitarea și impermeabilizarea canalelor pot reduce pierderile de apă prin infiltrații cu până la 35%. În 2026, suprafața irigată s-a redus cu aproximativ 27,6% față de anul precedent, evoluție explicată inclusiv prin regimul pluviometric mai favorabil. 

- Care sunt principalele obiective de investiții ale ANIF aflate în derulare în 2026 și ce fonduri sunt alocate pentru realizarea acestora?
- Lista de investiții pentru 2026 din cadrul Programului Național de Reabilitare a Infrastructurii Principale de Irigații include 58 de obiective, distribuite în principalele zone agricole ale țării. O concentrare importantă a proiectelor se remarcă în județele Călărași, Brăila, Galați, Constanța, Dolj, Olt și Tulcea, unde sunt prevăzute lucrări la amenajări de irigații, stații de pompare și repompare, canale de aducțiune și distribuție și alte construcții hidrotehnice.
Printre obiectivele incluse în program se află reabilitarea infrastructurii din amenajările Călmățui - Gropeni - Chișcani și Terasa Brăilei, precum și lucrări la Ianca - Surdila Greci, Nămoloasa - Măxineni și Terasa Viziru, în județul Brăila. În Călărași sunt prevăzute intervenții în amenajările Pietroiu - Ștefan cel Mare, Galațui, Borcea de Sus, Jegălia, Mostiștea I și Mostiștea VI.
Programul cuprinde, de asemenea, reabilitarea Canalului Siret - Bărăgan, etapa I, pe tronsonul km 0+000 - km 23+372, în județul Vrancea, precum și mai multe investiții în amenajarea Câmpia Covurlui din Galați, inclusiv la stațiile SPA Prut și SPA Barboși și la infrastructura de aducțiune a apei. În Constanța sunt incluse amenajările Carasu - Nicolae Bălcescu și Carasu - Basarabi, precum și stația de pompare Hinog.
Alte obiective vizează amenajările Sadova - Corabia, Nedeia - Măceșu, Ghidici - Rast - Bistreț, Calafat - Băilești și Cetate - Galicea, în Dolj, Terasa Corabia, Stoenești - Vișina și Dăbuleni - Potelu, în Olt, precum și Babadag, Sud Razelm, Peceneaga - Turcoaia - Măcin și Sarichioi, în județul Tulcea.
Valoarea totală alocată aferentă obiectivelor de investiții cu specific de îmbunătățiri funciare pentru anul 2026 este de 729,85 milioane de lei. 

- Care este stadiul Programului Național de Reabilitare a Infrastructurii Principale de Irigații și ce lucrări sunt prevăzute până la finalizarea acestuia?
- Gradul de realizare a Programului Național de Reabilitare a Infrastructurii Principale de Irigații la această dată este de 52%, în raport cu valoarea totală alocată de 1,5 miliarde euro, conform Hotărârii nr. 793/2016 privind Programul Național de Reabilitare a Infrastructurii Principale de Irigații și Infrastructurii de Desecare și Drenaj. În cadrul acestuia, se vor reabilita Canalul Magistral Siret-Bărăgan și infrastructura principală de irigații din cadrul a 155 de amenajări viabile, care deservesc o suprafață de 2,6 milioane ha, cu următoarele obiective: 191 de stații de pompare de bază, 257 de stații de repompare, 49,1 km de conducte de refulare, 2.773 km de conducte îngropate, un colector, peste 4.086 km de canale de aducțiune, 3.582 km de canale de distribuție și 8.334 de construcții hidrotehnice. Programul se desfășoară în trei etape succesive, cu termen de implementare până la sfârșitul anului 2027. 

