Agenda Constructiilor
Vineri, 19 Aprilie 2024
hilti
PAGINA PERSONALIZATA


TOPANEL PRODUCTION PANELS

TOPANEL PRODUCTION PANELS

Adresa: Complex Baneasa Business & Technology Park Bucuresti, Soseaua Bucuresti – Ploiesti, Bucuresti, S1
Telefon: 021/323.31.96
E-mail: office@topanel.ro
Web site: https://www.topanel.ro/
Domenii: Sisteme de hale, panouri termoizolante si acoperisuri
Descriere activitate
Producator de panouri termoizolante.
Prezentare companie/institutie
TOPANEL anunta investitii strategice de 30 milioane euro in urmatorii 2 ani
 
 
 
 
 
 
Irina Boureanu
Functia/Firma: director comercial, TOPANEL;
Experienta profesionala: 23 de ani in domeniul logisticii si al materialelor de constructii.
 
Producatorul de panouri termoizolante TOPANEL, impreuna cu grupul de firme ICCO, cofondatori, au in plan o investitie majora, de peste 20 de milioane de euro, pentru constructia unei noi fabrici in apropiere de Brasov, in cadrul Parcului Industrial ICCO. Proiectul, de tip greenfield, se va desfasura pe un teren de 4 hectare si va implica constructia unei hale principale de productie de 12.000 metri patrati, precum si a anexelor, tancurilor si rezervoarelor necesare depozitarii materiilor prime. Productia este planificata sa inceapa in martie 2025 si se va concentra exclusiv pe fabricarea placilor termoizolante cu spuma PIR sub marca THERMOTOP, urmand a avea o capacitate anuala de productie de peste 6 milioane metri patrati de placi termoizolante PIR. Proiectul face parte dintr-un plan de investitii extins, in valoare de 30 de milioane de euro, pe care TOPANEL il implementeaza in aceasta perioada, pentru dezvoltarea si eficientizarea activitatilor de productie.
Cu o prezenta de 14 ani in Romania, TOPANEL produce panouri tip sandwich cu poliuretan (PUR), PIR si vata minerala, sistemul THERMOTOP, una dintre cele mai performante solutii de termoizolare disponibile pe piata, tabla cutata autoportanta, profile zincate Top Steel si accesorii. Produsele companiei sunt realizate intr-o fabrica moderna si performanta, localizata in Ramnicu Valcea. In primul semestru al anului 2023, compania a realizat o cifra de afaceri de peste 30 de milioane de euro, perspectivele pentru intregul an in curs fiind optimiste.
 
