Agenda Constructiilor
Duminica, 28 Aprilie 2024
hilti
Home - Stiri - Sustenabilitate - SKANSKA primeste certificarea WELL Core & Shell la nivel Gold pentru Campus 6.2
SKANSKA primeste certificarea WELL Core & Shell la nivel Gold pentru Campus 6.2
Sustenabilitate & CSR Publicat de Stelian DINCA 27 Apr 2022 13:31
Campus 6.2, cea de-a doua faza a proiectului Campus 6 dezvoltat de Skanska in zona Iuliu Maniu, obtine certificarea WELL Core & Shell la nivel Gold. Proiectul devine astfel cea de-a doua cladire de birouri din Romania care detine toate cele trei certificari de prestigiu WELL C&S Gold, LEED Platinum si WELL Health-Safety Rating, alaturi de Campus 6.3, care a obtinut aceeasi certificare la finalul anului trecut.
Angajamentul Skanska de a dezvolta cele mai sigure si sustenabile cladiri care promoveaza starea de bine si creaza un mediu sanatos este consolidat inca odata prin certificarea WELL Core & Shell, atestata de International WELL Building Institute. Certificarea la nivel Gold a fost obtinuta de aceasta data de proiectul Campus 6.2, dupa ce Campus 6.3 a obtinut deja aceeasi certificare la finalul anului precedent.
La fel ca si Campus 6.3, Campus 6.2 a obtinut optimizari in toate cele sapte categorii evaluate, si anume aer, apa, lumina, nutritie, fitness, confort, stare de bine fizica si mintala si inovatie.
 
Confort, accesibilitate si well-being, toate intr-o singura cladire
Cele mai multe dintre optimizarile obtinute vizeaza calitatea apei si a aerului, urmate de optimizari ale confortului termic, olfactiv, auditiv si vizual. De asemenea, Campus 6.2 a obtinut si o optimizare pentru design-ul sau fara bariere, inclusiv si accesibil, care permite navigarea si utilizarea cladirii cu usurinta si in siguranta tuturor persoanelor.
Proiectul exceleaza si la categoria inovatie, unde a obtinut trei optimizari, cat si la capitolul nutritie, promovand o alimentatie sanatoasa. Campus 6.2 incurajeaza miscarea, fapt deja recunoscut si acum atestat prin optimizarile din categoria fitness, acordate pentru design-ul interior si exterior activ, dar si pentru spatiile special amenajate destinate activitatilor sportive, cum este si pista de alergare rooftop - prima de acest fel situata pe acoperisul unei cladiri de birouri din Romania.
De asemenea, cladirea sustine in aceeasi masura bunastarea mintala si productivitatea, obtinand optimizari pentru promovarea si cresterea gradului de constientizare asupra sanatatii si starii de bine, dar si pentru design-ul integrativ si biofilic care integreaza natura in cadrul proiectului.
”Dupa ce am incheiat anul cu certificarea la nivel Gold obtinuta de Campus 6.3, incepem un altul cu o noua certificare, primita de aceasta data de Campus 6.2. Ne bucuram, asadar, pentru inca o confirmare ca reusim, cu fiecare proiect, sa facem lucrurile din ce in ce mai bine si sa dam viata unor spatii in care oamenii se simt bine si in siguranta. Valorile din spatele evaluarii WELL sunt parte din valorile Skanska, si speram ca ele sa devina un standard pentru intreaga piata” – spune Raoul Mihalca, Project Manager pentru operatiunile de dezvoltare comerciala a Skanska CEE.
Cele doua cladiri de clasa A, Campus 6.2 si 6.3, dezvoltate de Skanska, au fost predate catre S IMMO AG dupa o tranzactie de 97 milioane de euro, cea mai mare tranzactie a Skanska pe piata romaneasca de pana acum.
“In procesul de achizitie acordam o deosebita importanta calitatii, si, in mod special atunci cand vine vorba de criteriile ESG. Proiectul Campus ne-a convins din foarte multe puncte de vedere si cu siguranta a adaugat valoare portofoliului nostru. Certificarile obtinute de Campus 6.2 reprezinta inca o confirmare a standardelor de inalta calitate, dar si un exemplu pentru interesul puternic al S Immo in ceea ce priveste angajamentul pentru sustenabilitate” – declara Herwig Teufelsdorfer, CIO S Immo AG.
Procesul de certificare a Campus 6.2 a fost coordonat de catre Colliers, divizia Green & Healthy Buildings Certification.
“A fost o calatorie extraordinara si plina de satisfactii, aceea de a consilia Skanska in obtinerea certificarilor LEED si WELL pentru cladirile Campus 6.2 si Campus 6.3, o dezvoltare care a pus accentul pe o abordare integrata a unui design sustenabil si centrat pe oameni” – adauga Tamara Dogariu, arhitectul Colliers al diviziei Green & Healthy Buildings Certifications, consultantul WELL AP care a coordonat procesul de certificare.
Obtinerea certificarii WELL la nivel Gold, alaturi de certificarile LEED Platinum si WELL Health-Safety Rating, evidentiaza inca odata eforturile Skanska si grija continua fata de sanatatea, siguranta si bunastarea atat a oamenilor, cat si a mediului inconjurator.
 
ALLBIMRAWLPLUGSISECAMABONARE REVISTE
ROCKWOOL 196
Editia
MARTIE/APRILIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 181 (Martie-Aprilie 2024)
 

Autentificare

romania fara hospice
GHID de INSTALARE
theda mar
strabag nivel 1
CDS
noark
CONCEPT STRUCTURE
ERBASU CONSTRUCT
siniat
leviatan
quadratum
ness project
rigips
Ubitech
EDIT-Structural
concelex
MAKITA
Acvatot 2019
viarom

Parteneri

AHK 2022
HABITAT
top 500
FPSC_2019
ef-de-n
top 500
top 500
ROGBC 2016
econet
AICPS_30

pereti cortina si tamplarie aluminiu exigeretamplarie aluminiu Termopan Salamander