- Cum au evoluat suprafețele contractate și irigate în 2026 și care sunt principalii factori care au influențat aceste rezultate?
- În ceea ce privește evoluția suprafețelor contractate și irigate, în anul 2026 au fost contractate până în prezent 938.845,15 ha, comparativ cu 995.662,64 ha în anul 2025, ceea ce reprezintă o diminuare de aproximativ 5,7%. În ceea ce privește suprafața irigată, în anul 2026 au fost înregistrate 1,57 milioane ha, față de 2,17 milioane ha în 2025, rezultând o diminuare de aproximativ 27,6%. Interpretarea acestor date trebuie făcută însă și prin prisma condițiilor meteorologice din acest an. Cantitățile de precipitații înregistrate în 2026 au fost mai însemnate față de anul precedent, ceea ce a contribuit la asigurarea necesarului de apă al culturilor și, implicit, la diminuarea cererii de apă pentru irigații. Astfel, reducerea suprafeței irigate nu reflectă exclusiv o diminuare a disponibilității apei în infrastructura de irigații, ci și o cerere mai redusă din partea beneficiarilor, determinată de necesarul mai mic de irigare al culturilor în condițiile unui regim pluviometric mai favorabil.
Totodată, în pofida condițiilor hidrologice dificile generate de scăderea nivelului Dunării, ANIF a depus toate eforturile pentru asigurarea apei pentru irigații și pentru satisfacerea, în limita posibilităților tehnice, a solicitărilor beneficiarilor și a contractelor încheiate. Prin urmare, evoluția suprafețelor irigate trebuie analizată în corelație cu cantitățile de precipitații, necesarul efectiv de apă al culturilor și nivelul cererii de apă pentru irigații, care în acest an a fost mai redus comparativ cu anul trecut. 

- Care sunt investițiile strategice prevăzute pentru următoarele 12-18 luni și ce perspective există pentru continuarea Canalului Magistral Siret-Bărăgan? Care sunt cauzele întârzierilor înregistrate în procedurile de achiziție?
- În următoarele 12-18 luni, printre investițiile strategice pentru care ANIF urmărește continuarea etapelor de proiectare și execuție se află dezvoltarea Canalului Magistral Siret-Bărăgan, cu o valoare totală de 330 de milioane de euro, infrastructură principală de irigații de utilitate publică și obiectiv inclus în Programul național de reabilitare și/sau înființare a infrastructurii principale de irigații și infrastructurii de desecare și drenaj. Necesitatea investiției este determinată de accentuarea fenomenelor de secetă și de nevoia asigurării unei surse sigure și eficiente de apă pentru agricultură, Canalul Magistral Siret-Bărăgan fiind conceput pentru alimentarea cu apă a unor suprafețe agricole extinse din zona de sud-est a României.
Prioritară este finalizarea și punerea în funcțiune a Etapei I, până la km 23+372, care permite valorificarea lucrărilor deja realizate și creează condițiile pentru extinderea și reactivarea sistemelor de irigații existente. Funcționarea acestui tronson va permite alimentarea gravitațională a terenurilor situate favorabil față de canal și alimentarea prin pompare la înălțimi reduse a altor suprafețe, cu efect direct asupra reducerii consumurilor energetice și a costurilor de exploatare.
În perspectivă, continuarea Canalului Magistral Siret-Bărăgan reprezintă o investiție esențială pentru creșterea rezilienței agriculturii la schimbările climatice, reducerea riscului și incertitudinii generate de secetă și dezvoltarea unei infrastructuri moderne și eficiente de transport al apei pentru irigații. Lansarea etapelor următoare de proiectare și execuție este necesară pentru valorificarea integrală a investițiilor realizate și pentru extinderea progresivă a suprafețelor care pot beneficia de acces sigur la apă pentru irigații.
În ceea ce privește obiectivele de investiții pentru care procedurile de achiziție publică înregistrează întârzieri, precizăm că acestea sunt determinate, în principal, de necesitatea adoptării și intrării în vigoare a actelor normative prin care să fie modificată alocarea financiară a Programului național de reabilitare și/sau înființare a infrastructurii principale de irigații și infrastructurii de desecare și drenaj, precum și prelungirea perioadei de implementare a acestuia. Până la asigurarea cadrului legal și bugetar necesar, Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare se află în imposibilitatea inițierii și publicării unor noi proceduri de achiziție publică pentru obiectivele de investiții pentru care nu este identificată și asigurată sursa de finanțare, asumarea unor angajamente contractuale în lipsa creditelor bugetare corespunzătoare nefiind posibilă.
În prezent, se află în curs de aprobare în Parlament modificarea Programului național pentru infrastructura de irigații, desecare și drenaj. Propunerea prevede prelungirea perioadei de implementare până la sfârșitul anului 2030 și suplimentarea fondurilor alocate, în funcție de bugetările anuale. 