- Care sunt principalele proiecte la care lucrati in aceasta perioada?
- In prezent, TOPANEL este implicat intr-o serie de proiecte din industrii si sectoare diferite. Printre acestea se numara Baza Militara NATO de la Campia Turzii, Aeroportul International "Avram Iancu" Cluj, Aeroportul International Iasi si Aeroportul International Oradea, care reprezinta proiecte majore din domeniul infrastructurii. De asemenea, furnizam panouri termoizolante, tabla cutata autoportanta si profile zincate pentru CTP Park, Altex Romania, Grupul Unicarm, parcul logistic TBM Group sau pentru HAI Aluminium, printre altele. O cota importanta din piata TOPANEL este reprezentata si de colaborarea cu antreprenorii medii si mici, pentru care oferim solutii de panouri termoizolante pentru proiecte, precum ferme agricole, sali de sport, depozite logistice si multe altele. Multe dintre aceste proiecte beneficiaza de finantare prin intermediul programului PNRR si prin programele rulate de Compania Nationala de Investitii.
- Ce pondere din productie exportati si care sunt principalele piete externe de distributie? Aveti in plan extinderea pe alte piete?
- Pentru anul in curs estimam ca aproximativ 35% din productia noastra va fi destinata exportului. TOPANEL are o prezenta semnificativa pe majoritatea pietelor din Europa Centrala si de Est, unde suntem competitivi in toate aspectele. In ceea ce priveste extinderea pe alte piete, trebuie sa recunoastem ca, in acest moment, aceasta este mai putin probabila. Un factor important de luat in considerare sunt costurile de transport, care ar putea afecta preturile noastre si competitivitatea. Cu toate acestea, suntem deschisi sa exploram noi oportunitati, pe masura ce piata si circumstantele permit acest lucru.
- Care sunt obiectivele stabilite de managementul firmei pe termen scurt si mediu?
- Investitiile totale depasesc 30 de milioane de euro si acopera o serie de actiuni, inclusiv modernizari, extinderi, achizitii si lansari de produse, axandu-se pe patru directii. In primul rand, in cadrul programului de modernizare a fabricii, am investit aproximativ doua milioane de euro, cu accent pe utilizarea resurselor de energie verde pentru productia extinsa de panouri termoizolante, profile zincate si tabla cutata. Astfel, anul acesta a fost finalizat parcul fotovoltaic de 1,8 MWh, prin care asiguram necesarul de energie, pe timpul zilei, din surse de energie regenerabila pentru productia generala. A doua investitie, de peste un milion de euro, este reprezentata de o noua linie de productie complet automatizata pentru profile zincate. Aceasta ne va permite sa dublam capacitatea de productie si, in acelasi timp, sa diversificam gama de produse prin introducerea de profile cu inaltimi de sectiune cuprinse intre 100 mm si 400 mm. Resurse financiare importante, peste 10 milioane de euro, au fost alocate pentru extinderea capacitatii de productie de panouri termoizolante (PIR, PUR, vata minerala). Investitia consta intr-o noua hala de productie de 7.000 mp, deja finalizata, unde va fi instalata noua linie de panouri termo­izolante, de inalta performanta, achizitionata de la un producator european de renume, cunoscut pentru calitatea superioara si competenta sa. Totodata, vor fi realizate tancuri si rezervoare speciale pentru depozitarea materiilor prime. Anticipam ca noua linie va fi operationala incepand cu septembrie 2024 si estimam o productie anuala de aproximativ 2,5 milioane mp. A patra si cea mai mare investitie planificata, in valoare de peste 20 de milioane de euro, va fi implementata in apropiere de Brasov, in incinta Parcului Industrial ICCO. Fabrica va fi cel mai mare proiect de acest tip din Europa Centrala si de Est si va avea o capacitate de productie anuala de peste 6 milioane de metri patrati de placi termoizolante PIR, folosite mai ales in sectorul constructiilor civile, termoizolarea constructiilor vechi si a celor noi.
- Care sunt principalele provocari pe care le intampinati in activitate, in aceasta perioada?
- In prezent, ne confruntam cu doua probleme semnificative in activitatea noastra. In primul rand, observam o acutizare a lipsei de forta de munca in sectorul de productie, ceea ce afecteaza intregul segment al constructiilor. In al doilea rand, lantul nostru de aprovizionare este sub presiune din cauza unor factori precum conflictul din Ucraina si inflatia globala. Aceste provocari au dus la fluctuatii semnificative ale preturilor si chiar la indisponibilitatea unor materii prime pe piata. Prin urmare, putem afirma ca exista, in continuare, probleme in lantul nostru de aprovizionare, iar gestionarea fortei de munca reprezinta o alta provocare majora in aceasta perioada.
- Ce oportunitati intrevedeti pe piata de profil in anii urmatori?
- Pe piata de constructii, identificam mai multe oportunitati in anii urmatori. Tendinta catre constructii sustenabile este in crestere, iar produsele si procesele noastre de productie sunt in concordanta cu aceasta directie. In plus, ca urmare a deschiderii fabricii THERMOTOP ne asteptam sa obtinem o cota mai mare de piata, mai ales ca reglementarile legale constrang constructorii sa adopte o conduita sustenabila. De asemenea, Romania se dezvolta ca un important hub logistic in sud-estul Europei, ceea ce deschide noi oportunitati in domenii precum cel al constructiilor si al logisticii. In plus, in eventualitatea incheierii conflictului din Ucraina, putem sustine fara probleme solicitari de materiale de constructie, precum panouri termoizolante, tabla cutata autoportanta si profile zincate.
(articol aparut in revista Agenda Constructiilor, editia Septembrie 2023)
 

 
TOPANEL mizeaza pe o crestere de 60% a cifrei de afaceri din acest an
 
 
 
 
 
Gabi Voicu
Functia/Firma: director de vanzari, Topanel;
Experienta profesionala:peste 20 de ani pe piata de constructii metalice si panouri termoizolante.
 