- Ce soluții de modernizare, automatizare și digitalizare sunt introduse în infrastructura de îmbunătățiri funciare și ce efecte au acestea asupra consumurilor de energie și apă?
- În cadrul programelor de investiții derulate de ANIF, toate obiectivele de reabilitare și modernizare includ componente privind înlocuirea echipamentelor vechi, automatizarea și digitalizarea exploatării, precum și utilizarea surselor regenerabile de energie. Acestea sunt esențiale pentru atingerea randamentelor tehnice și energetice urmărite și pentru exploatarea eficientă a amenajărilor de îmbunătățiri funciare. Un element important îl reprezintă modernizarea stațiilor de pompare, prin înlocuirea agregatelor și echipamentelor existente, uzate fizic și moral, cu echipamente moderne, cu randamente superioare și consumuri specifice de energie reduse. În paralel, sunt implementate sisteme de automatizare care includ senzori de nivel în bazinele de aspirație și refulare, informațiile furnizate de aceștia fiind transmise către sistemele de comandă și control ale agregatelor de pompare. În acest mod, funcționarea stațiilor poate fi adaptată permanent la nivelurile și debitele necesare, evitându-se funcționarea ineficientă și consumurile inutile de energie.
Începând cu anul 2022, investițiile ANIF prevăd și instalarea de stăvilare automate, alimentate din surse fotovoltaice, integrate în sistemele de monitorizare și control. Prin corelarea funcționării stațiilor de pompare cu nivelurile apei și cu poziționarea automată a stăvilarelor, se realizează un management integrat al apei, de la preluarea acesteia din sursă și până la livrarea către infrastructura secundară de irigații. Modernizarea infrastructurii are efecte directe atât asupra consumului de energie, cât și asupra utilizării eficiente a resursei de apă. În urma înlocuirii echipamentelor vechi, consumul de energie electrică poate fi redus cu aproximativ 18%-20%, iar prin reabilitarea și impermeabilizarea rețelelor de canale de aducțiune și distribuție, pierderile de apă prin infiltrații pot fi reduse cu până la 35%. Prin urmare, investițiile ANIF nu urmăresc doar reabilitarea fizică a infrastructurii existente, ci transformarea acesteia într-un sistem modern, automatizat și eficient energetic, în care echipamentele de pompare, senzorii, sistemele de comandă și control, stăvilarele automate și sursele regenerabile de energie funcționează integrat. Obiectivul final este reducerea costurilor de exploatare și a consumurilor de energie și apă, concomitent cu creșterea siguranței și operativității în exploatare, astfel încât apa pentru irigații să poată fi livrată fermierilor prompt, în cantitatea necesară și la momentul în care culturile agricole o solicită. 