Producatorul de panouri termoizolante Topanel a inregistrat o crestere de 60% a cifrei de afaceri din primul semestru al acestui an, comparativ cu perioada corespunzatoare din 2020, tendinta estimata a se mentine pana la finalul anului. In acest context, compania a continuat sa investeasca in productie, care a crescut cu 25%, si-a dublat echipele din departamentul logistic si din cel de ofertare si a implementat o platforma simpla si eficienta de programare a incarcarilor, care optimizeaza timpii de incarcare si livrare catre santiere si depozite.
Cu o prezenta de peste 12 ani in Romania, Topanel continua sa castige cota si pe pietele externe, peste 40% din productia companiei exportandu-se in tari precum Ungaria, Slovacia, Cehia, Croatia, Austria, Germania, Bulgaria, Serbia si Republica Moldova. Topanel produce panouri tip sandwich cu poliuretan (PUR), PIR si vata minerala, sistemul Thermotop unul dintre cele mai performante solutii de termoizolare disponibile pe piata, tabla cutata autoportanta, profile zincate Topsteel si accesorii. Produsele companiei sunt realizate intr-o fabrica moderna si performanta, localizata in Ramnicu Valcea. Topanel a incheiat anul 2020 cu o cifra de afaceri de aproape 40 de milioane de euro.
 
- Cum au evoluat vanzarile de panouri termoizolante in 2021 si care au fost produsele “vedeta" in acest an?
- In pofida perioadei neobisnuite pe care o traversam, reusim sa pastram trendul ascendent pe care ne situam in ultimii ani. Am inregistrat cifre cu valori pozitive si cresteri de volume in primul semestru al anului 2021, pe toate categoriile de produse. In prima jumatate de an am depasit volumele de vanzari cu peste 38% fata de 2020, iar panourile termoizolante raman in topul cererii. Inregistram, insa, cresteri semnificative si pe celelalte grupe de produse: tabla cutata cu profil inalt, profile zincate de tip Z, C, U sau accesorii. De asemenea, incepem sa vedem o crestere a cererii si pentru Thermotop - cel mai inovator produs din portofoliul nostru. Totodata, cifra de afaceri pentru primul semestru al acestui an este cu peste 60% mai mare decat in perioada similara a anului trecut si preconizam ca acest ritm de crestere se va mentine pana la finalul anului.
 
 
- Ce obiective si investitii aveti planificate pentru anii urmatori?
- Am realizat extinderea liniei de productie pentru panouri sandwich, asa cum ne-am propus inca de anul trecut, ceea ce ne-a adus o crestere a capacitatii de productie de aproximativ 25%. Observam, in ultimul timp, o cerere tot mai mare in zona de elemente de tinichigerie. Ca raspuns la aceasta cerere in crestere, suntem deja in curs de achizitie a unei masini de tip CNC de ultima generatie. Utilajul de inalta precizie, in valoare de peste 500.000 de euro, va incepe sa produca chiar de la inceputul lui 2022 si ne poate asigura triplarea capacitatii de productie a elementelor de tinichigerie.
Totodata, in urma cresterii accelerate a volumelor, simtim nevoia sa optimizam permanent partea de fluxuri si procese interne. Asadar, lucram de peste un an la managementul fluxurilor si ne propunem ca aceasta sa fie o provocare de ordin curent, pentru a ne mentine flexibili si eficienti sub toate aspectele. Pana la jumatatea anului am dublat echipa din departamentul logistic si, astfel, am redus semnificativ timpul de raspuns catre client si timpul de livrare. Totodata, am implementat o platforma simpla si eficienta de programare a incarcarilor, care ne optimizeaza timpii de incarcare si livrare catre santiere si depozite. Ajungem la o capacitate de peste 40 de tiruri si mai mult de 20.000 mp livrati zilnic. Nu in ultimul rand, am dublat echipa de ofertare, din dorinta de a fi mai aproape de toti clientii nostri potentiali.
- Care credeti ca vor fi provocarile anului 2022 in domeniul constructiilor si pentru companie? Dar oportunitatile?
- Estimarile cu privire la productia in segmentul de profil din piata locala indica un volum de 8,5 milioane mp de panouri termoizolante pentru 2021. Pentru 2022, estimez ca piata locala va avea o usoara crestere, care nu va depasi 5% fata de nivelul din acest an. Incepand din 2020, ne confruntam cu o piata intr-o continua remodelare, generata atat de client, cat si de furnizor. Cred ca provocarea oricarei companii este sa gaseasca cele mai bune mecanisme de adaptare, in timp util.
 
 
- Care sunt avantajele utilizarii panourilor termoizolante pentru anveloparea halelor metalice, fata de alte solutii disponibile pe piata?
- Cand vorbim de structuri si hale metalice avem in vedere o serie considerabila de avantaje. In primul rand, sunt mai putine restrictii de construire in comparatie cu structurile clasice (beton, caramida etc.), ca pierderi semnificative de materiale. In plus, structurile metalice pot fi modulate, extinse sau chiar mutate cu usurinta. Este usor de inteles de ce, in ultimii ani, halele metalice au devenit vedetele sectorului industrial si comercial de constructii. Odata cu cresterea in popularitate a structurilor metalice pentru hale, s-au dezvoltat si solutiile moderne de izolare, cum sunt panourile sandwich termoizolante. Acestea vin, la randul lor, cu numeroase avantaje. Utilizarea de panouri sandwich reduce cu aproximativ 60% timpul de punere in opera fata de sistemele clasice, au conductivitate termica scazuta fiind mult mai eficiente in izolare si au greutate redusa, fiind usor de manipulat. Pentru orice categorie de panouri sandwich PUR sau PIR, fie acestea pentru pereti sau acoperis, nu vom avea greutati mai mari de 16,5 kg/mp, ceea ce ajuta semnificativ la montaj. Totodata, panourile termoizolante au o rezistenta inalta la schimbari de temperatura si conditii atmosferice variabile. Spre deosebire de alte materiale pentru anvelopare sau termoizolare, care au in compozitia lor ciment sau alte materiale similare, panoul sandwich este un produs finit cu mare elasticitate, iar prin acoperirea suporturilor din tabla cu lacuri si vopsele speciale, acestea pot fi supuse oricarui tip de climat atmosferic, si nici ciclurile naturale de inghet-dezghet nu le va afecta in niciun fel calitatea in timp. Nu in ultimul rand, panourile sunt disponibile intr-o paleta larga de profilaturi si culori pentru finisaje.
 
(articol aparut in revista Agenda Constructiilor, editia Noiembrie/Decembrie 2021)

Produse & tehnologii

Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel/Fax: 021-336.04.16, 031-401.63.88
 
RAWLPLUGABONARE REVISTESISECAMALLBIM
ROCKWOOL 196
Editia
MARTIE/APRILIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 181 (Martie-Aprilie 2024)
 

Autentificare

romania fara hospice
GHID de INSTALARE
theda mar
ness project
CONCEPT STRUCTURE
EDIT-Structural
noark
Acvatot 2019
MAKITA
leviatan
Ubitech
quadratum
siniat
rigips
viarom
strabag nivel 1
CDS
concelex
ERBASU CONSTRUCT

Parteneri

HABITAT
AHK 2022
top 500
FPSC_2019
econet
ROGBC 2016
AICPS_30
ef-de-n
top 500
top 500

pereti cortina si tamplarie aluminiu exigeretamplarie aluminiu Termopan Salamander