- Ce rol are reabilitarea infrastructurii de desecare și drenaj în contextul schimbărilor climatice și ce investiții sunt prevăzute pentru combaterea eroziunii solului?
- Necesitatea reabilitării infrastructurii de desecare și drenaj aparținând domeniului public al statului este dată, pe de o parte, de faptul că schimbările climatice, prin concentrarea precipitațiilor în perioade scurte de timp urmate de perioade secetoase, determină o accelerare a degradării însușirilor solului prin înmlăștiniri temporare, compactare, sărăturare secundară, iar, pe de altă parte, de reducerea severă a funcționalității infrastructurii de desecare și drenaj, mult diminuată față de parametrii la care a fost proiectată. Amenajările de desecare-drenaj au fost realizate cu precădere în Lunca și Delta Dunării, pentru introducerea în producție a terenurilor scoase prin îndiguire de sub influența inundațiilor Dunării, în Transilvania și Banat, pentru eliminarea excesului de umiditate, precum și pe terenurile amenajate pentru irigații, în scopul realizării condițiilor de control al umidității solurilor și prevenirii degradărilor secundare, contribuind la redarea în circuitul economic a terenurilor degradate de acțiunea unor factori naturali sau antropici. Sistemele de desecare și drenaj au rolul de a proteja terenurile agricole împotriva excesului de umiditate, contribuind astfel la creșterea capacității de producție și la extinderea suprafețelor care pot fi utilizate în agricultură. Programul are două direcții principale de intervenție. Prima vizează reabilitarea infrastructurii principale de irigații din 156 de amenajări aflate în domeniul public al statului, inclusiv Canalul Magistral Siret-Bărăgan. Prin aceste investiții, suprafața funcțională din totalul terenurilor considerate viabile și marginal viabile economic pentru irigații ar urma să ajungă la 90% până în 2030. A doua direcție urmărește reabilitarea infrastructurii din 50 de amenajări de desecare și drenaj. Lucrările au ca obiectiv reducerea excesului de apă, inclusiv prin limitarea aportului provenit din zonele învecinate situate la cote mai înalte, amenajarea unor bazine de retenție și aplicarea unor tehnici agricole destinate prevenirii eroziunii provocate de scurgerile de suprafață.
În prezent, ANIF are în execuție, în județul Vâlcea, două obiective de investiții destinate combaterii eroziunii solului. 

- Cum este structurată pe etape reabilitarea infrastructurii principale de irigații și care sunt principalele obiective prevăzute în cadrul Programului?
- Prin Programul național de reabilitare și/sau înființare a infrastructurii principale de irigații și infrastructurii de desecare și drenaj, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 793/2016, cu modificările și completările ulterioare, finanțat exclusiv din surse de la bugetul de stat, se vor realiza lucrări de reabilitare a infrastructurii principale de irigații, prioritizate astfel: în prima etapă va fi reabilitată infrastructura principală de irigații formată din 73 de stații de pompare de bază, 144 de stații de repompare, 125 m de conducte de refulare, 2.055 km de conducte îngropate, 1.789 km de canale de aducțiune, 2.049 km de canale de distribuție și 33.980 de construcții hidrotehnice din 41 de amenajări aparținând domeniului public al statului care alimentează 401 OIF, dintre care și organizații care au accesat măsura 125a în cadrul PNDR 2007-2013.
Etapa a II-a de reabilitare cuprinde un număr de 78 de amenajări declarate viabile. Pe aceste amenajări sunt constituite 238 OIF care au reabilitat infrastructura secundară de irigații prin submăsura 4.3 din PNDR 2014-2020 sau vor putea reabilita infrastructura secundară de irigații în cadrul viitoarei perioade de programare aferente Fondului European Agricol pentru Dezvoltare Rurală, prin propunerea formulată în cadrul Planului Strategic PS PAC 2023-2027. Etapa a II-a de reabilitare cuprinde infrastructura principală de irigații din domeniul public al statului formată din 85 de stații de pompare de bază, 108 stații de repompare, 93,6 km de conducte de refulare, 121,3 km de conducte îngropate, 1.758 km de canale de aducțiune, 1.419 km de canale de distribuție și 3.396 de construcții hidrotehnice.
Etapa a III-a de reabilitare va include 33 de amenajări viabile de irigații, pe care nu sunt constituite actualmente OUAI-uri. În cazul în care se vor constitui, acestea vor trece în etapa a II-a de reabilitare. Această ultimă fază cuprinde infrastructura principală de irigații din domeniul public al statului formată din 30 de stații de pompare de bază, 11 stații de repompare, 17,7 km de conducte de refulare, 31,9 km de conducte îngropate, 382,18 km de canale de aducțiune, 86,9 km de canale de distribuție și 651 de construcții hidrotehnice.

Din aceeasi categorie

Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA
Revocă consimțământul cookie